marți, 14 februarie 2012

REGULILE METODEI SOCIOLOGICE

Autor : Emile Durkheim
Editura Polirom
Colectia Collegium
Seria Sociologie. Antropologie
An aparitie :2002
Scrisa in 1895
Traducerea  Dan Lungu
ISBN  973-683-898-6
Nr pagini : 192
Format 147x205

Anticariat. Cartea poate fi descarcata gratuit in format pdf pe site-ul editurii, la pagina biblioteca-online


Lucrarea a fost editata si de  Editura Antet in anul 2003 si costa 13,7 lei la editura.

Descrierea editurii Polirom:
            Lucrarea poate fi considerata certificatul de nastere al sociologiei ca stiinta independenta de psihologie. Este simultan un tratat de filosofie a stiintelor sociale, o polemica impotriva celor care nu acordau credit sociologiei si un manifest al scolii sociologice pe care a creat-o Durkheim. Stabilirea unor granite clare intre psihologie si sociologie ca stiinta aparte pleaca de la descoperirea si prezentarea criteriilor obiective pentru a distinge intre fapte sociale „normale” si „patologice”. Lucrarea (o traducere noua realizata de un specialist) reprezinta o lectura obligatorie pentru studentii de la sociologie.

Cuprins:
Prefatã la prima editie ...13
Prefatã la a doua editie...17
Introducere ...33
Starea rudimentarã a metodologiei în stiintele sociale.
Obiectul lucrãrii.
Capitolul I - Ce este un fapt social? ...35
Faptul social nu se poate defini prin generalitatea sa înãuntrul societãtii. Caracterele distinctive ale faptului social: 1) Exterioritatea în raport cu constiintele individuale; 2) Actiunea coercitivã pe care o exercitã sau este susceptibilã sã o exercite asupra acestor constiinte. Aplicarea acestei definitii la practicile constituite si la curentele sociale. Verificarea acestei definitii. Alt mod de a caracteriza faptul social: starea de independentã în care el se aflã în raport cu manifestãrile sale individuale. Aplicarea acestei caracteristici la practicile constituite si la curentele sociale.
Faptul social se generalizeazã fiindcã este social, nicidecum el nu este social fiindcã este general. Modul în care aceastã a doua definitie intrã în prima. Modul în care faptele de morfologie socialã intrã chiar în aceastã definitie. Formula generalã a faptului social.
Capitolul II - Reguli cu privire la observarea faptelor sociale ......49
I. Regula fundamentalã: a trata faptele sociale ca lucruri. Faza ideologicã pe care o traverseazã toate stiintele si în cursul cãreia ele elaboreazã notiuni comune si practice, în loc sa descrie si sa
explice lucruri. De ce aceastã fazã trebuia sã se prelungeascã în sociologie si mai mult decît în celelalte stiinte. Fapte împrumutate din sociologia lui Comte, din aceea a dlui Spencer, din starea
actualã a moralei si a economiei politice, care arata cã acest stadiu nu a fost încã depãsit. Motive de a-l depãsi: 1) Faptele sociale trebuie sã fie tratate ca lucruri, deoarece ele sint data immediate ale stiintei, în timp ce ideile, a caror dezvoltare se presupune ca ar fi faptele sociale, nu sint date în mod direct; 2) Ele au toate însusirile lucrului. Analogii ale acestei reforme cu aceea care a transformat recent psihologia. Motive de a spera, pe viitor, intr-un progres rapid al sociologiei.
II. Corolare imediate ale regulii precedente: 1) A înlãtura din stiintã toate pre-notiunile. Despre punctul de vedere mistic care se opune aplicãrii acestei reguli; 2) Modul de a constitui obiectul pozitiv al cercetãrii: a grupa faptele dupã caracteristicile lor exterioare comune. Raporturi ale conceptului astfel format cu conceptul comun. Exemple de erori la care te expui neglijînd aceastã regulã sau aplicind-o rãu: dl Spencer si teoria sa asupra evolutiei cãsãtoriei; dl Garofalo si definitia pe care o da el crimei; eroarea comunã care le refuzã societãtilor inferioare o moralã. Exterioritatea caracterelor care intrã în aceste definitii initiale nu constituie un obstacol în calea explicatiilor stiintifice.
III. Aceste caracteristici exterioare trebuie sã fie, în plus, cît mai obiective posibil. Mijlocul de a ajunge la aceasta: a surprinde faptele sociale prin latura prin care se prezintã separate de manifestãrile lor individuale
Capitolul III - Reguli cu privire la distinctia dintre normal si patologic........ 83
Utilitatea teoreticã
si practicã a acestei distinctii. Trebuie ca ea sã fie posibilã din punct de vedere stiintific pentru ca stiinta sã poatã servi la directionarea conduitei.
I. Examinarea criteriilor folosite în mod obisnuit: durerea nu este semnul distinctiv al bolii, cãci ea face parte din starea de sãnãtate; nici diminuarea sanselor de supravietuire, cãci ea este produsã uneori de fapte normale (bãtrinete etc.) si nu rezultã în mod necesar din boalã; mai mult, criteriul acesta este cel mai adesea inaplicabil, mai ales în sociologie. Boala se distinge de starea de sãnãtate ca anormalul de normal. Tipul mediu sau specific. Necesitatea de a tine cont de virstã
pentru a determina dacã faptul este normal sau nu. In ce fel aceastã definitie a patologicului coincide în general cu conceptul comun al bolii: anormalul este accidentalul; de ce anormalul,
în general, constituie fiinta în stare de inferioritate.
II. Utilitatea verificãrii rezultatelor metodei precedente prin cãutarea cauzelor normalitãtii faptului, adicã ale generalitãtii sale. Necesitatea de a proceda la aceastã verificare cind este vorba
despre fapte ce tin de societãti care nu si-au epuizat istoria. De ce acest al doilea criteriu nu poate fi folosit decît cu titlu complementar si în al doilea rind. Enuntarea regulilor.
 III. Aplicarea acestor reguli la citeva cazuri, mai ales la problema crimei. De ce existenta unei criminalitãti este un fenomen normal.Exemple de erori la care te expui cind nu urmezi aceste reguli.Stiinta însãsi devine imposibilã.

Capitolul IV - Reguli cu privire la constituirea tipurilor sociale ...................... 115

Distinctia dintre normal si anormal implicã constituirea de specii sociale. Utilitatea acestui concept de specie, intermediar între notiunea de genus homo si aceea de societãti particulare.
I. Mijlocul de a le constitui nu este sã recurgi la monografii. Imposibilitatea de a reusi pe aceastã cale. Inutilitatea clasificãrii care ar fi construitã astfel. Principiul metodei de aplicat: a distinge societãtile dupã gradul lor de compunere.
II. Definitia societãtii simple: hoarda. Exemple de cateva moduri în care societatea simplã se compune cu ea însãsi si compusele sale între ele.
Înãuntrul speciilor astfel constituite, a distinge varietãti, dupã cum segmentele componente sînt coalescente sau nu.
Enuntarea regulii.
III. In ce fel cele precedente demonstreazã cã existã specii sociale.
Diferente în natura speciei din biologie si din sociologie.

Capitolul V -  Reguli cu privire la explicarea faptelor sociale .............129

I. Caracterul finalist al explicatiilor curente. Utilitatea unui fapt nu-i explicã existenta. Dualitatea celor douã chestiuni, stabilitã prin faptele de supravietuire, prin independenta organului si a
functiei si diversitatea de servicii pe care le poate aduce succesiv o aceeasi institutie. Necesitatea cercetãrii cauzelor eficiente ale faptelor sociale. Importanta predominantã a acestor cauze în
sociologie, demonstratã prin generalitatea practicilor sociale, chiar si cele mai minutioase.
Cauza eficientã trebuie sã fie deci determinatã în mod independent de functie. De ce prima cercetare trebuie sã o preceadã pe a doua. Utilitatea acesteia din urmã.
II. Caracterul psihologic al metodei de explicare urmate cel mai frecvent. Aceastã metodã ignorã natura faptului social, care este ireductibil la fapte pur psihice în virtutea definitiei sale. Faptele sociale nu pot fi explicate decît prin fapte sociale.
Cum se face cã este asa, desi societatea nu are ca materie decît constiinte individuale. Importanta faptului asocierii care dã nastere unei fiinte noi si unui nou ordin de realitate. Solutie de continuitate intre sociologie si psihologie, analoagã aceleia care separa biologia de stiintele fizico-chimice.
Dacã aceastã afirmatie se aplicã la faptul formãrii societãtii.
Raportul pozitiv al faptelor psihice si al faptelor sociale. Primele sant materia nedeterminatã pe care factorul social o transformã: exemple. Daca sociologii le-au atribuit un rol mai direct în geneza vietii sociale, aceasta se explic\ prin aceea ca au luat drept fapte pur psihice stãri de constiintã care nu sant decît fenomene sociale transformate.
Alte dovezi în sprijinul aceleiasi afirmatii: 1) Independenta faptelor sociale în raport cu factorul etnic, care este de ordine organico-psihicã; 2) Evolutia socialã nu este explicabilã prin cauze pur psihice.
Enuntarea regulilor cu privire la acest subiect. Din cauza ca aceste reguli sant ignorate, explicatiile sociologice au un caracter prea general care le discrediteazã. Necesitatea unei culturi propriu-zis sociologice.
III. Importanta primarã a faptelor de morfologie socialã în explicatiile sociologice: orice proces social care are o oarecare importanta isi are originea in mediul intern. Rolul cu totul esential al elementului
uman din acest mediu. Problema sociologicã constã deci mai ales în a gãsi proprietãtile acestui mediu care actioneazã cel mai mult asupra fenomenelor sociale. Indeosebi douã tipuri de caracteristici indeplinesc aceastã conditie: volumul societãtii si densitatea dinamicã mãsuratã prin gradul de coalescentã a segmentelor. Mediile interne secundare; raportul lor cu mediul general si cu detaliul vietii colective.
 Importanta notiunii de mediu social. Dacã notiunea este respinsã, sociologia nu mai poate stabili raporturi de cauzalitate, ci numai raporturi de succesiune, nemaiimplicînd previziunea stiintificã: exemple preluate de la Comte, de la dl Spencer. Importanta aceleiasi notiuni pentru a explica cum poate varia valoarea utilã a practicilor sociale fãrã sã depindã de configuratii arbitrare. Raportul acestei probleme cu aceea a tipurilor sociale. Viata socialã astfel conceputã depinde de cauze interne.

IV. Caracterul general al acestei conceptii sociologice. Pentru Hobbes, legãtura dintre psihic si social este sinteticã si artificialã; pentru dl Spencer si economisti, ea este naturalã, însã analiticã; pentru noi, ea este naturalã si sinteticã. Cum aceste douã caractere pot fi conciliate. Consecinte generale ce rezultã din aceasta.
Capitolul VI - Reguli cu privire la administrarea probei .........167
I. Metoda comparativã sau experimentul indirect este metoda probei în sociologie. Inutilitatea metodei numitã istoricã de Comte. Rãspuns obiectiilor lui Mill cu privire la aplicarea metodei comparative în sociologie. Importanta principiului: unui acelasi efect ii corespunde întotdeauna o aceeasi cauzã.
II. De ce, dintre procedeele diverse ale metodei comparative, metoda variatiilor concomitente este instrumentul prin excelentã al cercetãrii în sociologie; superioritatea sa: 1) întrucit ea ajunge la legãtura cauzalã prin interior; 2) întrucit permite folosirea de documente mai bine selectate si mai bine criticate. Sociologia, chiar redusã la un singur procedeu, nu se gãseste într-o stare de
inferioritate fatã de alte stiinte datorita bogãtiei variatiilor de care dispune sociologul. Necesitatea de a nu compara decît serii continui si întinse de variatii si nu variatii izolate.
III. Diferite moduri de a compune aceste serii. Cazul în care termenii acestor serii pot fi luati dintr-o singurã societate. Cazul în care trebuie sã-i luãm de la societãti diferite, dar de acelasi fel. Cazul în care trebuie sã comparãm societati de tipuri diferite. De ce acest caz este cel mai general. Sociologia comparatã este sociologia însãsi. Precautii pentru a evita anumite erori în cursul acestor comparatii. Concluzie Caracteristicile generale ale acestei metode............183
I. Independenta sa fatã de orice filosofie (independentã care ii este utilã filosofiei însãsi) si fatã de doctrinele practice. Raporturi ale sociologiei cu aceste doctrine. Cum ne permite ea sã dominam pasiunile de partid.
II. Obiectivitatea sa. Faptele sociale considerate ca lucruri. Cum acest principiu dominã întreaga metodã.

III. Caracterul sãu sociologic: faptele sociale explicate isi pãstreaza totusi specificitatea lor; sociologia ca stiintã autonomã. Cucerirea acestei autonomii este progresul cel mai important pe care rãmine ca sociologia sa-l faca.
IV. Autoritatea mai mare a sociologiei practicate astfel.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu