joi, 4 aprilie 2013

PARANORMALITATEA

Autor : Richard Wiseman          

Editura Life Style
Colectia Trebuie sa stii
An aparitie :2012
Traducerea Marius Chitoşcă
ISBN  978-606-8309-22-4 
Nr pagini :288
Format 130 x 200
Pret : 31,35 lei la Editura, 30 lei la eusunt, 33 lei la elefant 



Descrierea editurii:
Conectând punctele nodale dintre experiențele supranaturale și cercetările clasice și contemporane în domeniul percepției extrasenzoriale, memoriei și psihologiei sociale, Wiseman descifrează cu măiestrie mintea superstițioasă și explică cum și de ce avem tendința să credem tot felul de afirmații legate de paranormal. Cercetările privind telepatia, prezicerea viitorului și experiențele extracorporale ne pot oferi informații remarcabile despre creierul, comportamentul și convingerile noastre. Cartea de față declanșează o adevărată vânătoare de fantome cu această nouă știință a supranaturalului și conține o mulțime de activități care te învață să experimentezi imposibilul.
A sosit momentul să descoperi adevăratele secrete ale paranormalului. Învață cum să-ți controlezi visele și cum să-ți părăsești corpul. Convinge-i pe necunoscuți că știi totul despre ei. Dezlănțuie-ți puterea subconștientului.

"Oamenii se simt atraşi emoţional de supranatural." -- Prof. Richard Dawkins

„Experimentele care investighează paranormalul sunt bizare și antrenante, iar Wiseman este un ghid iscusit într-un domeniu fascinant. În ultimă instanță, vei descoperi de ce creierul tău este mult mai interesant decât oricare dintre fenomenele supranaturale investigate în această carte." -- New Scientist

Richard Wiseman este profesor de Înțelegere Publică a Psihologiei la Universitatea din Hertfordshire din Marea Britanie și și-a dobândit o reputație internațională pentru cercetările lui în domenii insolite. Cărțile lui au fost traduse în 26 de limbi


Cuprins:

Introducere ... 11
   în care aflăm ce s-a întâmplat când presupusele abilităţi de medium ale unui câine au fost pus la încercare şi ne începem călătoria într-o lume în care totul pare posibil şi nimic nu e tocmai ceea ce pare.

1. Ghicitul ... 21
   în care îl întâlnim pe misteriosul „Domn D", vizităm oraşul inexistent numit Lake Wobegon, aflăm cum putem convinge străinii că ştim totul despre ei şi descoperim cine suntem cu adevărat.

2. Experienţe de decorporalizare ... 57
   în care auzim despre savanţi care au încercat să fotografieze sufletul descoperim cum o mână de manechin relevă adevărul despre zborul astral, învăţăm cum să ne părăsim trupul şi aflăm cum decid creierele noastre unde ne aflăm pe moment.

3. Puterea minţii asupra materiei ... 87
   în care descoperim cum un bărbat a păcălit lumea, învăţăm cum să îndoim metale cu puterea minţii, investigăm maeştri guru din India şi aflăm de ce uneori nu putem vedea ceea ce se întâmplă chiar în faţa ochilor noştri.

4. Vorbirea cu morţii ... 119
   în care facem cunoştinţă cu două fete care au creat o nouă religie, descoperim ce s-a întâmplat când cel mai mare savant al lumii l-a înfruntat pe Diavol, învăţăm cum să stăm de vorbă cu spirite care nu există şi dezlănţuim puterea minţii noastre inconştiente.

Antract ... 154
   în care luăm o pauză, H întâlnim pe remarcabilul Harry Price, călătorim pe Insula Bărbatului pentru a investiga o mangustă vorbitoare şi ajungem în final la înalta Curte de Justiţie.

5. La vânătoare de fantome ... 163
   în care alergăm după o stafie bătrână, aflăm motivele pentru care cercetătorii strigoilor au dezmembrat odată o casă, întâlnim fantoma inexistentă a lui Ratcliffe Wharf, învăţăm cum să vedem o fantomă şi explorăm psihologia sugestiei.

6. Controlul minţii ... 193
   în care intrăm în mintea celui mai mare cititor de gânduri din lume, descoperim dacă hipnotizatorii ne pot face să acţionăm împotriva voinţei noastre, ne infiltrăm în unele culte, învăţăm cum să ne ferim de spălarea creierului şi investigăm psihologia persuasiunii.

7. Profeţiile ... 226
   în care aflăm dacă Abraham Lincoln şi-a întrevăzut moartea, învăţăm cum să ne controlăm visele şi pătrundem în lumea remarcabilă a ştiinţei somnului.

Concluzie ... 253
   în care aflăm de ce suntem cu toţii predispuşi la idei bizare şi de ce contemplăm natura miraculosului.

Trusa de lucru a supereroului de ocazie ... 259
Note ... 268
Mulţumiri ... 284  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu