MURMURUL FANTOMELOR

Autor : Boris Cyrulnik                

Editura Curtea Veche

Colectia Biblioterapia

An aparitie :2005

Traducerea Elena Neculcea

ISBN  973-669-127-6

Nr pagini :224

Format 130 x 200

Pretul la data postarii : 19,27 lei la Editura, 14,07 lei la elefant ,11,60 lei la librarie.net

Download pdf  aici sau sau aici si pe scribd

Descrierea editurii:

        Aparent, între Marylin Monroe şi Hans Christian Andersen nu este nici o asemãnare, deşi cuvântul „poveste" ar putea fi un element comun al vieţilor lor. Marylin Monroe a fost un copil nelegitim, cãruia nici mama, nici orfelinatele, nici familiile adoptive nu i-au putut da afecţiunea de care avea nevoie. Rolurile sau marile iubiri n-au ajutat-o sã treacã pragul disperãrii, care a dus-o la sinucidere. Cu mult înaintea acestui eveniment, prin 1805, mama lui Hans Christian a fost forţatã sã se prostitueze de propria ei mamã. Însãrcinatã fiind, a fugit de acasã şi s-a cãsãtorit doar pentru a-i oferi copilului ei un cãmin. Hans Christian Andersen a avut o mamã iubitoare, dar pe care alcoolismul a ucis-o. Crescut cu dragoste de bunica sa şi trãind într-o comunitate în care basmele cu personaje fantastice, sãrbãtorile şi procesiunile formau o bazã culturalã solidã, a reuşit sã se smulgã din noroiul originii sale. Asemeni vieţii lui Marylin şi a lui Hans Christian, existenţa miilor de copii abandonaţi, abuzaţi, traumatizaţi sau orfani este marcatã de fantomele violenţelor îndurate. Unii reuşesc sã le depãşeascã, alţii nu. De ce, cum, ce-i diferenţiazã? Boris Cyrulnik rãspunde acestor întrebãri prin introducerea unui concept propriu, numit rezilienţã. Ce este rezilienţa, cum apare, cum se dezvoltã, care este rolul sãu în evoluţia psihicã a copilului şi, mai târziu, a adultului, iatã temele dezbãtute în paginile acestei cãrţi. Rezilienţa nu e o minune, nici o reţetã a fericirii, „este o strategie de luptã împotriva nefericirii, care ne ajutã sã-i smulgem vieţii clipe de plãcere în ciuda murmurului fantomelor din strãfundurile memoriei".

        Boris Cyrulnik este neurolog, psihiatru, etolog şi psihanalist. Este cunoscut mai ales pentru dezvoltarea conceptului de rezilienţă, preluat din teoria ataşamentului. În anii 1990 a lucrat cu copii abandonaţi în orfelinatele din România. Autor prolific, în anul 2008 primeşte Premiul Renaudot pentru eseu, pentru volumul Autobiographie d'un épouvantail. Sursa Ed Trei

        La noi au fost traduse:

Murmurul fantomelor, Curtea Veche 2005

O minunata nefericire, Elena Francisc 2006

Mai bine mor decat sa spun! Rusinea, Trei 2012

Rezilienta. Convorbire cu Boris Cyrulnik, Spandugino 2016

Psihoterapia lui Dumnezeu, Litera 2018

Iubirea care ne vindeca, Litera 2019

Ispita binelui este mult mai periculoasa decat ispita raului, Spandugino 2019

Dialog despre Natura Umana, Spandugino 2021

Imposibila Pace in Mediterana, Spandugino 2021

Cuprins:

       Introducere      5

Nimeni nu a observat că dulcea şi drăguţa Marilyn Monroe nu revenise la viaţă după multiplele abandonuri prin care trecuse. In timp ce micul Hans Christian Andersen, mult mai puternic agresat, a fost reanimat de dragostea câtorva femei şi de integrarea în propria cultură.

Partea I

Prima copilărie sau vârsta legăturii

       In absenţa surprizei, realitatea nu ar da naştere la nimic  15

O lovitură răneşte, dar ceea ce produce traumatismul este reprezentarea loviturii.

       Când lovitura de mătură devine înfricoşătoare.18

Un eveniment este o evidenţă senzorială şi raţională.

       Un cerc de copii, ca o baghetă magică  21

Evenimentul este o inaugurare, ca o naştere a ideii pe care ne-o facem despre sine 

       Şi astfel oamenii fac lucrurile să vorbească  24 
O ciresaa într-o grămadă de mizerie poate însemna la fel de bine o speranţă sau o pată.

       Alianţa dintre doliu şi melacolie   27 
Pierderea capacităţii de a iubi şi de a munci se întoarce împotriva subiectului sub forma, agresivităţii.

       Vidul unei pierderi deteriorează mai mult decât un mediu distructiv? 30

Separarea protejează copilul, dar nu îi vindecă traumatismul.

       Jăraticul rezilienţei se poate reaprinde dacă suflăm în el 33

Când s-au simţit responsabili de soarta unei bătrâne femei, trei băieţi murdari şi abandonaţi au refăcut casa şi şi-au refăcut respectul de sine.

       Cum ajunge un copil maltratat să repete maltratarea   34

Cea mai sigură cale de a verifica veridicitatea acestui slogan este să nu vă ocupaţi de aceşti copii.

       Fericirea tristă a Estellei era totuşi un progres   36

Ea practică o meserie care nu îi place, alături de un om pe care nu-l iubeşte: se descurcă mult mai bine.

       Rezilienţa copiilor străzii din Elveţia secolului al XVI-lea  39 
Şcoala devine un eveniment important, pentru că reprezintă primii paşi către socializare.

       Simţeau că pot fi iubiţi pentru că fuseseră iubiţi, aşa au învăţat că există speranţă 42

Acest ataşament este cel mai uşor de imprimat în primele luni. După aceea, este încă posibil, dar mai greu.

       Să dăm copiilor dreptul de a dărui  45

Oferirea unui cadou sau a unui spectacol ajută la restabilirea egalităţii.

       Nu putem vorbi despre traumatism decât dacă a existat o agonie psihică  47

Altfel, este doar o încercare.

       Naraţiunea permite reasamblarea fragmentelor unui eu sfâşiat  48

Instrumentul care facilitează acest efort se numeşte „ naraţiune “.

       Marca realităţii şi căutarea amintirilor  52

Forţa realului creează sensibilităţi preferenţiale şi abilităţi relaţionale.

       Când o amintire în imagini este exactă, felul de a vorbi despre ea depinde de cei din jur 55

Amintirile unui copil sunt luminoase, dar vorbele despre copil le pot întuneca.

       Şcoala evidenţiază ideea că baza culturală se formează în copilărie 61

Atunci când copilul este perceput diferit, înseamnă că este pe cale să se schimbe cultura.

       Până să ajungă în prima sa zi de şcoală, copilul a deprins deja un stil afectiv şi a preluat prejudecăţile părinţilor  64

Iubirea, munca şi istorizarea, aceste trei condiţii ale oricărei vieţi omeneşti, vor trebui regăndite complet, în urma descoperirilor ştiinţifice.

       Câteva familii-bastion rezistă disperării culturale  66

Chiar şi în condiţii de mare sărăcie, întâlnim familii bine organizate, care îşi impulsionează copii să acţioneze.

       Când copiii străzii rezistă agresiunilor culturale 69

Vulnerabilitatea socială a unei mame nu provoacă automat carenţe afective.

       Puterea copiilor de a se modela reciproc a fost neglijată 72

De la vârsta de 6 ani, copiii încep să se elibereze de influenţa părinţilor.

       O întâlnire fără cuvinte, dar încărcată de semnificaţie poate avea efectul de trezire a rezilienţei 76

Un semn minuscul poate transforma o relaţie.

       Putem supravaloriza şcoala pentru a le face pe plac părinţilor sau pentru a scăpa de ei  79

Vei fi mândria noastră sau ne vei trăda.

       Credinţa în propriile visuri ca formă de libertate interioară  81 
Să nu le răspunzi celorlalţi drept cale de a-ţi realiza mai bine proiectele proprii.

       Apărarea legitimă, dar în izolare faţă de ceilalţi poate deveni toxică 85

Retragerea în sine poate proteja împotriva durerii, dar va submina apariţia rezilienţei.

       Şcoala este un factor de rezilienţă atunci când familia şi cultura îi dau această putere  87

Când ameninţarea nu vine decât din partea adulţilor, şcoala este o dojană, dar atunci când vine din exterior, şcoala devine un refugiu de siguranţă.

       Straniul cămin al copiilor adultişti   90

Când părinţii sunt vulnerabili, copiii au mare grijă de ei.

       Abandonarea de sine morbidă, dăruirea de sine excesivă, ca răscumpărare a propriei libertăţi 94

Nu ne câştigăm libertatea prin imunizare.

       Eliberarea de sacrificiu pentru recâştigarea autonomiei  96

Să avem grijă de cei mai slabi pentru a ne recâştiga stima de sine, nu pentru a domina.

Partea a Il-a 
Fructele necoapte sau vârsta sexului

       Naraţiunea nu înseamnă întoarcerea trecutului  107

A construi o relatare despre sine înseamnă a-ţi reconstrui trecutul, a-ţi modifica emoţia şi a te implica din altă perspectivă.

       Orice poveste este un instrument pentru reconstruirea universului propriu  109

Un eveniment nu este ceea ce vedem, ci ceea ce facem din ceea ce vedem pentru a deveni cineva.

       Intâi zbaterea, apoi visarea 112

Când trăim în nefericire, reveria ne dă o speranţă nebună.

       Menajeria imaginară şi romanul familial  116

Un copil îşi construieşte singur siguranţa prin compania frumoasă pe care şi-o inventează. Nu există creaţie fără efecte:

       Să dai formă umbrei pentru a te reconstrui. Atotputernicia disperării   119

Când realitatea este imposibil de acceptat, orice tipar ne dă siguranţă, pentru că dă o formă lumii.

       Cărţile despre mine modifică realul  122

Când ficţiunea acţionează asupra faptelor, realitatea se poetizează.

       Literatura rezilienţei este dedicată mai mult eliberării, decât revoluţiei   125

In societăţile totalitare, nu suntem siguri dacă avem dreptul să ne relatăm vieţile private.

       Simularea creează o lume 127

Toate activităţile noastre fundamentale sunt puse pentru prima dată în scenă prin teatrul preverbal.

       Minciuna este un parapet în faţa realităţii, mitomania este o faţadă  129

Mincinosul se protejează, mitomanul se vindecă pe durata înşelăciunii.

       Ficţiunea deţine o putere de convingere mai mare decât o explicaţie  133

Nici o ficţiune nu se inventează pornind de la nimic.

       Prizonierul relatării 135

Când realitatea îţi provoacă greaţă, frumuseţea apare numai în imaginar.

       Puterea reparatorie a ficţiunilor poate modifica realul  138

S-a folosit de minciună pentru a se construi pe el însuşi.

       Un veteran de război în vârstă de 12 ani  142

Işi devalorizează victimele, îşi neagă suferinţa şi visează să se întoarcă la şcoală.

       Când pacea devine înspăimântătoare     145

Cum se face că trăim într-o ţară pacificată, în care nu există nici o structură afectivă ori culturală?

       Nefericite popoarele care au nevoie de eroi  150

Se simt umiliţi şi se revanşează, sacrificându-l pe unul dintre ei.

       Pentru fericirea micului rănit care are nevoie de eroi  153

Nu ştiu de ce cad atât de uşor în admiraţie.

       Angoasa săritorului de la mare înălţime  156

Mi se cere să plonjez în viaţa socială, dar oare au pus apă în bazin?

       Chiar şi cei mai voinici se tem să pornească  159

Nu există un raport direct între doză şi efect: cel mai iubit nu este neapărat cel mai puternic.

       Credinţa într-o lume dreaptă insuflă speranţa rezilienţei 163

Căutarea este deja construcţie.

       Putem transforma o victimă într-o vedetă culturală?  165

Când oribila poveste răspunde aşteptării sociale.

       Cum să resensibilizezi un copil împietrit  167

Neglijenţa afectivă este cu certitudine tipul de maltratare dezvoltat cel mai mult în Occident, dar şi cel mai greu de observat.

       Redescoperirea iubirii, în ciuda maltratării  170

Iubirile în formare provoacă metamorfoze.

       Refacerea după ruptură.  173

Felul în care se întâlnesc cei ce se iubesc poate împiedica crăpăturile să devină sfărâmări.

       Cultura trebuie să reaprindă jarul rezilienţei 176

Când ideologia legăturii împiedică regăsirea vieţii.

       Să-ţi asumi riscuri pentru a nu mai gândi  179

Obligând la trăirea clipei, intensitatea riscului ajută la evitarea analizei.

       Jaloane culturale pentru asumarea riscurilor: iniţierea  182
Orice confruntare ne ajută să descoperim cine suntem. Orice eveniment ne ajută să descoperim temele vieţii noastre.

       Factorii primordiali ai rezilienţei sunt siguranţa afectivă şi responsabilizarea socială 186

Nu putem afirma că problemele de ataşament duc la dependenţe. Dar putem spune că deprinderea unui ataşament calm nu dnce aproape niciodată la dependenţe.

       Concluzie  191

La finele existenţei sale, o persoană din două va fi trecut printr-un eveniment care poate fi considerat traumatism. O persoană din zece va rămâne mortificată, prizonieră a rănii. Ceilalţi, prin zbatere, îşi vor relua viaţa cu ajutorul a două cuvinte: „legătura" şi „sensul

       Note  195