Autor : Marcel Crahay
Editura Trei
Colectia Psihologie-Psihoterapie
An aparitie : 2009
Editia originala 2005
Traducerea din fb franceza Rodica Chiriacescu
ISBN 978-973-707-248-1
Nr pagini : 528
Format
145 x 205
Descrierea
editurii:
Orice sistem educativ se bazează pe premise psihologice
Prin prezentarea diferitelor orientări psihologice din perspectiva contribuţiei lor la ştiinţele educaţiei, cartea de faţă se adresează în egală măsură pedagogilor şi psihologilor. Astfel, teoriile umaniste şi psihanalitice au pus în evidenţă rolul vieţii afective la copil. Behaviorismul a contribuit la dezvoltarea învăţământului individualizat.Psihologia genetică a alimentat metodele active. Cognitivismul se află la originea învăţământului «strategic».
Marcel Crahay este profesor la Universităţile din Liege şi Geneva.
Cuprins:
Introducere /9
Controverse pedagogice în privinţa problematicilor psihologice /9
Riscurile psihologismului /14
Structura lucrării /19
Capitolul I Demonstraţiile psihologice ale precursorilor /25
Empirism şi raţionalism. Helvetius împotriva Sfântului Augustin /25
Copilul: înger sau demon? Cum a evoluat în decursul secolelor reprezentarea copilăriei? /39
Émile, o revoluţie în reprezentarea copilului şi a educaţiei sale /44
Primul paradox: socialul şi naturalul /47
Al doilea paradox: autoritate şi autonomie /47
Al treilea paradox: a educa raţiunea fără să o soliciţi /50
Al patrulea paradox: a face totul nefăcând nimic /53
De la senzualism la pedagogiile descoperirii prin observaţie /59
Pragmatism, democraţie şi educaţie. Contribuţia lui Dewey /82
Educaţia funcţională a lui Claparède şi pedagogia populară a lui Freinet /95
Însuşirea modelelor culturale, o cale spre umanizarea omului /113
Despre câteva dezbateri recurente în educaţie /124
Capitolul II Psihanaliză, psihologie umanistă şi educaţie /128
De la tumultul afectelor la construcţia persoanei /128
Freud şi educaţia: o relaţie ambiguă /136
Primii pedagogi psihanalişti şi optimismul educativ al lui Adler /139
Copiii de la Summerhill sunt prizonierii romantismului lui Neil? /143
Rogers şi non-directivitatea /148
Este suficient să-l eliberăm pe elev? /156
Mizele afective ale relaţiei educative /162
Există pedagogie psihanalitică? /170
Capitolul III Contribuţiile behaviorismului /179
Condiţionare pavloviană şi interacţiuni sociale /179
Thorndike, de la formarea conexiunilor la drill and practice /185
Condiţionare operantă, învăţare fără eroare şi învăţământ programat /194
Analiza funcţională şi managementul clasei /213
Dispozitive de învăţare individualizată /222
De la modelul lui Carroll la pedagogia însuşirii /232
Să nu arunci copilul odată cu apa de baie /244
Capitolul IV Revoluţia constructivistă /248
Epistemologia genetică, un kantianism evolutiv /248
Cum se construiesc cunoştinţele /254
De la acţiuni la operaţii /262
Educaţia poate contribui la dezvoltarea psihologică a copiilor? /273
Dezvoltarea cognitivă: un proces multiliniar şi contextualizat /281
Interacţiuni sociale şi construcţia cunoştinţelor /286
Pentru o abordare constructivistă a învăţării /295
Constructivismul şi didactica ştiinţelor /306
Matematica şi operaţiile logice /317
Cum abordează copiii limba scrisă? /338
De la Durkheim la Kohlberg: de la impunere la construcţia morală /345
Dincolo de ortodoxie /352
Capitolul V Cognitivism şi învăţare /356
Cum prelucrează informaţia subiectul uman /356
Reprezentarea cunoştinţelor şi învăţarea /369
De la poceduralizarea cunoştinţelor la utilizarea lor /377
Cunoştinţele şi rezolvarea de probleme /382
Motivaţia şcolară /402
Perceperea controlabilităţii sarcinii sau teoria atribuirii cauzale /405
Concepţia despre inteligenţă /409
Concepţia despre scopurile urmărite de şcoală /411
De la învăţarea cititului la învăţarea cu ajutorul textului /418
De la achiziţionarea numărării la algoritmii de calcul /435
Pentru o comunicare pedagogică strategică /448
Capitolul VI Educaţie, cultură şi societate /454
Dezvoltarea psihologică şi însuşirea instrumentelor culturale /454
Învăţare şi dezvoltare /466
Interacţiune de îndrumare, anaclisis şi dezvoltare /470
Psihologie culturală şi educaţie /474
Individ-plus şi comunitate de indivizi care învaţă /486
Distribuţia materială şi socială a cogniţiei /487
Şcoala concepută ca o comunitate de învăţare /494
Învăţare cooperativă şi tutorat /507
Diferenţe individuale, diferenţe de socializare? /518
Sfaturi bibliografice /523