02/08/2023

SA PREDAM CA IN FINLANDA. 33 de strategii simple pentru lectii pline de buna-dispozitie

Autor: Timothy D. Walker
Editura Trei
Colectia Educatie si formare
An aparitie : 2018
Editia I
Editia originala: Teach Like Finland: 33 Simple Strategies for Joyful Classrooms
Traducerea Cristina Firoiu
ISBN 978-606-40-0370-6
Nr pagini : 248
Format 145 x 205
Pretul la data postarii : 33,15 lei la Editura, 39 lei la carturesti, 39 lei la libris
Disponibilitate BCU

Descrierea editurii:

        Finlanda a surprins o lume întreagă în 2001, când elevii au obținut cele mai bune scoruri la testul internațional PISA, care evalua, în premieră, competențele de gândire critică ale școlarilor din peste 30 de țări – de la SUA și Germania la "tigrii" din Asia de Sud-Est. Finlanda a rămas în top și la următoarele evaluări internaționale, ridicând întrebarea: Cum se face că elevii din micul stat nordic - unde zilele de școală sunt mai scurte, temele, aproape inexistente, iar testele standardizate sunt o raritate - au reușit să obțină scoruri la nivelul suprasolicitaților școlari asiatici? Plecat din SUA, pentru a preda la clasa a cincea într-o școală din Helsinki, autorul a aflat în scurtă vreme secretele reușitei finlandeze. De la pauzele de relaxare și crearea sentimentului de apartenență între elevi până la esențializarea materiei în "minilecții" și co-planificarea orelor împreună cu elevii, cartea vă încurajează să adaptați din metodele din miraculoasa școală finlandeză.

        Pentru ca învățarea să se producă în mod autentic, aceasta ar trebui să devină "spațiul de întâlnire" dintre profesori, elevi și lumea reală. Construirea acestui spațiu de întâlnire presupune alinierea mai multor condiții. Despre aceste condiții și despre maniera în care le putem dezvolta ne vorbește Timothy Walker, care descifrează simplu și clar cheile succesului finlandez în educație. Această carte nu este despre Finlanda și despre un sistem de educație, ci despre copii, despre modul în care, oriunde și oricând, starea lor de bine, serviciile de suport pentru învățare, contactul cu natura, autonomia și încrederea fac ca lumile de multe ori paralele ale profesorilor și elevilor să se întâlnească și să genereze experiențe relevante de învățare. Dacă analizăm cele 33 de strategii propuse aici, vom observa că lucrurile simple, care stau în puterea noastră, sunt de fapt cele care fac diferența. În România de azi, singura cale solidă de transformare a educației este cea a profesorilor care vor și care pot să facă diferența între confortul și nepăsarea "lumilor paralele" și "spațiul comun de întâlnire" al experiențelor autentice de învățare. – Prof. univ. dr. Lucian Ciolan, decan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti

        Timothy D. Walker este un profesor american care predă în Finlanda. Scrie pe teme educaționale pe blogul său ("Taught by Finland") și în revista The Atlantic.

Cuprins:

Mulțumiri  9
Cuvânt‑înainte  11
Introducere  21

Capitolul 1. Starea de bine  33
Introduceți în orar pauze de relaxare  39
Îmbinați învățarea cu mișcarea  46
Aveți grijă să vă refaceți forțele după orele de școală  58
Simplificați spațiul de învățare  65
Împrospătați aerul din clasă  71
Ieșiți în natură  76
Mențineți o atmosferă liniștită în clasă  81

Capitolul 2. Sentimentul de apartenență  91
Alcătuiți o echipă de asistență pentru elevi  91
Încercați să cunoașteți mai bine fiecare copil  95
Jucați‑vă împreună cu elevii dumneavoastră  101
Sărbătoriți realizările elevilor  107
Participați la împlinirea aspirației comune a clasei  113
Puneți capăt hărțuirii între elevi  119
Încurajați elevii să se sprijine între ei  124

Capitolul 3. Autonomia  128
Acordați‑le elevilor multă libertate încă de la început  131
Rezervați‑vă câteva intervale‑tampon  136
Oferiți alternative  143
Planificați activitățile școlare împreună cu elevii  147
Creați situații reale de învățare  154
Cereți responsabilitate din partea elevilor  162

Capitolul 4. Măiestria  170
Predați doar noțiunile de bază  171
Extrageți din manuale conținutul relevant  179
Valorificați avantajele tehnologiei  184
Aduceți muzica în sălile de clasă  189
Oferiți‑le elevilor mai multă îndrumare  194
Puneți elevii să își dovedească cunoștințele  203
Discutați notele împreună cu elevii  208

Capitolul 5. Mentalitatea  213
Căutați să atingeți starea de flux  217
Fiți mai groși de obraz  220
Colaborați cu colegii în pauza de cafea  225
Invitați la ore specialiști  229
Bucurați‑vă în tihnă de vacanțe  233
Nu uitați de buna dispoziție  236

Referințe bibliografice  239

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu