12/01/2016

FAMILIA MONOPARENTALA IN ROMANIA SI FENOMENE CONEXE

Autor : Petru Ilut (coord)                
Editura Presa Universitara Clujeana
An aparitie :2009
ISBN  978-973-610-951-5
Nr pagini :200
Format 130 x 200
Stoc epuizat la Editura
La data postarii nu am gasit oferte de vanzare a acestei carti
Disponibilitate BCU




Descrierea editurii:
Lucrarea cuprinde rezultate preponderent de pe urma cercetărilor întreprinse în cadrul proiectului de cercetare cu acelaşi titlu, finanţat de CNCSIS în perioada 2006-2008. În acord cu abordarea multiperspectivală, autorii au urmărit abordarea condiţiei de monoparental din multiple unghiuri de vedere, comparaţia urban vs. rural fiind o astfel de demarcaţie la care s-au alăturat altele, mai complexe: s-a cercetat condiţia de monoparental din perspectiva celor care o trăiesc (familii monoparentale), precum şi din perspectiva celor care sunt ,,spectatorii” acestui fenomen, fiind vorba în acest sens despre indivizi care au oarecare cunoştinţă întemeiată despre astfel de familii. Cea mai amplă parte a cercetării a fost direcţionată asupra statutului socioeconomic şi emoţional al familiilor monoparentale. În conformitate cu datele literaturii de specialitate, investigaţiile autorilor au arătat că în ciuda faptului că societatea românească actuală face posibiliă existenţa familiilor monoparentale, pentru marea lor majoritate viaţa este destul de dificilă.

Cuprins:


Familia monoparentală din România: comparaţie urban - rural  7
(Petru lluţ, Viorel Cioflicã, Laura Nistor, Cristina Tîrhaş)

Aspecte relationale in familia monoparentală - o abordare calitativă  37
(Viorel Cioflică)

Mituri şi realităţi legate de maternitatea la vârsta adolescentei  49
(Monica Ghitiu, Maria Roth)

O privire succinta asupra divorţialităţii în Romania şi a contribuţiei acesteia la constituirea familiilor monoparentale  61
(Traian Rotariu)

Atitudini privind divorţul şi coabitarea persoanelor care au copii  79
(Laura Nistor, Petru Iluţ, Cristina Tîrhaş)

Educaţia parentală pentru intenrvenţia timpurie asupra copiilor cu dizabilităţi  99
(Vasile Preda)

Growing up without a family  123
(Adriana Baban, Diana Taut, Oana Marcu, Catrinel Crăciun)

Promoting resilience and support for children and families experiencing parental separation in the early years (0 - 5 years): issues for practitioners  141
(Sue Kay-Flowers)


Extinderea familiei monoparentale in prezent: între disfunctie şi normalitate  157
(Adela Fofiu, Maria Székely)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu