Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei
An aparitie : 2009
ISBN ?
Nr pagini :296
Format ?
Anticariat
La data postarii nu am gasit oferte de vanzare a acestei carti
Disponibilitate BCU
Realizată de un colectiv de psihologi militari experimentaţi, beneficiind de colaborare internaţională, ediţia reprezintă o călăuză pentru cadrele didactice şi studenţii antrenaţi în cunoaşterea şi înţelegerea personalităţii individului şi grupurilor sociale.
Cartea se deosebeşte de ediţiile similare prin conţinutul etnopsihologic pronunţat, în corelaţie cu fenomenele psihosociale contemporane.
Gabriel Dulea (1950-2018) a fost scriitor şi publicist. A urmat cursurile Academiei Militare şi apoi ale Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti. Pasiunea pentru psihologie i-a insuflat-o, încă de pe băncile facultăţii, eminentul său profesor PAaul Popescu-Neveanu, iar cea pentru scris, academicianul Constantin Radulescu-Motru, care-i îndemna pe cei tineri să scrie, considerând scrisul ca pe o purificare spirituală şi intelectuală. Este considerat unul dintre cei care au făcut cinste profesiei de psiholog în domeniul militar si a lăsat în urma lui câteva cărți de referință Sursa
Dintre cartile sale:
Sociodinamica grupului militar – O abordare polifuncţională, Editura Militară 1991, 2008
Componenta energetică a psihicului uman – Perspectivă psihofilosofică,Editura Universitatii Naţionale de Aparare 2005
Psihologia terorii si teroarea psihologică în situaţii de criză, Editura Universităţii Naţionale de Apărarare „Carol I” 2006
Fundamente psihologice ale luptei armate, 2002, Editura Universităţii Naţionale de Apărare ”Carol I” 2007
Coordonate ale psihologiei militare aplicate, Editura Universităţii Naţionale de Apărarare „Carol I” 2009
CUVÂNT ÎNAINTE /17
DESPRE METODĂ. PERSPECTIVĂ PSIHOFILOSOFICĂ.
(General-locotenent prof.univ.dr. Teodor Frunzeti)/20
PSIHICUL UMAN. PROBLEME TEORETICE
(Colonel(r)prof.Gabriel Dulea) /26
DIRECŢII, PRINCIPII ŞI FORME ALE PREGĂTIRII PSIHOLOGICE. ASPECTE PRIVIND
VULNERABILITATEA ARMATEI
(Colonel(r) dr.Andrei Covrig) / 41
CERCETAREA PSIHOLOGICĂ
(Locotenent-colonel(r) Nicolae Parcevschii) / 44
„EUL”, CONŞTIINŢA ŞI PERSONALITATEA
(Colonel(r)prof.Gabriel Dulea)/ 47
ASPECTE PSIHOLOGICE ALE PERSONALITĂŢII COMANDANTULUI
(Locotenent-colonel(r) Nicolae Parcevschii) /. 52
NECESITATEA INDIVIDUALIZĂRII ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE DE COMANDANŢII DE SUBUNITĂŢI PENTRU CUNOAŞTEREA SUBORDONAŢILOR
(Colonel(r)prof.Gabriel Dulea) / 61
STAREA MORAL-PSIHOLOGICĂ ŞI SINERGETICA COLECTIVULUI MILITAR
(Locotenent-colonel(r) Nicolae Parcevschii) /. 77
ORGANIZAREA INFORMĂRII DE LUPTĂ
(Locotenent-colonel(r) Nicolae Parcevschii)/ 85
MORALUL – DIMENSIUNE PSIHOLOGICĂ A LUPTEI
(General-maior(r)drd.Ioan Grecu)/ 90
FRICA : BINE SAU RĂU ?
(Locotenent-colonel(r) Nicolae Parcevschii)/94
TANATOTERAPIA
(Colonel(r) dr.Andrei Covrig)/98
AGRESIVITATEA ŞI NECESITATEA MILITARĂ
(Locotenent-colonel(r) Nicolae Parcevschii)/102
PSIHOLOGIA ACTIVITĂŢII DE STAT MAJOR
(Colonel(r) dr.Andrei Covrig)/109
PSIHOLOGIA CONDUCERII. DETERMINĂRILE PSIHOLOGICE ALE DECIZIEI ŞI ALE ORDINULUI ÎN LUPTA ARMATĂ
(General-locotenent prof.univ.dr. Teodor Frunzeti)/112
PSIHOLOGIA ASIMETRICĂ MILITARĂ
(Locotenent-colonel(r) Nicolae Parcevschii)/ 121
PSIHOLOGIA ANTROPOLOGICĂ ŞI PSIHOLINGVISTICA MILITARĂ
(Locotenentcolonel(r) Nicolae Parcevschii) /126
COMUNICAREA ÎN COLECTIVUL MILITAR
(Colonel(r) dr.Andrei Covrig)/128
INTERACŢIUNE. RELAŢII INTRA ŞI INTER PERSONALE. DESPRE COEZIUNE
(Colonel(r)prof.Gabriel Dulea) /132
PSIHODIAGNOSTICA
(Locotenent-colonel(r) Nicolae Parcevschii) /136
METODE ŞI PROCEDEE DE PREGĂTIRE PSIHICĂ PENTRU LUPTĂ A MILITARILOR DIN FORŢELE TERESTRE
(Colonel(r)prof.Gabriel Dulea)/139
ASPECTE GENERALE ALE PREGĂTIRII PSIHOLOGICE INDIVIDUALE
(Locotenent-colonel(r) Nicolae Parcevschii)/. 145
ASPECTE PSIHOLOGICE ALE DISCIPLINEI MILITARE
(Colonel(r) dr.AndreiCovrig) /165
PSIHOLOGIA JURIDICĂ ŞI A CONFLICTULUI
(Colonel(r) dr.Andrei Covrig) /169
ARMA PSIHOLOGICĂ – UN ALT GEN DE ARMĂ
(Colonel dr. Nicolae Ene) /174
STRATEGIILE INFORMAŢIONAL-PSIHOLOGICE ŞI BAZELE RĂZBOIULUI INFORMAŢIONAL-PSIHOLOGIC
(Locotenent-colonel(r) Nicolae Parcevschii)/ 180
PENTRU O NOUĂ STRATEGIE
(Colonel dr. Nicolae Ene) /193
NATURA FENOMENELOR ŞI PROCESELOR PSIHOSOCIALE SPECIFICE GRUPULUI MILITAR
(Colonel(r)prof.Gabriel Dulea)/199
STRESUL PE CÂMPUL DE LUPTĂ
(Colonel(r)prof.Gabriel Dulea)/ 203
RAŢIONAL ŞI AFECTIV ÎN ACŢIUNEA MILITARĂ
(Colonel(r)conf.univ.dr.Alexandru Leordean)/ 207
TRAUMELE PSIHICE ÎN CONTEXTUL LUPTEI
(Colonel(r)prof.Gabriel Dulea)/228
INSTITUŢIA PSIHOLOGICĂ ÎN ARMATĂ ŞI STATUTUL PSIHOLOGULUI MILITAR
(General-maior(r)drd.Ioan Grecu) /241
PSIHOLOGIA POLITICĂ ŞI SERVICIUL MILITAR
(Colonel(r) dr.Andrei Covrig)/245
PSIHOLOGIA RELIGIEI
(Locotenent-colonel(r) Nicolae Parcevschii)/248
TESTE UTILE / 257
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ /. 286
RÉSUMÉ / 289
ABSTRACT/ 293
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu