METAFIZICA MORAVURILOR

Autor: Immanuel Kant
Editura Antet
An aparitie : 1999 (Antaios), 2014
Editia a III-a rev. si adaugita
Editia originala: Die Metaphysik der Sitten 1797
Traducerea Rodica Croitoru
ISBN 978-973-636-514-0
Nr pagini : 316
Format 170 x 240
Anticariat
Pretul la data postarii : 39,60 lei la libraria online, 36 lei la librarie.net, 
Disponibilitate BCU

Descrierea editurii:

        Metatizica moravurilor ne dezvalule modul kantian de realizare a asteptarlior noastre metafizice prin moralitate.

        Respectiv probiemelor metafizice asupra lui Dumnezeu si a sufletului nemurilor pus in relatie cu acesta, precum si a libertatil prin care flinta umana poate spera comuniune cu primele doua, li se poate da un raspuns rational numai in cadrui moral al actiunilor reciproce aie oamenibr.

        In acest scop fiinta umana trebuie sa se ingrijeasca de propria sa perfectiune, pentru ca ea are o datorie de a se deasupra naturii, prin devenirea sa intru perfectiunea morata; si pentru a realiza mai bine acest scop propriu, ea mai trebuie sa se ingrijeasca si de fericirea altuia, prin care ea trebuie asume datoria de a isi face un scop din scopul altuia, cu care formeaza o comunitate.

        Aceste doua tipuri de scopurindatorii formeaza nucieul din care se dezvolta noul tip de metafizica propus de Kant.   Rodica CROITORU

        Immanuel Kant (1724-1804) a fost unul dintre cei mai influenți filosofi din toate timpurile. Gândirea sa cuprinzătoare și profundă asupra esteticii, eticii și științei a avut un impact imens asupra întregii filosofii ulterioare

Cuprins: (paginatia ed a II-a 1999)

Studiu introductiv  13

Principiile metafizice ale teoriei dreptului  43

Prefață  43

Tabelul diviziunii teoriei dreptului   48

Introducere la metafizica moravurilor  49

I. Despre relaţiile facultăţilor sufletului uman cu legile morale  49

II. Despre ideea și necesitatea unei metafizici a moravurilor 53

III. Despre diviziunea unei metafizici a moravurilor 56

IV. Concepte preliminare la metafizica moravurilor (Philosophia practica universalis)   99

Introducere la teoria dreptului  67

§ A. Ce este teoria dreptului  67

§ B. Ce este dreptul?  67

§ C. Principiul universal al dreptului   68

§ D. Dreptul este unit cu împuternicirea de a constrânge  69

§ E. Dreptul strict poate fi reprezentat, de asemenea, ca posibilitate a unei constrângeri reciproce. generale, în acord cu libertatea tuturor, după legi universale 70

Apendice la Introducere în teoria dreptului. Despre dreptul echivoc (lus aequivocum) 71

I. Echitatea (Aeguitas) 12

II. Dreptul de legitimă apărare. (Ius necessitatis)  73

Diviziunea teoriei dreptului 74

A. Diviziunea universală a datoriilor juridice   74

B. Diviziunea universală a dreptului   79

Dreptul înnăscut este unic   75

Diviziunea metafizicii moravurilor în genere   76

Diviziunea conform raportului obiectiv al legii față de datorie  77

Diviziunea conform raportului subiectiv al celor care îndatorează și al celor îndatoraţi  78

Despre diviziunea moralei, ca sistem al datoriilor în genere  79

Teoria dreptului   81

PARTEA ÎNTÂI A TEORIEI UNIVERSALB A DREPTURILOR

Dreptul privat asupra a ceea ce este al meu și al tău în genere 81

Capitolul I. Despre modalitatea de a avea ceva exterior ca pe ceea ce este al său  81

§ 1.       81

§ 2. Postulat juridic al raţiunii practice  82

§ 4. Expunerea conceptului de al meu şi al tău exterior 83

§ 5. Definiţia conceptului de ceea ce este al meu şi al tău exterior  84

§ 6. Deducerea conceptului unei posesiuni doar juridice a unui obiect exterior  85

§ 7. Aplicarea principiului posibilităţii a ceea ce este al meu și al tău exterior la obiecte ale experienței  88

§ 8. A poseda ceva exterior ca pe ceea ce este al său nu este posibil decât într-o situație juridică, în condițiile unei puteri legislative publice, adică într-o situație civilă  91

§ 9. În starea naturală pot exista un al meu şi al tău exterior real, dar numai provizoriu   92

Capitolul II. Despre modalitatea de achiziționare a ceva exterior 93

§ 10. Principiu universal al achiziţionării exterioare  93

DIVIZIUNE A ACHIZIŢIONĂRII A CEEA CE ESTE AL MEU ŞI AL TĂU EXTERIOR  95

SECȚIUNEA ÎNTÂI A DREPTULUI REAL  96

§ 11. Ce este un drept real?  96

§ 12. Prima achiziționare a unui lucru nu poate fi alta decât cca a pământului  97

§ 13. Orice pământ, poate fi achiziţionat originar, iar temeiul posibilităţii acestei achiziţionări este proprietatea originară asupra pământului în genere  98

§ 14. Actul juridic al acestei achiziţionări este luarea în stăpânire (occupatio) 98

§ 15. Numai în cadrul constituţiei civile poate fi achiziţionat ceva în mod peremptoriu, pe când in starea naturală, numai în mod provizoriu  99

§ 16. Expunerea conceptului unei achiziționări originare a pământului 102

§ 17. Deducerea conceptului de achiziționare originară  103

SECŢIUNEA A DOUA. Despre dreptul personal   105

SECŢIUNEA A TREIA. Despre modalitatea reală a dreptului personal  110

DREPTUL DOMESTIC. TITLUL ÎNTÂI: Dreptul matrimonial  111

DREPTUL DOMESTIC. TITLUL AL DOILEA: Dreptul Părinţilor 114

DREPTUL DOMESTIC. TITLUL AL TREILEA: Dreptul capului de familie 116

DIVIZIUNE DOGMATICĂ a tuturor drepturilor de achiziționare prin contract 118

l. Ce sunt banii?   121

II. Ce este o carte?    124

SECȚIUNEA SECUNDARĂ. Despre achiziționarea ideală a unui obiect exterior al liberului arbitru  126

I. Modul de achiziţionare prin uzucapiune 126

Il. Moștenirea (Acquisitio haereditatis)  128

III. Moştenirea unui nume bun după moarte (Bona fama defiincti)  130

CAPITOLUL al III-lea. Despre achiziţionarea condiționată subiectiv prin sentința unei jurisdicții publice 132

A. §37. Despre contractul de donație 133 

B. § 38. Contractul de împrumut  134

C. Despre redobândirea (reintrarea în posesiune) a lucrului pierdut (vindicatio)  136

D. Despre dobândirea garanţiei prin prestarea jurământului (Cautio iuratoria)  139

Trecerea de la ceea ce este al meu și al tău în starea naturală la ceea ce este al meu şi al tău în situaţia juridică în genere 141

PARTEA A DOUA A TEORIEI DREPTULUI  144

SECŢIUNEA ÎNTÂI A DREPTULUI PUBLIC. Dreptul de stat  144

OBSERVAȚIE GENERALĂ cu privire la efectele juridice rezultate din natura uniunii civile (A-D)  151

E. Despre dreptul penal şi despre dreptul de grațiere  163

Despre raportul jundic al cetățeanului cu patria sa şi cu alte țări 170

SECŢIUNEA A DOUA A DREPTULUI PUBLIC. Dreptul internaţional  174

SECȚIUANEA A TREIA A DREPTULUI PUBLIC. Dreptul cosmopolit  182

Concluzie  184

SUPLIMENT la notele explicative ale Principiilor metafizice ale teoriei

1. Pregătire logică pentru un concept juridic nou și indrâzneţ  187

2. Justificare a conceptului de drept personal într-o modalitate reală  188

3. Exemple   188

4. Cu privire la confundarea dreptului real cu cel personal  191

5. Supliment la clarificarea conceptului: de drept penali  192

6. Despre dreplul de prescripţie  193

8. Despre dreptul statului cu privire la instituirea permanentă pentru supusii sai 196

Concluzie 200

Principiile metafizice ale teoriei virtuții  203

Prefaţă  

Introducere în teoria virtuții  207

I. Explicare a conceptului unei teorii a virtuții  207

II. Explicare a conceptului unui scop, care este, în acelaşi timp, o datorie  210

Observaţie  212

III. Despre principiul după care este gândit un scop, ce este, în acelaşi timp, o datorie  213

IV. Care sunt scopurile, ce sunt, totodată, și datorii?  214

V. Explicarea acestor două concepte  214

A. Perfecțiunea proprie 214

B. Fericirea altuia  215

VI. Etica nu dă legi pentru acțiuni (de care se ocupă Ius), ci numai pentru maximele acțiunilor   217

VII. Datoriile etice includ o obligativitate extinsă, pe când datoriile juridice includ o obligativitate restrânsă  218

VIII. Expunere a datoriilor virtuţii ca datorii extinse  219

IX. Ce este o datorie a virtuții? 222

X. Principiul suprem al teoriei dreptului era analitic; cel al teoriei moravurilor este sintetic  224

XII. Concepte estetice preliminare ale capacității de simţire a sufletului față de concoptele de datorie în genere 226

a. Sentimentul moral  226

b. Despre conștiință 227

c. Despre dragostea față de oameni 228

d. Despre respect 229

XIII. Principii universale ale metafizicii moravurilor în tratarea unei teorii pure a moravurilor  230

Despre virtute în genere  232

XIV. Despre principiul distingerii teoriei virtuții de teoria dreptului  233

OBSERVAȚIE. Despre teoria virtuţii, după principiul libertăţii interioare 233

XV. Virtutea revendică, în primul rând, stăpânirea de sine 234

XVI. Virtutea presupune cu necesitate apatia (considerată ca o tărie) 235

Observaţie  236

XVII. Concepte preliminare în vederea diviziunii teoriei virtuţii  236

Observaţie  237

XIII   238

PRIMA DIVIZIUNE A ETICII conform deosebirii dintre subiecți și a legilor lor 239

A DOUA DIVIZIUNE A ETICII conform principiilor unui sistem al rațiunii pure practice 239

1. TEORIA ETICĂ ELEMENTARĂ. Partea întâi. Despre datoriile faţă de sine însuşi în genere  240

Întroducere   240

§ 1. Conceptul unei datorii față de sine însuşi include (la prima vedere) o contradicție   200

§ 2. Există datorii ale omului față de sine însuşi 240

§ 3. Soluţionarea acestei aparente antinomii  241

§ 4. Despre principiul diviziunii datoriilor față de sine însuși 241

PRIMA PARTE A TEORIEI VIRTUȚII. Teoria etică elementară.

Cartea întâi. Despre datoriile pertecte faţă de sine însuşi  244

CAPITOLUL ÎNTÂI. Datoriile omului față de sine însuşi, ca fiinţă animalică  204

ARTICOLUL ÎNTÂI AL CAPITOLULUI ÎNTÂI. Despre sinucidere  245

Întrebări cazuistice  246

ARTICOLUL AL DOILEA. Despre dezonorarea de sine prin voluptate 247

Intrebări cazuistice   209

ARTICOLUL AL TREILEA. Despre abrutizarea de sine datorată lipsei de măsură a întrebuințării băuturii şi a alimentelor 250

Întrebări cazuistice  251

CAPITOLUL AL DOILEA. Datoria omului față de sine însuși  252

I. Despre minciună  252 

Observaţie  250

Întrebări cazuistice  254

Il. Despre avariție  255

Întrebări cazuistice  256

III. Despre slugărnicie   257

Întrebări cazuistice   260

PRIMA SECȚIUNE A CAPITOLULUI AL II-LEA. Despre datoria omului faţă de sine însuşi, ca judecător înnăscut al sâu 261

SECŢIUNEA A DOUA. Despre prima poruncă a tuturor datoriilor față de sine însuși  264

SECŢIUNE EPISODICĂ. Despre amfibolia conceptelor morale de reflecţie: ceea ce este o datorie a oamenilor față de ei înşiși este luată drept o datorie față de altul   205

DATORIILE FAȚĂ DE SINE ÎNSUŞI. Cartea a doua. Despre datoriile imperfecte ale omului față de sine însuşi (cu privire la scopul său)  258

SECŢIUNEA ÎNTÂI. Despre datoriile față de sine însuşi în dezvoltarea şi desăvârşirea perfecțiunii sale naturale, adică în intenţie pragmatică   268

Secţiunea a doua. Despre datoria față de sine însuși de a-i desăvârși perfecțiunea sa morală, adică doar în intenție morală 270

TEORIA ETICĂ ELEMENTARĂ. Partea a doua. Despre datoriile virtuţii față de altul 272

CAPITOLUL ÎNTÂI. Despre dateriile față de alții, considerați doar ca oameni 272

SECŢIUNEA ÎNTÂI. Despre datoriile de a-i iubi pe ceilalți oameni 272

DIVIZIUNE (§ 23, § 24, § 25)   272

Despre datoria de a iubi, în special  274

DIVIZIUNEA DATORIILOR DE A IUBI 

A. Despre datoria de filantropie   276

B. Despre datoria recunoștinței  219

C. Simţirea participării este, în genere, o datorie  280

Întrebări cazuistice  282

Despre viciile exact opuse (contrarie) dragostei față de oameni, cele ale mizantropiei  282

SECŢIUNEA A DOUA. Despre datoriile virtuţii faţă de ceilalți oameni, provenite din respectul ce li se cuvine  286

Despre viciile ce lezează datoria respectului față de ceilialţi oameni 289

A. Trufia  289

B. Calomnia   290

C. Batjocura  291

CAPITOLUL AL DOILEA. Despre datoriile etice reciproce ale oamenilor, cu privire la situația lor 202

CONCLUZIA TEORIEI ELEMENTARE. Despre unirea intimă a dragostei cu respectul în cadrul prieteniei  203

ANEXĂ. Despre virtuțile anturajului (virtules homileticae) 297

II. TEORIA ETICĂ ASUPRA METODEI  299

SECŢIUNEA ÎNTÂI a teoriei etice asupra metodei. Didactica etică  299

Observaţie. Fragment al unui catehism moral  302

SECȚIUNEA A DOUA. Ascetica etică  306

CONCLUZIE. Teoria religiei ca teorie a datoriilor față de Dumnezeu se află în afara limitelor filosofiei morale pure 307

Observatie finala  309

Tabelul diviziunii eticii  312

Note  314

Bibliografie selectiva  326

Indice de autori  331

Indice de concepte german-roman  341

INTEMEIEREA METAFIZICII MORAVURILOR

Autor: Immanuel Kant
Editura All

An aparitie : 2014
Alte editii: Casa Scoalelor 1929, Stiintifica 1972, Humanitas 2007, Antet 2013
Editia originala: Grundlegung zur Metaphysik der Sitten, 1785
Traducerea Valentin Muresan (coord)
ISBN 978-606-587-248-6
Nr pagini : 120
Format 130 x 200
Anticariat
Pretul la data postarii : 19-70 lei pe okazii, 
Disponibilitate BCU (ed. Humanitas 2007)
pdf aici (ed. Humanitas 2007), previzualizare google books

Descrierea editurii:

        "Acum eu spun: omul - si, in genere, orice fiinta rationala - exista ca scop in sine, nu doar ca mijloc pentru a fi folosit de o vointa sau alta dupa bunul sau plac; el trebuie privit intotdeauna, in toate actiunile sale, atat in acelea care il privesc, cat si in acelea care privesc alte fiinte rationale, de fiecare data totodata ca scop".

        Publicată inițial, în prima ediție în 1785, cu titlul Grundlegung zur Metaphysik der Sitten, este una dintre cele mai influente creații din întreaga operă filosofică a lui Immanuel Kant și, totodată, un reper în istoria filosofiei universale.

        Lucrarea filosofului german cuprinde o prefață, trei secțiuni – Trecerea de la cunoaşterea raţională comună a moravurilor la aceea filosofică, Trecerea de la înţelepciunea morală populară la metafizica moravurilor, Trecerea de la metafizica moravurilor la critica raţiunii pure practice – și o remarcă finală, precedate de nota traducătorului, Valentin Mureșan.

        În prefață, Kant pledează pentru o metafizică a moravurilor și discută despre metodologia pe care a folosit-o. El pornește de la împărțirea filosofiei grecești în fizică, etică și logică. În prima secțiune, după cum și titlul sugerează, se face trecerea de la  forma cunoașterii comune privind moravurile la cea filosofică. El discută, printre altele, despre voința bună și datorie.  În secțiunea a doua se aprofundează problema imperativelor. În ultima secțiune, Kant discută despre voință, libertate. De fapt, cea de-a treia secțiune reprezintă punctul de pornire de la care Kant a dezvoltat Critica rațiunii practice, publicată în 1788.

        Immanuel Kant (1724-1804) a fost unul dintre cei mai influenți filosofi din toate timpurile. Gândirea sa cuprinzătoare și profundă asupra esteticii, eticii și științei a avut un impact imens asupra întregii filosofii ulterioare

Cuprins:

Notă asupra ediţiei   5

Prefață   7

SECȚIUNEA ÎNTÂI

Trecerea de la cunoaşterea raţională comună a moravurilor la aceea filosofică  15

SECŢIUNEA A DOUA

Trecerea de la înţelepciunea morală populară la metafizica moravurilor   33

SECŢIUNEA A TREIA

Trecerea de la metafizica moravurilor la critica raţiunii pure practice   89

Remarcă finală   115

CRITICA RATIUNII PRACTICE

Autor:  Immanuel Kant
Editura Paideia
Colectia cartilor de referinta
An aparitie : 2003, 2010, 2020
Editii anterioare: Institutul social roman 1934, Stiintifica 1972, IRI 1995, 1999, Univers Enciclopedic Gold 1999, 2010
Editia originala: Kritik der praktischen Vernunft, 1788
Traducerea Traian Brăileanu
ISBN 978-606-748-360-4
Nr pagini : 164
Format 200 x 280
Pretul la data postarii : 65 lei la Editura, 103 lei la librarie.net,109 lei la libris
Disponibilitate BCU
pdf aici (ed.2003)

Descrierea editurii:

        Critica rațiunii practice este a doua dintre cele trei critici ale lui Immanuel Kant și a fost publicată prima dată în anul 1788, la trei ani după apariția Întemeierii metafizicii moravurilor. A exercitat o influență decisivă asupra dezvoltării ulterioare a domeniului eticii și filosofiei morale, începând cu Doctrina științei lui Fichte și devenind, în secolul al XX-lea, principalul punct de referință pentru filozofia morală deontologică.

        Critica rațiunii practice cuprinde trei secțiuni: Analitica, Dialectica și Metodologia rațiunii practice. Analitica definește principiul moral suprem, imperativul categoric și susține că a-l asculta înseamnă a-ți exercita libertatea. Dialectica face presupunerea că nemurirea și Dumnezeu există, argumentând că rațiunea practică pură cade în eroare atunci când așteaptă perfecțiunea în această lume; de fapt oamenii ar trebui să aștepte găsirea perfecțiunii în lumea cealaltă, cu ajutorul lui Dumnezeu. Secțiunea finală, Metodologia rațiunii practice, oferă sugestii în educarea oamenilor în utilizarea rațiunii practice.

        Fără îndoială că doctrina morală expusă anterior în Întemeiere a trezit o vie opoziție. Nici teologii, dar nici filosofii nu puteau fi mulțumiți cu rezolvarea dată de Kant problemelor morale. Teologii nu puteau fi mulțumiți din cauză că religia nu poate renunța să dovedească existența lui Dumnezeu și nemurirea sufletului, iar filosofii ar fi dorit, poate, ca filosofia să dovedească inexistența lui Dumnezeu. Pe lângă acestea, eliminarea completă a sentimentului ca factor determinant al moralității pare a fi injustă și împotriva naturii omenești. De aceea, în Critica rațiunii practice, Kant năzuiește să împrăștie orice nedumerire și să dea doctrinei sale o formă definitivă, sistematică. El face încercarea de a fundamenta morala în același mod cum asigurase temeliile științei în Critica rațiunii pure. Dovedirea acestei întâietăți a moralei îl preocupă pe Kant în primul rând în Critica rațiunii practice deoarece știința n-are valoare pentru sine, ci numai în măsura în care servește la perfecțiunea morală a omului.

         „Teoria morală descoperă izvoarele moralității și arată condițiile în care moralitatea se dezvoltă la individ și în cursul istoriei omenirii. „Imperativul categoric” nu e o poruncă pe care o formulează teoria etică, ci o poruncă pe care i-o dă omului conștiința sa proprie. Teoria morală kantiană nu este nici „rigidă”, nici „formalistă”, ci ea este o teorie obiectivă, științifică. ” Traian Brăineanu, traducător 

        Immanuel Kant (1724-1804) a fost unul dintre cei mai influenți filosofi din toate timpurile. Gândirea sa cuprinzătoare și profundă asupra esteticii, eticii și științei a avut un impact imens asupra întregii filosofii ulterioare

Cuprins:

Prefața traducãtorului  5

Cuvânt înainte 11

Viața lui Kant 13

Introducerea traducãtorului  15

CRITICA RAȚIUNII PRACTICE

Prefațã  27

Introducere. Despre ideea unei critici a rațiunii practice  37

Partea întâi. Doctrina elementarã a Criticii rațiunii practice pure  39

Cartea întâi. Analitica rațiunii practice pure  39

Cap. I. Despre principiile rațiunii practice pure  39

I. Despre deducția principiilor rațiunii practice pure  60

II. Despre îndreptãțirea rațiunii pure în întrebuințarea practicã la o lãrgire care nu-i este pentru sine posibilã în cea speculativã  67

Cap. II. Despre conceptul unui obiect al rațiunii practice pure  73

Cap. III Despre mobilurile rațiunii practice pure  85

Examen critic al analiticii rațiunii practice pure 99

Cartea a doua. Dialectica rațiunii practice pure  114

Cap. I. Despre o dialecticã a rațiunii practice pure în general  114

Cap. II. Despre dialectica rațiunii pure în determinarea conceptului de bine suveran 117

I. Antinomia rațiunii practice  119

II. Înlãturarea criticã a antinomiei rațiunii practice 120

III. Despre primatul rațiunii practice pure în legãtura ei cu cea speculativã  124

IV. Nemurirea sufletului ca postulat al rațiunii practice pure 126

V. Existența lui Dumnezeu ca postulat al rațiunii practice pure 128

VI. Despre postulatele rațiunii practice pure în general 135

VII. Despre cum e cu putințã sã gândim o lãrgire a rațiunii pure în intenție practicã, fãrã a se lãrgi prin aceasta, totodatã, cunoașterea ei din punct de vedere speculativ  136

VIII. Despre ținerea de adevãrat dintr-o trebuințã a rațiunii  143

IX. Despre potrivirea, cu înțelepciune proporționatã, a facultãților de cunoaștere ale omului cu menirea lui practicã  147

Partea a doua. Metodologia rațiunii practice pure  149

Încheiere  159