CRITICA RATIUNII PRACTICE

Autor:  Immanuel Kant
Editura Paideia
Colectia cartilor de referinta
An aparitie : 2003, 2010, 2020
Editii anterioare: Institutul social roman 1934, Stiintifica 1972, IRI 1995, 1999, Univers Enciclopedic Gold 1999, 2010
Editia originala: Kritik der praktischen Vernunft, 1788
Traducerea Traian Brăileanu
ISBN 978-606-748-360-4
Nr pagini : 164
Format 200 x 280
Pretul la data postarii : 65 lei la Editura, 103 lei la librarie.net,109 lei la libris
Disponibilitate BCU
pdf aici (ed.2003)

Descrierea editurii:

        Critica rațiunii practice este a doua dintre cele trei critici ale lui Immanuel Kant și a fost publicată prima dată în anul 1788, la trei ani după apariția Întemeierii metafizicii moravurilor. A exercitat o influență decisivă asupra dezvoltării ulterioare a domeniului eticii și filosofiei morale, începând cu Doctrina științei lui Fichte și devenind, în secolul al XX-lea, principalul punct de referință pentru filozofia morală deontologică.

        Critica rațiunii practice cuprinde trei secțiuni: Analitica, Dialectica și Metodologia rațiunii practice. Analitica definește principiul moral suprem, imperativul categoric și susține că a-l asculta înseamnă a-ți exercita libertatea. Dialectica face presupunerea că nemurirea și Dumnezeu există, argumentând că rațiunea practică pură cade în eroare atunci când așteaptă perfecțiunea în această lume; de fapt oamenii ar trebui să aștepte găsirea perfecțiunii în lumea cealaltă, cu ajutorul lui Dumnezeu. Secțiunea finală, Metodologia rațiunii practice, oferă sugestii în educarea oamenilor în utilizarea rațiunii practice.

        Fără îndoială că doctrina morală expusă anterior în Întemeiere a trezit o vie opoziție. Nici teologii, dar nici filosofii nu puteau fi mulțumiți cu rezolvarea dată de Kant problemelor morale. Teologii nu puteau fi mulțumiți din cauză că religia nu poate renunța să dovedească existența lui Dumnezeu și nemurirea sufletului, iar filosofii ar fi dorit, poate, ca filosofia să dovedească inexistența lui Dumnezeu. Pe lângă acestea, eliminarea completă a sentimentului ca factor determinant al moralității pare a fi injustă și împotriva naturii omenești. De aceea, în Critica rațiunii practice, Kant năzuiește să împrăștie orice nedumerire și să dea doctrinei sale o formă definitivă, sistematică. El face încercarea de a fundamenta morala în același mod cum asigurase temeliile științei în Critica rațiunii pure. Dovedirea acestei întâietăți a moralei îl preocupă pe Kant în primul rând în Critica rațiunii practice deoarece știința n-are valoare pentru sine, ci numai în măsura în care servește la perfecțiunea morală a omului.

         „Teoria morală descoperă izvoarele moralității și arată condițiile în care moralitatea se dezvoltă la individ și în cursul istoriei omenirii. „Imperativul categoric” nu e o poruncă pe care o formulează teoria etică, ci o poruncă pe care i-o dă omului conștiința sa proprie. Teoria morală kantiană nu este nici „rigidă”, nici „formalistă”, ci ea este o teorie obiectivă, științifică. ” Traian Brăineanu, traducător 

        Immanuel Kant (1724-1804) a fost unul dintre cei mai influenți filosofi din toate timpurile. Gândirea sa cuprinzătoare și profundă asupra esteticii, eticii și științei a avut un impact imens asupra întregii filosofii ulterioare

Cuprins:

Prefața traducãtorului  5

Cuvânt înainte 11

Viața lui Kant 13

Introducerea traducãtorului  15

CRITICA RAȚIUNII PRACTICE

Prefațã  27

Introducere. Despre ideea unei critici a rațiunii practice  37

Partea întâi. Doctrina elementarã a Criticii rațiunii practice pure  39

Cartea întâi. Analitica rațiunii practice pure  39

Cap. I. Despre principiile rațiunii practice pure  39

I. Despre deducția principiilor rațiunii practice pure  60

II. Despre îndreptãțirea rațiunii pure în întrebuințarea practicã la o lãrgire care nu-i este pentru sine posibilã în cea speculativã  67

Cap. II. Despre conceptul unui obiect al rațiunii practice pure  73

Cap. III Despre mobilurile rațiunii practice pure  85

Examen critic al analiticii rațiunii practice pure 99

Cartea a doua. Dialectica rațiunii practice pure  114

Cap. I. Despre o dialecticã a rațiunii practice pure în general  114

Cap. II. Despre dialectica rațiunii pure în determinarea conceptului de bine suveran 117

I. Antinomia rațiunii practice  119

II. Înlãturarea criticã a antinomiei rațiunii practice 120

III. Despre primatul rațiunii practice pure în legãtura ei cu cea speculativã  124

IV. Nemurirea sufletului ca postulat al rațiunii practice pure 126

V. Existența lui Dumnezeu ca postulat al rațiunii practice pure 128

VI. Despre postulatele rațiunii practice pure în general 135

VII. Despre cum e cu putințã sã gândim o lãrgire a rațiunii pure în intenție practicã, fãrã a se lãrgi prin aceasta, totodatã, cunoașterea ei din punct de vedere speculativ  136

VIII. Despre ținerea de adevãrat dintr-o trebuințã a rațiunii  143

IX. Despre potrivirea, cu înțelepciune proporționatã, a facultãților de cunoaștere ale omului cu menirea lui practicã  147

Partea a doua. Metodologia rațiunii practice pure  149

Încheiere  159