Autor : Boris Cyrulnik
Editura Curtea Veche
Colectia Biblioterapia
An aparitie :2005
Traducerea Elena Neculcea
ISBN 973-669-127-6
Nr pagini :224
Format 130 x 200
Descrierea
editurii:
Aparent, între Marylin Monroe şi Hans Christian Andersen nu este nici o
asemãnare, deşi cuvântul „poveste" ar putea fi un element comun al
vieţilor lor. Marylin Monroe a fost un copil nelegitim, cãruia nici
mama, nici orfelinatele, nici familiile adoptive nu i-au putut da
afecţiunea de care avea nevoie. Rolurile sau marile iubiri n-au ajutat-o
sã treacã pragul disperãrii, care a dus-o la sinucidere. Cu mult
înaintea acestui eveniment, prin 1805, mama lui Hans Christian a fost
forţatã sã se prostitueze de propria ei mamã. Însãrcinatã fiind, a fugit de acasã şi s-a cãsãtorit doar pentru a-i oferi copilului ei un cãmin. Hans Christian Andersen a avut o mamã iubitoare, dar pe care
alcoolismul a ucis-o. Crescut cu dragoste de bunica sa şi trãind într-o
comunitate în care basmele cu personaje fantastice, sãrbãtorile şi
procesiunile formau o bazã culturalã solidã, a reuşit sã se smulgã din
noroiul originii sale. Asemeni vieţii lui Marylin şi a lui Hans
Christian, existenţa miilor de copii abandonaţi, abuzaţi, traumatizaţi
sau orfani este marcatã de fantomele violenţelor îndurate. Unii reuşesc
sã le depãşeascã, alţii nu. De ce, cum, ce-i diferenţiazã? Boris
Cyrulnik rãspunde acestor întrebãri prin introducerea unui concept
propriu, numit rezilienţã. Ce este rezilienţa, cum apare, cum se
dezvoltã, care este rolul sãu în evoluţia psihicã a copilului şi, mai
târziu, a adultului, iatã temele dezbãtute în paginile acestei cãrţi.
Rezilienţa nu e o minune, nici o reţetã a fericirii, „este o strategie de luptã împotriva nefericirii, care ne ajutã sã-i smulgem vieţii clipe de plãcere în ciuda murmurului fantomelor din strãfundurile memoriei".
Boris Cyrulnik este neurolog, psihiatru, etolog şi psihanalist. Este cunoscut mai ales pentru dezvoltarea conceptului de rezilienţă, preluat din teoria ataşamentului. În anii 1990 a lucrat cu copii abandonaţi în orfelinatele din România. Autor prolific, în anul 2008 primeşte Premiul Renaudot pentru eseu, pentru volumul Autobiographie d'un épouvantail. Sursa Ed Trei La noi au fost traduse:
Rezilienta. Convorbire cu Boris Cyrulnik, Spandugino 2016
Ispita binelui este mult mai periculoasa decat ispita raului, Spandugino 2019
Dialog despre Natura Umana, Spandugino 2021
Imposibila Pace in Mediterana, Spandugino 2021
Cuprins:
Introducere 5
Nimeni nu a observat că dulcea şi drăguţa Marilyn Monroe nu revenise la
viaţă după multiplele abandonuri prin care trecuse. In timp ce micul Hans
Christian Andersen, mult mai puternic agresat, a fost reanimat de dragostea
câtorva femei şi de integrarea în propria cultură.
Partea I
Prima copilărie sau vârsta legăturii
In absenţa surprizei, realitatea nu ar da naştere la nimic 15
O lovitură răneşte, dar ceea ce produce traumatismul este reprezentarea
loviturii.
Când lovitura de mătură devine înfricoşătoare.18
Un eveniment este o evidenţă senzorială şi raţională.
Un cerc de copii, ca o baghetă magică 21
Evenimentul este o inaugurare, ca o naştere a ideii pe care ne-o facem
despre sine
Şi astfel oamenii fac lucrurile să vorbească 24
O ciresaa într-o grămadă de mizerie poate însemna la fel de bine o
speranţă sau o pată.
Alianţa dintre doliu şi melacolie
27
Pierderea capacităţii de a iubi şi de a munci se întoarce împotriva
subiectului sub forma, agresivităţii.
Vidul unei pierderi deteriorează mai mult decât un mediu distructiv? 30
Separarea protejează copilul, dar nu îi vindecă traumatismul.
Jăraticul rezilienţei se poate reaprinde dacă suflăm în el 33
Când s-au simţit responsabili de soarta unei bătrâne femei, trei
băieţi murdari şi abandonaţi au refăcut casa şi şi-au refăcut respectul de
sine.
Cum ajunge un copil maltratat să repete maltratarea 34
Cea mai sigură cale de a verifica veridicitatea acestui slogan este să
nu vă ocupaţi de aceşti copii.
Fericirea tristă a Estellei era totuşi un progres 36
Ea practică o meserie care nu îi place, alături de un om pe care nu-l
iubeşte: se descurcă mult mai bine.
Rezilienţa copiilor străzii din Elveţia secolului al XVI-lea 39
Şcoala devine un eveniment important, pentru că reprezintă primii paşi către
socializare.
Simţeau că pot fi iubiţi pentru că fuseseră iubiţi, aşa au învăţat că există speranţă 42
Acest ataşament este cel mai uşor de imprimat în primele luni. După
aceea, este încă posibil, dar mai greu.
Să dăm copiilor dreptul de a dărui 45
Oferirea unui cadou sau a unui spectacol ajută la restabilirea
egalităţii.
Nu putem vorbi despre traumatism decât dacă a existat o agonie psihică 47
Altfel, este doar o încercare.
Naraţiunea permite reasamblarea fragmentelor unui eu sfâşiat 48
Instrumentul care facilitează acest efort se numeşte „ naraţiune “.
Marca realităţii şi căutarea amintirilor 52
Forţa realului creează sensibilităţi preferenţiale şi abilităţi
relaţionale.
Când o amintire în imagini este exactă, felul de a vorbi despre ea depinde de cei din jur 55
Amintirile unui copil sunt luminoase, dar vorbele despre copil le pot
întuneca.
Şcoala evidenţiază ideea că baza culturală se formează în copilărie 61
Atunci când copilul este perceput diferit, înseamnă că este pe cale să
se schimbe cultura.
Până să ajungă în prima sa zi de şcoală, copilul a deprins deja un stil afectiv şi a preluat prejudecăţile părinţilor 64
Iubirea, munca şi istorizarea, aceste trei condiţii ale oricărei vieţi
omeneşti, vor trebui regăndite complet, în urma descoperirilor ştiinţifice.
Câteva familii-bastion rezistă disperării culturale 66
Chiar şi în condiţii de mare sărăcie, întâlnim familii bine organizate,
care îşi impulsionează copii să acţioneze.
Când copiii străzii rezistă agresiunilor culturale 69
Vulnerabilitatea socială a unei mame nu provoacă automat carenţe
afective.
Puterea copiilor de a se modela reciproc a fost neglijată 72
De la vârsta de 6 ani, copiii încep să se elibereze de influenţa
părinţilor.
O întâlnire fără cuvinte, dar încărcată de semnificaţie poate avea efectul de trezire a rezilienţei 76
Un semn minuscul poate transforma o relaţie.
Putem supravaloriza şcoala pentru a le face pe plac părinţilor sau pentru a scăpa de ei 79
Vei fi mândria noastră sau ne vei trăda.
Credinţa în propriile visuri ca formă de libertate interioară 81
Să nu le răspunzi celorlalţi drept cale de
a-ţi realiza mai bine proiectele proprii.
Apărarea legitimă, dar în izolare faţă de ceilalţi poate deveni toxică 85
Retragerea în sine poate proteja împotriva durerii, dar va submina
apariţia rezilienţei.
Şcoala este un factor de rezilienţă atunci când familia şi cultura îi dau această putere 87
Când ameninţarea nu vine decât din partea adulţilor, şcoala este o
dojană, dar atunci când vine din exterior, şcoala devine un refugiu de
siguranţă.
Straniul cămin al copiilor adultişti 90
Când părinţii sunt vulnerabili, copiii au mare grijă de ei.
Abandonarea de sine morbidă, dăruirea de sine excesivă, ca răscumpărare a propriei libertăţi 94
Nu ne câştigăm libertatea prin imunizare.
Eliberarea de sacrificiu pentru recâştigarea autonomiei 96
Să avem grijă de cei mai slabi pentru a ne recâştiga stima de sine, nu
pentru a domina.
Partea a Il-a
Fructele necoapte sau vârsta sexului
Naraţiunea nu înseamnă întoarcerea trecutului 107
A construi o relatare despre sine înseamnă a-ţi reconstrui trecutul,
a-ţi modifica emoţia şi a te implica din altă perspectivă.
Orice poveste este un instrument pentru reconstruirea universului propriu 109
Un eveniment nu este ceea ce vedem, ci ceea ce facem din ceea ce vedem
pentru a deveni cineva.
Intâi zbaterea, apoi visarea 112
Când trăim în nefericire, reveria ne dă o speranţă nebună.
Menajeria imaginară şi romanul familial 116
Un copil îşi construieşte singur siguranţa prin compania frumoasă pe
care şi-o inventează. Nu există creaţie fără efecte:
Să dai formă umbrei pentru a te reconstrui. Atotputernicia disperării 119
Când realitatea este imposibil de acceptat, orice tipar ne dă
siguranţă, pentru că dă o formă lumii.
Cărţile despre mine modifică realul 122
Când ficţiunea acţionează asupra faptelor, realitatea se poetizează.
Literatura rezilienţei este dedicată mai mult eliberării, decât revoluţiei 125
In societăţile totalitare, nu suntem siguri dacă avem dreptul să ne
relatăm vieţile private.
Simularea creează o lume 127
Toate activităţile noastre fundamentale sunt puse pentru prima dată în
scenă prin teatrul preverbal.
Minciuna este un parapet în faţa realităţii, mitomania este o faţadă 129
Mincinosul se protejează, mitomanul se vindecă pe durata înşelăciunii.
Ficţiunea deţine o putere de convingere mai mare decât o explicaţie 133
Nici o ficţiune nu se inventează pornind de la nimic.
Prizonierul relatării 135
Când realitatea îţi provoacă greaţă, frumuseţea apare numai în
imaginar.
Puterea reparatorie a ficţiunilor poate modifica realul 138
S-a folosit de minciună pentru a se construi pe el însuşi.
Un veteran de război în vârstă de 12 ani 142
Işi devalorizează victimele, îşi neagă suferinţa şi visează să se
întoarcă la şcoală.
Când pacea devine înspăimântătoare
145
Cum se face că trăim într-o ţară pacificată, în care nu există nici o
structură afectivă ori culturală?
Nefericite popoarele care au nevoie de eroi 150
Se simt umiliţi şi se revanşează, sacrificându-l pe unul dintre ei.
Pentru fericirea micului rănit care are nevoie de eroi 153
Nu ştiu de ce cad atât de uşor în admiraţie.
Angoasa săritorului de la mare înălţime 156
Mi se cere să plonjez în viaţa socială, dar oare au pus apă în bazin?
Chiar şi cei mai voinici se tem să pornească 159
Nu există un raport direct între doză şi efect: cel mai iubit nu este
neapărat cel mai puternic.
Credinţa într-o lume dreaptă insuflă speranţa rezilienţei 163
Căutarea este deja construcţie.
Putem transforma o victimă într-o vedetă culturală? 165
Când oribila poveste răspunde aşteptării sociale.
Cum să resensibilizezi un copil împietrit 167
Neglijenţa afectivă este cu certitudine tipul de maltratare dezvoltat
cel mai mult în Occident, dar şi cel mai greu de observat.
Redescoperirea iubirii, în ciuda maltratării 170
Iubirile în formare provoacă metamorfoze.
Refacerea după ruptură. 173
Felul în care se întâlnesc cei ce se iubesc poate împiedica crăpăturile
să devină sfărâmări.
Cultura trebuie să reaprindă jarul rezilienţei 176
Când ideologia legăturii împiedică regăsirea vieţii.
Să-ţi asumi riscuri pentru a nu mai gândi 179
Obligând la trăirea clipei, intensitatea riscului ajută la evitarea
analizei.
Jaloane culturale pentru asumarea riscurilor: iniţierea 182
Orice confruntare ne ajută să descoperim cine suntem. Orice eveniment
ne ajută să descoperim temele vieţii noastre.
Factorii primordiali ai rezilienţei sunt siguranţa afectivă şi responsabilizarea socială 186
Nu putem afirma că problemele de ataşament duc la dependenţe. Dar putem
spune că deprinderea unui ataşament calm nu dnce aproape niciodată la
dependenţe.
Concluzie 191
La finele existenţei sale, o persoană din două va fi trecut printr-un
eveniment care poate fi considerat traumatism. O persoană din zece va rămâne
mortificată, prizonieră a rănii. Ceilalţi, prin zbatere, îşi vor relua viaţa cu
ajutorul a două cuvinte: „legătura" şi „sensul
Note 195
