Editura Pro Universitaria
Descrierea editurii:
Cele mai multe studii arata ca rezultatul cercetarilor in psihoterapie este influențat in proporție de 70% de loialitatea terapeutului fața de o anumita școala de psihoterapie (Messer și Wampold, 2002). Ca urmare, in decursul timpului au existat mai multe curente de opinie privitor la modelele psihoterapeutice. Proponenții modelului terapiei validate empiric susțin ca trebuie sa stabilim care forme de psihoterapie sunt eficace pentru o anumita tulburare și sa folosim preferențial acele psihoterapii (Chambless și colab., 1998). Susținatorii modelului factorilor comuni spun ca a fost deja stabilit științific faptul ca psihoterapia este in general eficienta, toate psihoterapiile avand eficacitate egala, iar factorii comuni tuturor psihoterapiilor sunt cei responsabili de schimbarea terapeutica, nu o anumita tehnica care aparține unei anumite școli de psihoterapie (Beutler, 2000). In sfarșit, proponenții modelului recuperarii susțin ca pacienții/clienții ar trebui sa aiba o mai mare libertate in alegerea tratamentului și ar trebui sa participe activ la sistemul de sanatate mentala (Frese, Stanley, Krass și Vogel-Scibilla, 2001), opinie bazata pe faptul ca atunci cand clientul are putere in cadrul sistemului de sanatate mentala, crește locusul intern al controlului, astfel ca este imbunatațita sanatatea psihologica.
In secolul 21 s-a ajuns la „un acord puternic in randul experților ca psihoterapiile au rezultate similare și problemele, in general, nu raspund mai bine la tehnicile terapeutice specifice comparativ cu cele nespecifice” (Boisvert și Faust, 2003) (p. 511). Exista insa mai multe ipoteze privitor la motivul pentru care diversele psihoterapii au eficacitate aparent egala (Sprenkle și Blow, 2004):
– diversele modele psihoterapeutice ajung la rezultate similare, dar prin mecanisme ale schimbarii care sunt diferite (totuși, exista dovezi care sprijina ipoteza ca mecanismele schimbarii se suprapun in mare masura in ciuda orientarilor psihoterapeutice diferite) (Henggeler și Sheidow, 2002);
– nu avem metode de cercetare adecvate pentru a scoate in evidența diferențele de eficacitate a variatelor forme de psihoterapie (dar se pare ca aceste diferențe nu sunt suficient de mari pentru a considera ca o psihoterapie este superioara altora) (Sprenkle, 2002); și
– exista mecanisme comune ale schimbarii in toate psihoterapiile (Wampold, 2001).
Factorii comuni in psihoterapie au fost definiți ca aspecte nespecifice ale modelelor de tratament, incluzand dimensiuni cum sunt clientul, psihoterapeutul, relația terapeutica și expectanța (Sprenkle și Blow, 2004). „…orice formare in psihoterapia integrativa bazata pe abordarea factorilor comuni ne va forța sa decidem care factori comuni vor fi studiați in cursul formarii și ce dimensiuni ale intervențiilor terapeutice vor fi considerate importante in practica și in supervizare (…). Pe de alta parte, nu putem formula un caz și realiza un plan de tratament numai pe baza factorilor comuni. Cat de mult ar ajuta pe cineva daca supervizorul sau i-ar spune: Bine, acum du-te și creaza o buna alianța terapeutica? Pentru ca un psihoterapeut sa știe ce sa faca și ce sa nu faca pentru a crea o buna alianța terapeutica, trebuie sa se bazeze pe o ințelegere explicita sau implicita a problemelor clientului, respectiv pe un anumit cadru teoretic. In consecința, vom avea nevoie de un model al funcționarii și schimbarii psihologice umane, fie ca este vorba de un model integrativ, fie de un alt model psihoterapeutic.” (Castonguay, 2000) (p.265). Pentru un program de formare in psihoterapie integrativa va fi necesar sa combinam o teorie integrativa cu abordarea factorilor comuni.
Oana Maria Popescu este psihoterapeut certificat la nivel european, formator si supervizor in psihoterapie integrativa si psihoterapia integrativa a copilului si adolescentului, presedinte fondator al Asociatiei de Cercetare, Consiliere si Psihoterapie Integrativa. Este presedinte al comisiei de acreditare din cadrul Asociatiei Europene de Psihoterapie Integrativa si coordonatorul standardelor de formare in psihoterapie integrativa in Europa. Conduce grupe de formare in specialitatile psihoterapie integrativa, psihoterapie integrativ-expresiva si psihoterapia integrativa a copilului. Sursa Letras
Dintre cartile sale:
Supervizarea în psihoterapia integrativă strategică (coautor), Junimea 2017
Psihoterapie integrativă strategică. Teorie şi aplicaţii practice (coautor), Liber Mundi 2016
Factorii comuni în psihoterapie. O abordare integrativ-strategică (coautor), Pro Universitaria 2017
Psihoterapie integrativa strategica vol. 1.Teorie şi aplicaţii practice, Letras 2021
Psihoterapie integrativa strategica Vol. 2: Psihopatologia adultului, Letras 2022
Psihoterapie integrativa strategica: Caiet de dezvoltare personala, Letras 2022
Loredana-Ileana Vîșcu (Loredana Drobot/Loredana Cadariu) este profesor universitar doctor, fiind şi directorul Centrului de Cercetări Calitative în Consiliere şi Psihoterapie, din cadrul Facultăţii de Psihologie, Universitatea „Tibiscus” din Timişoara. Ca practician este psiholog şi psihoterapeut în orientarea psihoterapie integrativă, fiind şi membru fondator și vicepreşedinte al Asociaţiei de Cercetare, Consiliere şi Psihoterapie Integrativă (ACCPI), în cadrul căreia este şi formator şi supervizor. Activitatea didactică și științifică este concretizată în numeroase lucrări și cărți. Sursa Universul academic
Dintre cartile sale:
Psihoterapie integrativă strategică. Teorie şi aplicaţii practice (coautor), Liber Mundi 2016
Supervizarea în psihoterapia integrativă strategică (coautor), Junimea 2017
Factorii comuni în psihoterapie. O abordare integrativ-strategică (coautor), Pro Universitaria 2017
Studii in psihoterapia integrativa strategica (coautor), Pro Universitaria 2017
Modelul integrativ strategic de supervizare, Universul Academic 2018
Studii in psihoterapie. Abordare integrativa (coautor), Universul Academic 2019
Cuprins:
Introducere 11
CAPITOLUL 1. DEFINITIA sI CLASIFICAREA FACTORTLOR COMUNI 13
1.1. De ce este eficace psihoterapia? 13
1.2. Factorii psihoterapeutici comuni 17
1.3. Modele ale factorilor psihoterapeutici comuni 21
1.3.1. Modelul relational-procedural-persuasiune 21
1.3.2. Modelul principiilor metodologice si abilitatilor 21
1.4. Clasificarea factorilor comuni 22
CAPITOLUL 2. VARIABILA CLIENT IN PSIHOTERAPIE 27
2.1. Clientul - cel mai important factor comun in psihoterapie 27
2.2. Stadiile schimbarii si rezistenta la schimbare 28
2.2.1. Stadiile schimbarii in psihoterapie 28
2.2.2. Rezistenta clientului la schimbare 32
2.2.3. Gestionarea rezistentei la schimbare 37
2.3. Motivatia pentru psihoterapie 39
2.3.1. Tipurile de motivatie 39
2.3.2. Motivatia pentru schimbare si stadiile schimbarii in psihoterapie 43
2.3.3. Motivatia si procesul schimbarii 45
2.3.4. Schimbarea terapeutica si interviul motivational 47
2.3.5. Interventii terapeutice pentru cresterea motivatiei pentru schimbare 50
2.4. Problema de prezentare si gradul de afectare functional 55
2.5. Dezvoltarea sinelui clientului 57
2.5.1. Conștientizarea globală a sinelui 58
2.5.2. Disocierea 59
2.6. Stima de sine, auto-eficacitatea și neajutorarea învățată 61
2.6.1. Conceptul de stimă de sine 61
2.6.2. Tipuri de stimă de sine 64
2.6.3. Auto-eficacitatea 66
2.6.4. Neajutorarea învățată 68
2.6.5. Stima de sine crescută și scăzută 69
2.6.6. Rușinea 71
2.6.7. Lucrul cu stima de sine scăzută 73
2.7. Stilul de coping 75
2.8. Stilul de atașament 78
2.8.1. Teoria atașamentului 78
2.8.2. Stilul de atașament al adultului 79
2.8.3. Stilul de atașament al clientului și procesul terapeutic 80
2.9. Personalitatea clientului 82
2.10. Tulburările de personalitate 83
2.11. Capacitatea de a asimila experiențele problematice 85
2.12. Valorile și preferințele clientului 86
2.13. Variabile demografice și de diversitate 87
CAPITOLUL 3. VARIABILA PSIHOTERAPEUT 91
3.1. Psihoterapeutul – agent al schimbării 91
3.2. Variabilele relaționale 93
3.2.1. Empatia 93
3.2.2. Acceptarea necondiționată 96
3.2.3. Autenticitatea 98
3.2.4. Stilul de atașament 98
3.3. Variabilele profesionale 100
3.4. Variabilele de personalitate 105
3.5. Variabilele developmentale 106
3.5.1. Calități personale sau dezvoltare personală? 106
3.5.2. Dezvoltarea personală și atașamentul 108
3.5.3. Contratransferul și dezvoltarea personală a psihoterapeutului 109
3.5.4. Cât de ”dezvoltat personal” trebuie să fie un psihoterapeut? 110
3.6. Variabile demografice și de diversitate 111
CAPITOLUL 4. FACTORII COMUNI RELAȚIONALI 113
4.1. Alianța terapeutică 113
4.1.1. Definiția și componentele alianței terapeutice 113
4.1.2. Evaluarea alianței terapeutice 116
4.1.3. Locul alianței terapeutice în procesul psihoterapeutic 125
4.1.4. Aspecte particulare ale alianței terapeutice 128
4.1.5. Neurobiologia alianței terapeutice 130
4.1.6. Construirea și întărirea alianței terapeutice 131
4.1.7. Rupturile alianței 133
4.1.8. Repararea rupturilor alianței 138
4.2. Relația terapeutică 142
4.2.1. Construirea și menținerea relației terapeutice 142
4.2.2. Principii relaționale în psihoterapie 144
4.2.3. Modelul celor șase modalități ale relațiilor 146
4.3. Transferul și contratransferul 150
CAPITOLUL 5. FACTORII COMUNI TRANS -TEORETICI 153
5.1. Decizia clinică 153
5.2. Contextul terapeutic 153
5.3. Placebo, speranța și expectanța 156
5.3.1. Efectul placebo 156
5.3.2. Expectanțele în psihoterapie 156
5.3.3. Speranța 158
5.4. Procesul terapeutic 158
5.5. Adaptarea strategiei la problema de prezentare 159
5.6. Schimbarea extraterapeutica 162
CAPITOLUL 6. FACTORII COMUNI STRATEGICI 163
6.1. Mitul terapeutic 163
6.2. Procesul de evaluare 167
6.2.1. Diagnosticul și formularea cazului 167
6.2.2. Evaluarea riscului 171
6.2.3. Diagnosticul categorial versus diagnosticul dimensional 172
6.2.4. Diagnosticul dimensional 176
6.2.5. Diagnosticul proiectiv 177
6.2.6. Diagnosticul relațional 201
6.3. Întărirea eului 202
6.4. Procesarea emoțională 207
6.5. Insight-ul 213
6.6. Experiențele de învățare 216
6.6.1. Experiențele de învățare interpersonală 216
6.6.2. Experința emoțională corectivă 217
6.7. Atribuirea rezultatelor psihoterapiei 218
6.8. Ritualurile și tehnicile terapeutice 219
6.8.1. Tehnicile psihoterapeutice ca factori comuni 219
6.8.2. Puterea ritualurilor psihoterapeutice 220
6.8.3. Principiul expunerii 222
6.8.4. Eclectismul tehnic în psihoterapia integrativă 222
Bibliografie 225
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu