15/03/2024

INTEMEIEREA METAFIZICII MORAVURILOR

Autor: Immanuel Kant
Editura All
An aparitie : 2014
Alte editii: Casa Scoalelor 1929, Stiintifica 1972, Humanitas 2007, Antet 2013
Editia originala: Grundlegung zur Metaphysik der Sitten, 1785
Traducerea Valentin Muresan (coord)
ISBN 978-606-587-248-6
Nr pagini : 120
Format 130 x 200
Anticariat
Pretul la data postarii : 19-70 lei pe okazii
Disponibilitate BCU (ed. Humanitas 2007)
pdf aici (ed. Humanitas 2007), previzualizare google books


Descrierea editurii:

        "Acum eu spun: omul - si, in genere, orice fiinta rationala - exista ca scop in sine, nu doar ca mijloc pentru a fi folosit de o vointa sau alta dupa bunul sau plac; el trebuie privit intotdeauna, in toate actiunile sale, atat in acelea care il privesc, cat si in acelea care privesc alte fiinte rationale, de fiecare data totodata ca scop".

        Publicată inițial, în prima ediție în 1785, cu titlul Grundlegung zur Metaphysik der Sitten, este una dintre cele mai influente creații din întreaga operă filosofică a lui Immanuel Kant și, totodată, un reper în istoria filosofiei universale.
        Lucrarea filosofului german cuprinde o prefață, trei secțiuni – Trecerea de la cunoaşterea raţională comună a moravurilor la aceea filosofică, Trecerea de la înţelepciunea morală populară la metafizica moravurilor, Trecerea de la metafizica moravurilor la critica raţiunii pure practice – și o remarcă finală, precedate de nota traducătorului, Valentin Mureșan.
        În prefață, Kant pledează pentru o metafizică a moravurilor și discută despre metodologia pe care a folosit-o. El pornește de la împărțirea filosofiei grecești în fizică, etică și logică. În prima secțiune, după cum și titlul sugerează, se face trecerea de la  forma cunoașterii comune privind moravurile la cea filosofică. El discută, printre altele, despre voința bună și datorie.  În secțiunea a doua se aprofundează problema imperativelor. În ultima secțiune, Kant discută despre voință, libertate. De fapt, cea de-a treia secțiune reprezintă punctul de pornire de la care Kant a dezvoltat Critica rațiunii practice, publicată în 1788.

        Immanuel Kant (1724-1804) a fost unul dintre cei mai influenți filosofi din toate timpurile. Gândirea sa cuprinzătoare și profundă asupra esteticii, eticii și științei a avut un impact imens asupra întregii filosofii ulterioare

Cuprins:

Notă asupra ediţiei   5
Prefață   7

SECȚIUNEA ÎNTÂI
Trecerea de la cunoaşterea raţională comună a moravurilor la aceea filosofică  15
SECŢIUNEA A DOUA
Trecerea de la înţelepciunea morală populară la metafizica moravurilor   33
SECŢIUNEA A TREIA
Trecerea de la metafizica moravurilor la critica raţiunii pure practice   89

Remarcă finală   115


CRITICA RATIUNII PRACTICE

Autor:  Immanuel Kant
Editura Paideia
Colectia cartilor de referinta
An aparitie : 2003, 2010, 2020
Editii anterioare: Institutul social roman 1934, Stiintifica 1972, IRI 1995, 1999, Univers Enciclopedic Gold 1999, 2010
Editia originala: Kritik der praktischen Vernunft, 1788
Traducerea Traian Brăileanu
ISBN 978-606-748-360-4
Nr pagini : 164
Format 200 x 280
Pretul la data postarii : 65 lei la Editura, 103 lei la librarie.net,109 lei la libris
Disponibilitate BCU
pdf aici (ed.2003)


Descrierea editurii:

        Critica rațiunii practice este a doua dintre cele trei critici ale lui Immanuel Kant și a fost publicată prima dată în anul 1788, la trei ani după apariția Întemeierii metafizicii moravurilor. A exercitat o influență decisivă asupra dezvoltării ulterioare a domeniului eticii și filosofiei morale, începând cu Doctrina științei lui Fichte și devenind, în secolul al XX-lea, principalul punct de referință pentru filozofia morală deontologică.
        Critica rațiunii practice cuprinde trei secțiuni: Analitica, Dialectica și Metodologia rațiunii practice. Analitica definește principiul moral suprem, imperativul categoric și susține că a-l asculta înseamnă a-ți exercita libertatea. Dialectica face presupunerea că nemurirea și Dumnezeu există, argumentând că rațiunea practică pură cade în eroare atunci când așteaptă perfecțiunea în această lume; de fapt oamenii ar trebui să aștepte găsirea perfecțiunii în lumea cealaltă, cu ajutorul lui Dumnezeu. Secțiunea finală, Metodologia rațiunii practice, oferă sugestii în educarea oamenilor în utilizarea rațiunii practice.
        Fără îndoială că doctrina morală expusă anterior în Întemeiere a trezit o vie opoziție. Nici teologii, dar nici filosofii nu puteau fi mulțumiți cu rezolvarea dată de Kant problemelor morale. Teologii nu puteau fi mulțumiți din cauză că religia nu poate renunța să dovedească existența lui Dumnezeu și nemurirea sufletului, iar filosofii ar fi dorit, poate, ca filosofia să dovedească inexistența lui Dumnezeu. Pe lângă acestea, eliminarea completă a sentimentului ca factor determinant al moralității pare a fi injustă și împotriva naturii omenești. De aceea, în Critica rațiunii practice, Kant năzuiește să împrăștie orice nedumerire și să dea doctrinei sale o formă definitivă, sistematică. El face încercarea de a fundamenta morala în același mod cum asigurase temeliile științei în Critica rațiunii pure. Dovedirea acestei întâietăți a moralei îl preocupă pe Kant în primul rând în Critica rațiunii practice deoarece știința n-are valoare pentru sine, ci numai în măsura în care servește la perfecțiunea morală a omului.

         „Teoria morală descoperă izvoarele moralității și arată condițiile în care moralitatea se dezvoltă la individ și în cursul istoriei omenirii. „Imperativul categoric” nu e o poruncă pe care o formulează teoria etică, ci o poruncă pe care i-o dă omului conștiința sa proprie. Teoria morală kantiană nu este nici „rigidă”, nici „formalistă”, ci ea este o teorie obiectivă, științifică. ” Traian Brăineanu, traducător 

        Immanuel Kant (1724-1804) a fost unul dintre cei mai influenți filosofi din toate timpurile. Gândirea sa cuprinzătoare și profundă asupra esteticii, eticii și științei a avut un impact imens asupra întregii filosofii ulterioare

Cuprins:

Prefața traducãtorului  5
Cuvânt înainte 11
Viața lui Kant 13
Introducerea traducãtorului  15

CRITICA RAȚIUNII PRACTICE
Prefațã  27
Introducere. Despre ideea unei critici a rațiunii practice  37

Partea întâi. Doctrina elementarã a Criticii rațiunii practice pure  39

Cartea întâi. Analitica rațiunii practice pure  39
Cap. I. Despre principiile rațiunii practice pure  39
I. Despre deducția principiilor rațiunii practice pure  60
II. Despre îndreptãțirea rațiunii pure în întrebuințarea practicã la o lãrgire care nu-i este pentru sine posibilã în cea speculativã  67
Cap. II. Despre conceptul unui obiect al rațiunii practice pure  73
Cap. III Despre mobilurile rațiunii practice pure  85
Examen critic al analiticii rațiunii practice pure 99
Cartea a doua. Dialectica rațiunii practice pure  114
Cap. I. Despre o dialecticã a rațiunii practice pure în general  114
Cap. II. Despre dialectica rațiunii pure în determinarea conceptului de bine suveran 117
I. Antinomia rațiunii practice  119
II. Înlãturarea criticã a antinomiei rațiunii practice 120
III. Despre primatul rațiunii practice pure în legãtura ei cu cea speculativã  124
IV. Nemurirea sufletului ca postulat al rațiunii practice pure 126
V. Existența lui Dumnezeu ca postulat al rațiunii practice pure 128
VI. Despre postulatele rațiunii practice pure în general 135
VII. Despre cum e cu putințã sã gândim o lãrgire a rațiunii pure în intenție practicã, fãrã a se lãrgi prin aceasta, totodatã, cunoașterea ei din punct de vedere speculativ  136
VIII. Despre ținerea de adevãrat dintr-o trebuințã a rațiunii  143
IX. Despre potrivirea, cu înțelepciune proporționatã, a facultãților de cunoaștere ale omului cu menirea lui practicã  147

Partea a doua. Metodologia rațiunii practice pure  149

Încheiere  159


ETICA SI ETOLOGIE

Autor: Vasile Dem. Zamfirescu
Editura Stiintifica si enciclopedica
Colectia Biblioteca de etica
An aparitie : 1982
Editia I
Nr pagini : 304
Format 130 x 200
Anticariat
Pretul la data postarii : 8 lei la anticariat doamnei, 34,99 lei la anticariatul de noapte
Disponibilitate BCU
pdf aici


Descrierea editurii:

        Prin etologie, care constituie una din ramurile sale de data foarte recenta, biologia impune reconsiderarea conceptiei inca predominante a opozitiei dintre natura si cultura. Descoperind mai intii la animale si apoi la om comportamente morale, inscrise in codul genetic, Lorenz si elevii sai ofera premisele teoretice pentru o conceptie care sa situeze cultura, cel putin in anumite privinte, in prelungirea naturii. Datele oferite de etologie fac de nesustinut de acum inainte ideea despre opozitia ireductibila dintre natura si cultura. Anumite valori, si este vorba de valori regasite intr-o forma sau alta in toate culturile, au raddcini biologice. 

Cuprins:

Cuvânt inainte  5

1. Etica si biologie   9
2. Preliminarii: consideratii terminologice, istoric, probleme de metoda   29
3. Comportamente analoge moralei  55
3.1. Comportamentele de linistire  74
3.1.1. Comportamentele de linistire propriu-zise  74
3.1.2. Comportamentele de linistire prin remotivare  76
3.2. Turnirurile  81
4. Radacinile biologice ale unor valori morale  99
4.1. Sa nu ucizi!  127
4.2, Altruism si entuziasm   138
4.3. Supunere si loialitate  145
4.4, Iubirea aproapelui  156
4.5. O lectura etologica a aptiorismului kantian in câmpul moralei  170
4.6. Precursori: ideea de morala naturala in istoria eticii   191
5. Etologia in fata unor probleme ale lumii contemporane  211
6. Concluzii: Contributia etologiei la dezvoltarea eticii cognitive 255

Postfata  271

13/03/2024

ALEGERI MORALE

Autor: Scott B. Rae
Editura Universitatii Emanuel
An aparitie : 2009
Editia a II-a
Editia originala: Moral Choices: An Introduction to Ethics
Traducerea Ramona Simut
ISBN 978-973-7791-47-4 
Nr pagini : 384
Format 150 x 210
Anticariat
Pretul la data postarii : 53 lei la faclia



Descrierea editurii:

        Cartea Alegeri morale îi ajută pe studenţii din spaţiul universitar să-şi stabilească repere corecte pentru alegerile etice pe care le au de făcut în actuala şi complexa cultură postmodernă. Această carte îi familiarizează cu teoria etică, dar şi cu aplicabilitatea ei la problemele presante ale societăţii contemporane.
        Cartea vine cu un capitol nou despre tehnologiile genetice şi clonarea umană.
        Profesorul Scott B. Rae prezintă elementele distinctive ale eticii creştine fără a le adăuga accesorii categorice inoportune. De asemenea, autorul prezintă diferitele sisteme etice şi pe cei mai importanţi reprezentanţi ai lor de-a lungul vremii, precum Platon, Aristotel, Augustin, Toma d’Aquino şi Kant. După ce-şi descrie procedeul de abordare a dilemelor morale în şapte paşi, autorul foloseşte studii de caz prin care se raportează la chestiuni de actualitate, ca următoarele:
Avortul, Eutanasia, Etica sexuală, Legiferearea moralităţii, Tehnologiile reproductive, Pedeapsa capitală, Moralitatea războiului

        Scott B. Rae (Dr., Universitatea Southern California) este profesor asociat la Catedra de studii biblice şi etică creştină de la Talbot School of Theology din Los Angeles. Lucrarea sa de doctorat a avut ca subiect principiul etic în cadrul ştiinţelor medicale.

Cuprins:

Cuvânt ce multumire   8
Prefuța editurii  9

1. Introducere: De ce studiem etica?  11
2. Etica creştină   21
3. Nume de referinţă în istoria eticii  55
4. Sisteme etice şi tipuri de gândire morală  97
5. Deciziile etice  133
6. Avortul  157
7. Tehnologiile reproductive  187
8. Tehnologiile genetice şi clonarea umană  219
9. Suicidul asistat medical şi cutanasia   235
10. Pedeapsa capitală  271
11. Etica sexuală  293
12. Moralitatea războiului  317
13. Legiferarea moralității 341

Index general  355 
Index biblic  363

DIMENSIUNI MORALE ALE CASATORIEI IN ISLAM. O cercetare istorică a eticii coranice


Autor: Virgil Nicolae
Editura Paideia
Colectia Studii şi eseuri. Etice
An aparitie : 2021
Editia I
ISBN 978-606-748-451-9
Nr pagini : 502
Format 140 x 200
Anticariat
Pretul la data postarii : 56 lei la Editura,56 lei la libris
Disponibilitate BCU


Descrierea editurii:

        Volumul cuprinde analiza sistematică asupra unui fenomen natural și social străvechi: căsătoria – potrivit eticii coranice.
        Pornind de la analiza comportamentului etic al societății preislamice, Virgil Nicolae prezintă în această lucrare impactul reformei aduse de Muhammad asupra societății tribale și transformările ce au urmat asupra căsătoriei.
        Cum s-a realizat trecerea de la societatea preislamică la cea islamică? Ce efecte au produs interpretările Coranului asupra căsătoriei? Iată întrebările-pilon de la care autorul pornește în cercetarea sa.
        În ceea ce privește lumea arabo-musulmană, dintotdeauna, dar cu precădere în ultimele două secole când au apărut statele naționale, a existat o eterogenitate aparte: „Musulmanii nu au astăzi aceeași viață, aceeași marjă de libertate peste tot, ci în funcție de țara în care trăiesc. Între Senegal și Kuweit, între Turcia și Pakistan, între Nigeria și Arabia Saudită, între Tunisia și Afganistan diferențele în ceea ce privește modul de viață și statutul indivizilor sunt imense”. Aceste tendințe ridică numeroase întrebări: Sunt ele reale sau profund superficiale? Respectă normele și spiritul textului revelat ori, dimpotrivă, îi sunt contrare acestuia? Toate aceste tendințe aduc un aport pozitiv societății unde sunt aplicate sau nu fac decât să o împiedice în a se dezvolta? În cazul în care nu sunt benefice, s-ar putea face ceva pentru a opri transformările și să fie alese alte direcții etc.?
Autorul

        Într-o epocă a globalizării accelerate, căsătoria însăși, ca instituție socială, se află într-o criză pe cât de adâncă pe atât de imprevizibilă în evoluția și formele sale de manifestare. Iar, oricum, cascada de crize privește toate tradițiile, inclusiv, se înțelege, cele legate de modul de viață islamic și cele derivate din stilul de viață occidental sau est-european. În orice caz, dinamica interferențelor dintre purtătorii valorilor din aceste spații culturale se răsfrânge, întotdeauna, până la modul în care este înțeleasă și trăită ca experiență destinală a vieții căsătoria: pentru omul contemporan de oriunde și de pretutindeni” – Vasile Morar.

Cuprins:

Prefaţă. CĂSĂTORIA ÎN ISLAM: DE LA CONDIȚIONĂRI ANTROPOLOGICE, LA FUNDAMENTE RELIGIOASE SI ETICE  1
Argument  11

Partea întâi: DE LA SOCIETATEA ETEROGENĂ PREISLAMICĂ LA NORMATIVITATEA CORANICĂ  23

I. ASPECTE ALE ETICII, RELIGIEI ȘI AXIOLOGIEI SOCIETĂŢII ARABE PREISLAMICE   25
1. Aparenta ignoranță: jâhiliyya   29
1.1. Scurte clarificări exegetice  27
1.2. Jâhiliyya, instrument al luptei ideologice  29
1.3. Jâhiliyya - epoca anterioară islamului  31
2. Izvoare  34
3. Axiologia arabă tribală   37
3.1. Exemplul înaintaşilor  38
3.2. Solidaritatea şi implicaţiile sale la nivelul vieții tribale  30
3.3. Virtuţile elementare arabe   43
3.4. Locul divinului în axiologia preislamică  50
4. Aspecte ale realităţilor sociale  52
5. Căsătoria, instituţie a societăţii preislamice?   59
5.1. Capturarea ca mijloc de a contracta mariajul  63
5.2. De la răpire la contractul de mariaj 68
5.3. Nikah Al-Istibdal sau originalitatea eugenismului arab 69
5.4. Shiphar  72
5.5. Al-Makt, cutuma leviratului arab  74
5.6. Mariajul temporar: al-mut'a  79
5.7. Poliandria arabă  75
5.8. Legăturile asemănătoare prostituţiei    76
6. În loc de concluzii  78

II. REPERE ETICE ÎN DISCURSUL CORANIC 81
1. Introducere   81
2. Coranul   85
3. Aspecte ale eticii coranice   89
3.1. Obligaţia morală  95
3.2. Responsabilitatea şi răspunderea morală  98
3.3. Sancţiunea morală   105
4. Repere etice ale căsătoriei  108

III. DISPOZIŢII GENERALE ȘI INTERDICŢII  115
1. Dispoziţii generale  115
1.1. Sura IV 25    115
1.2. Sura V 5.   122
1.3. Îndemnul la mariaj: Sura XXIV. 32    130
1.4. Înfrânarea: Sura XXIV 33  136
2. Înterdicţii  140
2.1. Politeistele: Sura II. 221  141
2.2. Văduva tatălui: Sura IV 22   151
2.3. Impedimentele căsătoriei: Sura IV 23   156
2.4. Femeile măritate: Sura IV 24   170

IV. NUMĂRUL SOŢIILOR ȘI PROBLEMA MIGRAŢIEI  189
1. Poligamia: Sura IV. 3.   189
1.1. Scurte repere  189
1.2. Dificultăţi exegetice şi implicaţii hermeneulice   192
1.3. Realităţi socio-politice  210
1.4. Poligamia — doar una dintre formele căsătoriei  213
1.5. În loc de concluzii   233
2. Nedreptatea: Sura IV. 129   237
2.1. Drepturile inviolabile ale femeilor  239
2.2. Nevoia înfăptuirii dreptăţii abrogă poligamia?  245
3. Migrantele   249
3.1. Contextul general: relaţia cu necredincioşii  249
3.2. Contextul particular: relația cu femeile şi eventualitatea mariajului  259

Partea a doua: EFECTELE MARIAJULUI CONFORM ETICII CORANICE  279

V. LIBERTĂŢILE, DREPTURILE ŞI RESPONSABILITĂȚILE CREDINCIOŞILOR  281
1. Problematică   281
2. Acţiunile meritorii  283
2.1. Hasan şi Salih    285
2.2. Obligațiile rituale  289
2.3. Motivația actelor meritorii  293
2.4. Oamenii de geniu  295
3. Libertate și responsabilitate. Liber arbitru vs. determinism   298
4. Drepturile credincioşilor. Privire de ansamblu  306
4.1. Individ vs. Comunitate  307
4.2. Patru raportări la sistemul drepturilor omului   309
4.3. Aplicarea drepturilor la nivel social  325

VI. CONTRACTUL DE MARIAJ   331
1. Vârsta legală a căsătoriei  331
2. Preparativele şi implicaţiile morale ale contractului  337
3. Consimţământul  347
4. Tutorele (wali) 352

VII. ASPECTE ALE SEXUALITĂŢII ŞI DISPUTA CONJUGALĂ  357
1. Observaţii preliminare   357
2. Menstruaţia: Sura II. 222     305
2.1. Puritatea şi pierderea ei prin contaminare  365
2.2. Menstruaţia, sursă a contaminării  309
2.3. Menstruaţia în textul coranic   373
2.4. Atitudinea bărbaților şi reluarea vieţii normale   384
3. Femeile, ogorul partenerilor: Sura II. 223    394
3.1. Femeile ca ogor (harth)   395
3.2. Aşa cum vreți (anna Shi 'tum)   402
4. Relaţiile sexuale: Sura II. 187    406
4.1. Activitatea sexuală în timpul Ramadanului  413
4.2. Libas   425
4.3. Reglementări Suplimentare   432
5. Disputa conjugală și separaţia: Sura IV. 35   436
5.1. Împrejurările şi natura conflictului   437
5.2. Prezenţa mediatorilor şi limitele competenţei lor  441

Concluzii  449

Bibliografie  407

CELE DOUA SURSE ALE MORALEI SI RELIGIEI

Autor: Henri Bergson
Editura Institutul European
Colectia Eseuri de ieri si de azi
An aparitie : 1992, 1998
Editia a II-a
Editia originala: Les deux sources de la morale et de la réligion
Traducerea Diana Morarasu
ISBN 973-586-134-8
Nr pagini : 336
Format 130 x 200
Anticariat
Pretul la data postarii : 20-40 lei pe okazii
Disponibilitate BCU
pdf aici (ed 1992)


        Neantul - negaţie de depăşit: Nu este în joc alternativa radicală da sau nu (anume disjuncţiafiinţă sau neant); în locul mult rostitei întrebări ontologice de ce există ceva mai curând decât nimic, afli ta Bergson problema  "gradelor" de fiinţă: în ce măsură Fiinta în interiorul realului. De altfel, Bergson nici nu foloseşte termenul de Fiinţă (noţiune puternic conceptualizată, care-şi presupune celălaltul: neantul absolut), ci acela de Real. - care nici măcar de drept nu poate aduce cu sine, ca umbră imanentă, neantul absolut, el însuşi fiind gândit drept existentă efectivă, dincolo de transpunerea conceptual - intelectuală a neantului ori a fiinţei. 
        Existenţa aparţine sferei experienţei, a faptului incontestabil ca atare, în cuprinsul căruia neantul nu este decât o falsă problemă o pură construcţie mentală ori o reprezentare a unui plin substituit. Or, una dintre acuzele aduse de gânditorii crestini lui Bergson este tocmai trecerea neantului absolut, precum şi a noţiunii de haos, de dezordine cosmică, în categoria  falselor probleme născocite de inteligenţă, gest care face, deşi nu imposibilă, dar extrem de dificilă aflarea întocmai a zeului adus de creştinism, în orizontul filosofiei bergsoniene. 
        Părintele Tonquedec remarca: orice filosofie despre Dumnezeu trebuie să se compună din două gesturi: să fie separat Dumnezeu de lume până la a-L înstrăina cu desăvârşire, şi să fie unit apoi Dumnezeu lumii până la a face insesizabilă diferenţa dintre El şi noi. Aceasta este o antinomie: între sursă şi curent este necesară o continuitate; dar între Dumnezeu şi lume trebuie presupusă o ruptură abisală. 
        Cred că la Bergson abisul nu este îndeajuns conturat. Iar Bergson, la rândul său, răspunde părintelui Tonquedec: Vorbesc despre Dumnezeu ca despre un izvor din care ţâşnesc pe rând, ca efecte ale libertăţii Sale, elanuri sau curente care, fiecare în parte, vor alcătui o lume: dar izvorul şi lumile din El izvorâte vor rămâne distincte. Ceea ce separă însă creaţia de Creatorul ei nu-i decât un neant relativ. Pentru că la nivelul metafizicii pozitive bergsoniene neantul, ca neant de percepţie, se poate manifesta în două planuri diferite: interior şi exterior, dar niciodată în acelaşi timp; neantul nu poate fi deci decât relativ.

        Henri Bergson (1859-1941) este unul dintre cei mai importanti filosofi ai scolii franceze de la sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Prin studiile, eseurile si conferintele sale, a marcat profund gindirea filosofica europeana. Sursa: Polirom
        La noi au foat traduse:
Gindirea si miscarea. Eseuri si conferinte, Polirom 1995
Materie si memorie, Polirom 1996
Eseu asupra datelor imediate ale constiintei, Dacia 1993, Antet 1998, Institutul European 1992, 1998
Cele doua surse ale moralei si religiei, Institutul European 1992, 1998
Teoria rasului, Institutul European 1992, 1998, Polirom 2013, Sub titlul Rasul. Eseu asupra semnificatiei comicului Universal Dalsi 1997, All 2014
Introducere in metafizica, Institutul European 1998
Evolutia creatoare, Institutul European 1998
Energia spirituala, Antet 2001, Meridiane 2002, Cartex 2017, 2024

Cuprins:

STUDIU INTRODUCTIV  5

Capitolul intai. OBLIGAȚIA MORALĂ
Ordinea socială şi ordinea naturală. — Individul în societate. — „Societatea în individ. — Rezistenţa la rezistenţe. —. Despre imperativul categoric, — Obligaţia şi viaţa.:— Societatea închisă. — Chemarea eroului: — Sufletul închis şi sufletul deschis. — Emoţie și propulsie. — Emoţie şi creaţie. —: Emoție şi reprezentare. — Eliberarea. —. Mersul spre înainte. — Morala închisă şi morala deschisă. —. Între închis şi deschis. — Respectul de sine. — Justiţia. — Presiune şi aspirație. — Despre intelectualism. — Elanul vital. —. Misticitate şi dresaj.  25

Capitolul  II. RELIGIA STATICĂ
Despre absurditate Ia fiinţa rațională. — Funcţia fabulatorie. — Fabulaţie şi viaţă. — Semnificaţia «elanului vital». — Rolul social al fabulaţiei. — Personalități fragmentare. — Preîntîmpinarea dezorganizării. — Preîntîmpinarea deprimării. — Teme generale de fabulaţie utilă. - Proliferarea nesocotinţei. — Preîntîmpinarea imprevizibilităţii..— Voința de succes.— Despre hazard.— Mentalitatea primitivă a omului civilizat. — Magia. — Originile psihologice ale magiei.  Magie şi Ştiinţă. — Magie şi religie.— Credirița în spirite. — Animalul tratat ca gen. —Totemismul. —Credința în zei. — Fantezia mitologică. — Funcţiă fabulatorie si literatura. — Functia generala a religiei statice 104 

Capitolul III. RELIGIA DINAMICA 
Două înțelesuri ale cuvântului religie. — De ce să folosim un acelaşi cuvînt ? — Misticismul grec. — Misticismul oriental. — Misticismul creştin. — Misticism şi restaurare. — Profeţii Israelului. — Existența lui Dumnezeu. — Valoarea filosofică a misticismului. — Natura lui Dumnezeu — Creaţie si iubire. — Problema răului. — Supraviețuirea   194:

Capitolul IV. REMARCI FINALE, MECANIC Şi MISTIC
Societăţi închise şi societăţi deschise. — Persistenţa naturalului. — Caracterul societăţii naturale. —Societatea naturală şi democraţia. — Socistatea naturală şi războiul. — Războiul şi epoca industrială. — Evoluţia tendinţelor. — «Dihotomie» şi «dubla frenezie». — Posibila întoarcere la viaţa simplă. — Mecanică şi mistică 242 

MATERIE SI MEMORIE

Autor: Henri Bergson
Editura Polirom
Colectia Plural
An aparitie : 1996
Editia a I
Editia originala: La matiere et la memoire, 1986
Traducerea Cora Chiriac
ISBN 973-9248-17-9
Nr pagini : 228
Format 106 x 180
Anticariat
Pretul la data postarii : 34 -129 lei pe okazii
Disponibilitate BCU
pdf aici


Descrierea editurii:

        Cartea de fata afirma realitatea spiritului, realitatea materiei si incearca sa determine raportul dintre ele intr-un caz precis, cel al memoriei. Este, prin urmare, clar dualista. Dar pe de alta parte, infatiseaza corpul si spiritul in asa fel, incit spera sa atenueze mult, daca nu chiar sa suprime, dificultatile teoretice ridicate intotdeauna de dualism si care fac ca acesta, fiind sugerat de constiinta imediata, adoptat de simtul comun, sa nu fie agreat de filosofi.

        Henri Bergson (1859-1941) este unul dintre cei mai importanti filosofi ai scolii franceze de la sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Prin studiile, eseurile si conferintele sale, a marcat profund gindirea filosofica europeana. Sursa: Polirom
        La noi au foat traduse:
Gindirea si miscarea. Eseuri si conferinte, Polirom 1995
Materie si memorie, Polirom 1996
Eseu asupra datelor imediate ale constiintei, Dacia 1993, Antet 1998, Institutul European 1992, 1998
Cele doua surse ale moralei si religiei, Institutul European 1992, 1998
Teoria rasului, Institutul European 1992, 1998, Polirom 2013, Sub titlul Rasul. Eseu asupra semnificatiei comicului Universal Dalsi 1997, All 2014
Introducere in metafizica, Institutul European 1998
Evolutia creatoare, Institutul European 1998
Energia spirituala, Antet 2001, Meridiane 2002, Cartex 2017, 2024

Cuprins:

Cuvînt înainte la ediţia a VII-a  5

Capitolul întîi   13
Despre selectarea imaginilor pentru reprezentare. 
Rolul corpului  13

Capitolul al II-lea   66
Despre recunoaşterea imaginilor.
Memorie şi creier  66

Capitolul al llI-lea   117
Despre supravietuirea imaginilor.
Memorie şi spirit   117

Capitolul al IV-iea   156
Despre delimitarea şi fixarea imaginilor. 
Perceptie şi materie. Suflet şi corp  156

Rezumat şi concluzie  195

Date biografice  217
Bibliografie selectivă  221

ESEU ASUPRA DATELOR IMEDIATE ALE CONSTIINTEI

Autor: Henri Bergson
Editura Institutul European
Colectia Eseuri de ieri si de azi
An aparitie : 1992, 1998
Editia a II-a, Alte editii  Dacia 1993, Antet 1998
Editia originala: Essai sur les donnees immediates de la consience
Traducerea Diana Morarasu
ISBN 973-611-007-9
Nr pagini : 190
Format 130 x 200
Anticariat
Pretul la data postarii : 10-80 lei pe okazii,
Disponibilitate BCU
pdf aici


        Desi Bergson nu se ocupa in mod direct de evolutia problemei timpului la predecesori, vom desfasura o scurta trecere in revista a conceptului. Astfel: datoram lui Heraclit geniala idee a timpului-devenire, fapt cel mai bine sesizat de Hegel; pentru Platon si Aristotel timpul devine o negatie a fiintei, o imperfectiune, conceptie care va traversa elenismul si apoi evul mediu; eroarea comuna a filosofilor sta in faptul ca isi construiesc sistemele sub specie aeternitatis pentru ca aveau ambitia de a studia universalul; Kant se ocupa de timp (ca si de spatiu) doar pentru a-i arata intreaga activitate si, transformind timpul intr-o forma pura, il videaza de orice substanta; Schelling si Schopenhauer plaseaza vointa in afara timpului pentru ca o erijeaza in esenta eterna a lumii; abia Hegel reda notiunii de timp locul refuzat in metafizica dupa Heraclit. Cu toate acestea, timpul hegelian este departe de cel bergsonian.  In timpul hegelian este inserat caracterul divinitatii, totul pare, adica, previzibil. Hegel introduce in metafizica ideea de evolutie, preluata apoi de Comte, Darwin, Spencer, numiti de Bergson "falsi evolutionisti" pentru ca, la fel ca Hegel, construiesc viitorul cu ajutorul trecutului, sau "evolutia cu ajutorul evoluatelor". Dispare astfel un element fundamental bergsonismului: imprevizibilitatea. 
        Ce aduce nou Bergson? La inceputul Eseului..., stabileste ca starile de constiinta nu sint marimi ci intensitati, calitati, nu sint masurabile, ci doar perceptibile; ca daca, in ciuda acestui adevar, incercam sa le masuram, nu vom masura in realitate decit cauzele exterioare care le produc, iar acestea sint masurabile pentru ca le aflam in spatiu, iar spatiul este domeniul cantitatii. Si daca spatiul este un mediu omogen, timpul, considerat ca fiind omogen, este de fapt spatiu, iar timpului omogen ii zice Bergson, in Eseu..., "fantoma spatiului". Asa apare timpul real ca multiplicitate calitativa si succesiva. Omul, pe linga faptul ca este un animal social, este si un animal spatial, spatiul este prima conditie a societatii si tocmai de aceea viata sociala cere sacrificiul eului fundamental. Eul exterior nu este eul meu propriu: este sufletul dispersat in spatiul-depersonalizat.

        Henri Bergson (1859-1941) este unul dintre cei mai importanti filosofi ai scolii franceze de la sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Prin studiile, eseurile si conferintele sale, a marcat profund gindirea filosofica europeana. Sursa: Polirom
        La noi au foat traduse:
Gindirea si miscarea. Eseuri si conferinte, Polirom 1995
Materie si memorie, Polirom 1996
Eseu asupra datelor imediate ale constiintei, Dacia 1993, Antet 1998, Institutul European 1992, 1998
Cele doua surse ale moralei si religiei, Institutul European 1992, 1998
Teoria rasului, Institutul European 1992, 1998, Polirom 2013, Sub titlul Rasul. Eseu asupra semnificatiei comicului Universal Dalsi 1997, All 2014
Introducere in metafizica, Institutul European 1998
Evolutia creatoare, Institutul European 1998
Energia spirituala, Antet 2001, Meridiane 2002, Cartex 2017, 2024

Cuprins:

Studiu introductiv 5
Cuvînt înainte 27

Capitolul 1
Despre intensitatea stărilor psihologice 29
Capitolul II
Despre multiplicitatea stărilor de conştiinţă 79
Capitolul III
Despre organizarea stărilor de conştiinţă.
Libertatea 123

Concluzii  179

ENERGIA SPIRITUALA

Autor: Henri Bergson
Editura Cartex
Colectia Canapeaua lui Freud
An aparitie : 2017, 2024
Editia a II-a; alte editii Antet 2001, Meridiane 2002
Editia originala: L'énergie spirituelle : essais et conférences
Traducerea Lucian Pricop
ISBN 978-606-9604-86-1
Nr pagini : 208
Format 130 x 200
Pretul la data postarii : 24,70 lei la Editura, 24,72 lei la librarie.net, 30,90 lei la libris
Disponibilitate BCU (ed. Antet)
pdf pe scribd (ed. Antet)


Descrierea editurii:

        Energia spirituala, volum tiparit initial in 1919, aduna sapte dintre cele mai importante eseuri ale lui Henri Bergson (1859-1941), membru al Academiei Franceze (din 1914), premiat Nobel pentru Literatura (in 1927, ca „o recunoastere a ideilor lui bogate si incitante si a stralucitei maiestrii cu care au fost infatisate”).
        Psihologic (in Visul sau in Constiinta si viata), filosofic (in Sufletul si corpul sau in Creierul si gandirea: o iluzie filosofica), rationamentul lui Bergson este cuceritor prin coerenta si plasticitate. „Energia” este atestata aici numai prin actiuni care trec dincolo de varii bariere, nu cele ale unui dualism abstract, ci unele care opun o rezistenta concreta, aceea a moralei sau a religiei. Astfel, in fiecare dintre aceste texte, deja clasicizate, gasim atat unitatea cat si diversitatea unei opere care a reprezentat o cotitura in gandirea contemporana.

        Henri Bergson (1859-1941) este unul dintre cei mai importanti filosofi ai scolii franceze de la sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Prin studiile, eseurile si conferintele sale, a marcat profund gindirea filosofica europeana. Sursa: Polirom
        La noi au foat traduse:
Gindirea si miscarea. Eseuri si conferinte, Polirom 1995
Materie si memorie, Polirom 1996
Eseu asupra datelor imediate ale constiintei, Dacia 1993, Antet 1998, Institutul European 1992, 1998
Cele doua surse ale moralei si religiei, Institutul European 1992, 1998
Teoria rasului, Institutul European 1992, 1998, Polirom 2013, Sub titlul Rasul. Eseu asupra semnificatiei comicului Universal Dalsi 1997, All 2014
Introducere in metafizica, Institutul European 1998
Evolutia creatoare, Institutul European 1998
Energia spirituala, Antet 2001, Meridiane 2002, Cartex 2017, 2024

Cuprins:

Bergsonism şi bergsonizare (prefaţă de Lucian Pricop)  7
Notă asupra ediţiei  15
Energia spirituală. Eseuri şi conferinţe  17
Cuvânt înainte  19

I. Conştiinţa şi viaţa  21
II. Sufletul şi corpul  45
III. "Fantomele celor vii" şi "cercetarea psihică"  73
IV. Visul  95
V. Amintirea prezentului şi falsa recunoaştere  117
VI. Efortul intelectual  155
VII. Creierul şi gândirea: o iluzie filosofică  189

12/03/2024

HOMO LUDENS. Incercarea de determinare a elementului ludic al culturii

Autor: Johan Huizinga
Editura Humanitas
Colectia In afara colectiilor
An aparitie : 1977 (ed. Univers),1998, 2002, 2003, 2007, 2012, 2023
Editia a VII-a
Editia originala: Homo ludens : proeve ener bepaling van het spelelement der cultur
Traducerea H.R. Radian
ISBN 978-973-50-8189-8
Nr pagini : 348
Format 130 x 200
Pretul la data postarii : 42 lei la Editura, 42 lei la clb, 42 lei la libris
Disponibilitate BCU
pdf aici (ed.2018)


Descrierea editurii:

        Prin formaţia şi activitatea sa, Huizinga apare în cultura secolului al XX-lea ca un descendent al lui Jacob Burckhardt. El înfăptuieşte, ca şi acesta, o foarte savantă, dar totodată lipsită de pedanterie sinteză între istoria cultural-politică şi aceea artistică a Occidentului – de unde şi altitudinea discursului său, care atinge adesea sfera celor mai cuprinzătoare vorbiri despre cultura şi spiritualitatea europeană. Homo ludens stă prinsă în cumpăna dintre o nostalgie şi un ideal. Adevărul ei istoric nu este de găsit decât scormonind la rădăcinile civilizaţiei noastre; conceptul ei desăvârşit nu poate fi decât rodul unei prospecţii, al locului pe care istoria nu l-a atins încă şi unde spiritul ludic se va altoi direct pe trunchiul activităţilor fără de care nici o societate nu poate fi gândită. Formula trecerii din regnul necesităţii în cel al libertăţii are în fond un iz ludic.“ — GABRIEL LIICEANU

        Johan Huizinga (1872-1945) a fost istoric olandez. A studiat literaturile orientale la Groningen, apoi la Leipzig, afirmandu-se in 1897 cu o teza despre teatrul indian. In 1897–1905 preda istoria la o scoala din Haarlem. Dupa succesul inregistrat cu volumul Originile orasului Haarlem (1905), este numit profesor de istorie medievala si contemporana la Universitatea din Groningen. Din 1915 pana in 1942 este profesor la Universitatea din Leiden. In 1938 este ales vicepresedinte al Comitetului international pentru cooperare intelectuala al Ligii Natiunilor. Arestat de nazisti in 1941, este eliberat in 1942, dar i se interzice sa revina la Leiden. Moare la De Steeg, in februarie 1945.

Cuprins:

PRELIMINARII LA O ÎNȚELEGERE A DEMNITÃȚII JOCULUI ÎN LUMEA CULTURII de Gabriel Liiceanu / 5 
NOTÃ BIOBIBLIOGRAFICÃ / 23 
NOTA TRADUCÃTORULUI / 29 
INTRODUCERE / 35 

I. NATURA ȘI IMPORTANȚA JOCULUI CA FENOMEN DE CULTURÃ / 39 
Jocul: o noțiune primarã și o funcție plinã de tâlc – Temeiurile biologice ale jocului – Explicațiile nu sunt concludente – „Hazul“ jocului – A se juca: un act spiritual – Jocul ca mãrime culturalã – Cultura sub specie ludi – Jocul: o categorie foarte autonomã – Jocul se situeazã în afara tuturor celorlalte categorii – Jocul și frumusețea – Jocul: o acțiune liberã – „Doar“ joacã – O acțiune dezinteresatã – Jocul, limitat în timp și în spațiu – Spațiul de joc – Jocul creeazã ordine – Încordare – Regulile jocului: întru totul obligatorii – Puterea jocului de a crea grupuri – Abolirea vieții obișnuite – Luptã și spectacol – Jocul sacru realizeazã ceea ce se înfãțișeazã – El întreține ordinea cosmicã prin faptul cã o întruchipeazã – Concepția lui Frobenius cu privire la jocul cultual – Drumul de la emoție la jocul sacru – Defectul explicației lui Frobenius – Joc și sfințenie – Platon numește factorul sacru un joc – Locul consacrat: un spațiu de joc – Sãrbãtoarea – Acțiunea sacrã: formal, un joc – Starea de spirit ludicã și consacrarea – Gradul de seriozitate al acțiunilor sacrale – Echilibru labil între consacrare și joc – Credința și jocul – Credința copiilor și credința sãlbaticilor – Metamorfoza jucatã – Sfera credinței primitive – Joc și mister religios.

II. CONCEPEREA ȘI EXPRIMAREA NOȚIUNII DE JOC LA NIVEL LINGVISTIC / 76
Noțiunea „joc“ nu este echivalentã în fiecare limbã – O noțiune generalã „joc“ devine conștientã abia târziu – Noțiunea „joc“ rãspânditã uneori în numeroase cuvinte – Cuvintele pentru „joc“ în grecește – și întrecerea e un joc – Cuvintele pentru „joc“ în sanscritã – Cuvintele pentru „joc“ în chinezã – Cuvintele pentru „joc“ în limba blackfoot – Deosebiri în limitarea noțiunii de „joc“ – Exprimarea jocului în japonezã – Concepția japonezã despre viațã în formã ludicã – Limbile semitice – Latina și limbile romanice – Limbile germanice – Rãspândirea și diluarea noțiunii de „joc“ – A [se] juca și a [se] lupta – Jocul mortal – Jocul și dansul sacrificial – Jocul în înțeles muzical – Jocul în înțeles erotic – Cuvântul și noțiunea de „seriozitate“ – Seriozitatea: o noțiune complementarã – Jocul este noțiunea primarã și primitivã. 

III. JOCUL ȘI COMPETIȚIA CA FUNCȚII CREATOARE DE CULTURÃ / 101 
Cultura ca joc, nu cultura din joc – Numai jocul de societate este rodnic pentru culturã – Jocul antitetic – Valoarea culturalã a jocului – și întrecerea serioasã rãmâne joc – Principalul este câștigul însuși – Motivul nu este o dorințã directã de putere – Premiu, mizã, câștig – A îndrãzni, șansã, a paria – Câștigul prin înșelãciune – Rãmãșag, negoț condiționat, asigurare – Alcãtuirea antiteticã a comunitãții arhaice – Cult și întrecere – Vechile sãrbãtori chineze ale anotimpurilor – Structura agonalã a civilizației chineze – Jocul câștigat determinã mersul naturii – Semnificația sacrã a jocului de noroc – Potlatch – Întrecerea în nimicirea propriului bun – Potlatch: o luptã pentru onoare – Temeiurile sociologice ale potlatch-ului – Potlatch: un joc – Jocul pentru faimã și onoare – Kula – Onoare și virtute – Noțiunea arhaicã a virtuții – Virtute și noblețe – Turnire satirice – Prestigiu prin etalarea bogãției – Lupte arabe vechi pentru onoare – Mofakhara – Monafara – Lupta satiricã greacã și cea germanã veche – „Compararea bãrbaților“ – Gelp și Gab – Gaber ca joc de societate – Epoca agonalã dupã concepția lui Burkhardt – Concepția lui Ehrenberg – Agonul grec în context etnologic – Ludi romane – Semnificația agonului – De la jocul competitiv la culturã – Slãbirea funcției agonale – În calitatea ludicã rezidã explicația.

IV. JOCUL ȘI JUSTIȚIA / 144 
Procesul judiciar ca întrecere – Tribunalul și spațiul de joc – Justiția și sportul – Justiția, oracolul, jocul de noroc – Prezicerea destinului – Cumpãna justiției – Dike – Destinul și șansa – Judecata lui Dumnezeu – Competiția pentru dreptate – Competiția pentru mireasã – Procesul judiciar și rãmãșagul – Procesul judiciar ca luptã cu ajutorul cuvântului – Lupta eschimosã cu ajutorul tobelor – Întrecerea în insulte și pledoaria – Formele vechi ale pledoariei – Caracterul ei ludic, contestat în zadar. 

V. JOCUL ȘI RÃZBOIUL / 161 
Lupta ordonatã este un joc – În ce mãsurã este rãzboiul o funcție agonalã? – Rãzboiul arhaic este în mod precumpãnitor o întrecere – Lupta singularã înaintea sau în timpul bãtãliei – Lupta singularã a regilor – Lupta singularã judiciarã – Duelul particular – și duelul este o sentințã agonalã – Rãzboiul arhaic este sacral și agonal – Înnobilarea rãzboiului – Rãzboiul ca întrecere – Puncte de onoare – Amabilitãți fațã de inamic – Stabilirea de comun acord a datei bãtãliei – Point d’honneur și interesul strategic – Ceremonie și tacticã – Încãlcarea restricțiilor – Elementul ludic în dreptul internațional – Reprezentãri de vieți eroice – Ruskin pe urma rãzboiului – Valoarea culturalã a idealului cavaleresc – Jocul cavalerismului. 

VI. JOCUL ȘI ÎNȚELEPCIUNEA / 185 
Întrecerea în înțelepciune – Cunoașterea lucrurilor sfinte – Concursul enigmistic – Ghicitori cosmice – Înțelepciunea sacrã ca operã de artã – Ghicitoarea și recolta – Ghicitoarea de supraviețuire – Duel de întrebãri pentru salvarea vieții – Natura soluțiilor – Amuzament și doctrinã consacratã – Alexandru și gimnosofiștii – Dialogul de întrebãri – Întrebãrile regelui Menandru – Duelul enigmistic și catehismul – Întrebãrile împãratului Frederic II – Enigmistica și filozofia – Caracterul enigmistic al filozofiei timpurii – Mit și filozofie – Cosmosul ca luptã – Procesul cosmic ca proces judiciar. 

VII. JOCUL ȘI POEZIA / 204 
Sfera poeziei – Poezia: o funcție vitalã a culturii – Vates – Poezia s-a nãscut în joc – Jocul poetic social – Inga fuka– Pantun – Hai-kai – Formele luptei poetice – Les Cours d’amour – Probe poetice – Improvizația – Doctrinele în formã poeticã – Texte juridice poetice – Poezia și dreptul – Conținutul poetic al mitului – Mitul poate fi serios? – Mitul reprezintã o fazã ludicã a culturii – Tonul Eddei noi – Toate formele poetice sunt forme ludice – Motivele poetice și motivele ludice – Poezia exercitatã în întrecere – Limbajul poetic este un limbaj ludic – Metafora poeticã și jocul – Obscuritatea poeticã – Lirica este de felul ei obscurã. 

VIII. FUNCȚIA IMAGINAȚIEI / 227 
Personificarea – Gigantul ancestral – Este oare personificarea vreodatã întru totul serioasã? – Alegorie scolasticã sau concepție primitivã? – Figuri abstracte – Sãrãcia la Sfântul Francisc – Valoarea ideaticã a alegoriilor medievale – Personificarea ca habitus general – Oameni și zei cu chip de animale – Elementele poeziei sunt elemente ludice – Exagerarea liricã – Exorbitantul – Drama ca joc – Originea agonalã a dramei – Atmosfera dionisiacã. 

IX. FORMELE LUDICE ALE FILOZOFIEI / 241 
Sofistul – Sofistul și omul miraculos – Importanța pentru cultura helenicã – Sofismul: un joc – Sofismul și ghicitoarea – Originea dialogului filozofic – Filozofi și sofiști – Filozofia: un joc al tinereții – Sofiști și retori – Temele retoricii – Disputația – Disputele medievale – Academia curții lui Carol cel Mare – școlile din secolul al XII-lea – Abaelard ca orator – Forma ludicã a activitãții școlare – Epoca polemicilor. 

X. FORMELE LUDICE ALE ARTEI / 256 
Muzica și jocul – Caracterul ludic al muzicii – Prețuirea muzicalului lipsește – Muzica: relaxare spiritualã – Aristotel despre natura și valoarea muzicii – Caracterul imitativ al muzicii – Prețuirea muzicii – Funcția socialã a muzicii – Elementul competitiv în muzicã – Dansul este joc pur – Arte muzicale și arte plastice – Limitãrile artei plastice – Prea puțin loc pentru factorul ludic – Calitatea sacralã a operei de artã – Factorul competitiv în arta plasticã – Opera de artã ca motiv literar – Dedal – Probã și ghicitoare – Întrecerile în realitate – Competiția în arta plasticã – Utilitate sau joc?

XI. CIVILIZAȚII ȘI EPOCI SUB SPECIE LUDI / 277 
Factorul ludic în civilizațiile târzii – Natura culturii romane – Elementul arhaic al civilizației romane – Statul roman pe temelii primitive – Trãsãturi de corupție în civilizația imperiului roman – Ideea de imperiu roman – Pâine și jocuri – Public spirit sau spirit potlatch? – Ecourile factorului ludic antic – Elementul ludic al culturii medievale – Elementul ludic al culturii renascentiste – Tonul Renașterii – Umaniștii – Conținutul ludic al barocului – Îmbrãcãmintea din secolul al XVII-lea – Peruca – Pudra, cârlionțul și nodul – Rococo-ul – Factorul ludic în politica secolului al XVIII-lea – Spiritul secolului al XVIII-lea – Arta secolului al XVIII-lea – Conținutul ludic al muzicii – Romantism și sentimentalism – Romantismul s-a nãscut în joc – Gradul de seriozitate al idealurilor de viațã mãrturisite – Sentimentalismul este seriozitate și totuși joc – Seriozitatea dominã în secolul al XIX-lea – Dezumflarea elementului ludic – Îmbrãcãmintea în secolul al XIX-lea – Costumul feminin – Seriozitatea secolului al XIX-lea. 

XII. ELEMENTUL LUDIC AL CULTURII ACTUALE / 306 
Actual: un termen elastic – Sportul – Activitatea sportivã organizatã – Sportul pãrãsește sfera sportivã – Jocurile ne-atletice ca sport – Bridge – Viața oamenilor de afaceri adoptã anumite trãsãturi ludice – Recordul și competiția – Elementul ludic al artei moderne – Prețuirea sporitã a artei – Pierderea și câștigul factorului ludic în artã – Conținutul ludic al științei moderne – Tendințe ludice științifice – Conținutul ludic al vieții sociale și politice – Puerilismul – Spiritul adolescentin își cântã victoria – Puerilismul nu e totuna cu jocul – Conținutul ludic al politicii – Moravuri ludice parlamentare – Partide politice – Politica internaționalã – Dreptul internațional și regula jocului – Factorul competitiv în rãzboiul modern – În aparențã: pierderea elementului ludic – Rãzboiul: un joc? – Elementul ludic este indispensabil – Oare orice este omenesc este joc? – Proba judecãții morale – Încheiere. 

INDICE / 333