Autor : Emile Durkheim
Editura Antet
An aparitie :2001 (ed.Albatros), 2007
Editia a II-a
Editia originala: De la division du travail social, 1893
Traducerea Cristi Pantelimon
ISBN 978-973-636-285-9
Nr pagini :268
Format 170 x 240
Disponibilitate BCU
Descrierea
editurii:
Gandirea moderna a recunoscut in diviziunea muncii factorul primejdios al indepartarii omului de sine, al orbirii acestuia in procesul productiv dominat de spiritul tehnicii moderne, dovedindu-si, in acelasi timp, incapacitatea de a lupta cu el.
Gandirea moderna a recunoscut in diviziunea muncii factorul primejdios al indepartarii omului de sine, al orbirii acestuia in procesul productiv dominat de spiritul tehnicii moderne, dovedindu-si, in acelasi timp, incapacitatea de a lupta cu el.
Cuprins:
Cuvânt inainte - Diviziunea muncii, concept modern 13
Prefaţa celei dea doua ediţii. - Câteva remarci asupra grupurilor profesionale 17
INTRODUCERE
Dezvoltarea diviziunii muncii sociale, generalitatea fenomenului. De unde problema; trebuie să acceptăm mişcarea sau să îi rezistăm, sau problema valorii morale a diviziunii muncii. Incertitudinea conştiinţei morale asupra acestui punct; soluţii contradictorii date simultan. Metoda pentru a face să înceteze această indecizie. Studierea diviziunii muncii în sine si pentru sine. Planul carţii 37
CARTEA ÎNTAI. FUNCTIA DIVIZIUNII MUNCII
CAPITOLUL I. METODA PENTRU A DETERMINA ACEASTA FUNCTIE
Sensul cuvântului funcţie 42
I. Funcţia diviziunii muncii nu este de a produce civilizaţia 42
II. Caz în care funcţia diviziunii muncii este de a face să apară grupuri care nu ar exista fără ea. De unde ipoteza că ea joacă acelaşi rol în societăţile superioare, că este sursa principală a coeziunii lor 45
III. Pentru a verifica această ipoteză trebuie comparată solidaritatea socială cu aceasta sursă cu alte specii de solidaritate şi apoi trebuie clasate. Necesitatea de a studia solidaritatea prin sistemele de reguli juridice; câte clase de astfel de sisteme sunt, tot atâtea forme de solidaritate există. Clasificarea regulilor juridice:
reguli cu sanctiune represivă; reguli cu sanctiune restitutivă 51
CAPITOLUL II. SOLIDARITATEA MECANICA SAU PRIN ASEMANARE
I. Legătura de solidaritate socială căreia îi corespunde dreptul represiv este cea a cărei ruptură constituie crima. Vom sti deci ce este această legătură dacă vom sti ce este în mod esenţial crima. Caracterele esenţiale ale crimei sunt cele care se regăsesc peste tot unde există crimă, oricare ar fl tipul social. Or, singureie
caractere comune tuturor crimelor care sunt sau au fost recunoscute ca atare sunt următoarele: 1. Crima ofensează sentimente care se regăsesc la toţi indivizii normali ai acelei societăţi; 2. Aceste sentimente sunt puternice; 3. Ele sunt definite. Crima este deci actul care ofensează stări puternice şi definite ale conştiinţei
colective; sensul exact al acestei propoziţii. — Examinarea cazului în care delictul este creat sau macar agravat printr-un act al organului guvernamental. Reducerea acestui caz la definiţia precedentă? 55
II. Verificarea acestei definiţii; dacă este exactă, trebuie să dea seama de toate caracterele pedepsei. Determinarea acestor caractere; 1. Pedeapsa este o reacţie pasională, de intensitate graduală; 2. Această reacţie pasională emană din societate; respingerea teoriei după care răzbunarea privată ar fi fost forma primitivă a pedepsei; 3. Această reacţie se exercită prin intermediul unui corp constituit? 54
III. Aceste caractere pot fi deduse din denniţia pe care am date crimei: 1. Orice sentiment puternic ofensat determină imediat o reacţie pasională; utilitatea acestui sentiment pentru menţinerea sentimentului. Sentimentele colective, fiind cele mai puternice din câte există, determină o reactie de acelaşi tip, cu atât mai energică, cu cât sunt mai intense. Explicarea caracterului cvasireligios al expiaţiei; 2. Caracterul colectiv al acestor sentimente explică caracterul social al reacţiei; de ce este util ca ea să fie socială; 3. Intensitatea si mai ales natura deifinită a acestor sentimente explică formarea organului determinat prin care se exercită reacţia 71
IV. Regulile pe care le sancţionează dreptul penal exprimă deci similitudinile sociale cele mai importante; în consecinţă, el corespunde solidarităţii sociale care derivă din asemănări şi variază ca acestea. Natura acestei solidarităţi. Am putea măsura partea ei din integrarea generală a societăţii după proportia ocupată de
dreptul penal in ansamblul regulilor juridice 76
CAPITOLUL III. SOLIDARITATEA DATORATA DIVIZIUNII MUNCII SAU
ORGANICA
I. Natura sancţiunii restitutive implică: 1. Că regulile corespunzătoare exprimă stări periferice ale conştiinţei comune sau care ii sunt străine; 2. Că raporturile pe care le determină nu leagă decât indirect individul de societate. Aceste raporturi sunt pozitive sau negative 80
II. Raporturi negative al căror tip sunt drepturile reale. Ele sunt negative pentru că leagă lucrul de persoană, nu persoanele între ele. — Reducerea la acest tip araporturilor personale care se stabilesc cu ocazia exercitării drepturilor reale sau ca urmare a delictului sau cvasidelictului. — Solidaritatea pe care o exprimă regulile corespunzătoare, fiind negativă, nu are existenţă proprie, ci este doar o prelungire a formelor pozitive ale solidarităţii sociale 82
Ill. Raporturi pozitive sau de cooperare care derivă din diviziunea muncii. Sunt conduse de un sistem definit de reguli juridice pe care l-am putea numi drept cooperativ; verificarea acestei propoziţii cu referire la diferitele părţi ale dreptului cooperativ. Analogii intre funcţia acestui drept si cea a sistemului nervos 86
IV. Concluzie: Două tipuri de solidaritate pozitivă, una care derivă din asemănări, cealaltă din diviziunea muncii. Solidaritate mecanică, solidaritate organică. Prima variază invers, cealaltă direct proportional cu personalitatea individuală. Primele îi corespunde dreptul represiv, celeilalte, dreptul cooperativ 91
CAPITOLUL IV. ALTA PROBA A CELOR DE PRECEDENTE
Dacă rezultatul precedent este exact, dreptul represiv trebuie să aibă cu atat mai multă preponderenţă fată de dreptul cooperativ cu cât similitudinile sociale sunt mai mari şi diviziunea muncii mai rudimentară, şi invers. Or, tocmai asta se întâmplă 94
I. Cu cât societăţile sunt mai primitive, cu atât există mai multe asemănări între indivizi; asemănări fizice; asemănări psihice. Opinia contrară vine din aceea că s-au confundat tipurile colective (nationale, provinciale etc.) cu cele individuale. Primele, într-adevăr, se sterg, in timp ce celelalte se înmulţesc si devin mai pronunţate. Pe de altă parte, diviziunea muncii, la inceput inexistentă, se dezvoltă mereu 94
II. Or, la început, întregul drept are un caracter represiv. Dreptul iudaic. Dreptul hindus. Dezvoltarea dreptului cooperativ la Roma, în societăţile creştine. Astăzi, raportul initial este răsturnat. Preponderenţa iniţială a dreptului represiv nu se datorează moravurilor grosolane 97
CAPITOLUL V. PREPONDERENTA PROGRESIVA A SOLIDARITA'UI ORGANlCE ŞI CONSECINTELE SALE
l. Preponderenţa actuală a dreptului cooperativ asupra dreptului represiv demonstrează că legăturile sociale care derivă din diviziunea muncii sunt mult mai numeroase acum decât cele care derivă din asemănările sociale. Cum această preponderenţă este mai marcată pe măsură ce ne apropiem de tipurile sociale superioare, înseamnă că nu este accidentală, ci depinde de natura acestor tipuri. Aceste legături nu numai că sunt mai numeroase, dar sunt şi mai puternice. Criteriu pentru a măsura forţa relativă a legăturilor sociale. Aplicarea acestui criteriu 103
ll. Fiind mai puţin puternice, legăturile care derivă din asemănări se slăbesc in acelasi timp pe măsură ce evolutia socială avansează. Într-adevar, solidaritatea mecanică depinde de trei condiţii: 1. Mărimea relativă a conştiinţei colective şi a constiintei individuale; 2. Intensitate; 3. Gradul de determinare a stărilor care o compun pe prima, Or, prima dintre aceste condiţii rămânând cel mult constantă, celelalte două regresează. Metoda de a proba acest lucru după variatiile numerice ale tipurilor criminologice. Clasiticarea acestora din urmă 106
III. Regresia şi dispariţia progresivă a unui mare număr din aceste tipuri 109
IV. Aceste pierderi nu au fost compensate prin alte achiziţii. Teoria contrară a lui Lombroso; respingerea ei. Numărul stărilor puternice şi definite ale conştiinţei comune s-a diminuat deci 114
V. Altă probă. Stările conştiinţei comune, cele mai puternice, iau un caracter religios; or, religia este din ce în ce mai putin prezentă în viaţa socială. Altă dovadă extrasă din scăderea numărului proverbelor, dictoanelor etc Solidaritatea organică devine deci preponderenta 117
CAPITOLUL VI. PREPONDERENTA PROGRESIVA A SOLIDARITATII ORGANlCE
ŞI CONSECINTELE SALE (urmare)
I. Structuri sociale corespunzătoare acestor două tipuri de solidaritate. Tipul segmentar; descrierea sa; el corespunde solidarităţii mecanice. Diversele sale forme 121
II. Tipul organizat; caracterele sale; el corespunde solidarităţii organice. Antagonismul dintre aceste două tipuri; cel de-ai doilea nu se dezvoltă decât pe măsură ce primul dispare. Cu toate acestea, tipul segmentar nu dispare complet Formele din ce în ce mai şterse pe care le capătă 125
Ill. Analogie intre această dezvoltare a tipurilor sociale şi cea a tipurilor organizate în regnul animal 130
IV. Legea precedentă nu trebuie confundată cu teoria lui Spencer asupra societăţilor militare şi societăţilor industriale. Absorbirea iniţială a individului in societate nu vine dintr-o foarte puternică centralizare militară, ci mai degrabă din absenta oricărei centralizări. Organizarea centralistă, începutul individualizării. Consecintele celor precedente; 1. Regula metodei; 2. Nu egoismul este punctul de plecare al umanităţii 132
CAPITOLUL VII. SOLIDARITATE ORGANICA ŞI SOLIDARITATE CONTRACTUALA
I. Distincţia dintre solidaritatea organică si solidaritatea industriala la Spencer. Aceasta din urmă ar fi exclusiv contractuală, FIind liberă de orice fel de reglementare. Caracterul instabil al unei asemenea solidarităţi. Insuficienta dovezilor aduse de Spencer. Dimensiunea aparatului juridic este o manifestare a dimensiunii acţiunii sociale; or, el devine din ce în ce mai mare 136
II. Este adevărat că relaţiile contractuale se dezvoltă, dar relaţiile noncontractuale se dezvoltă în acelasi timp. Verificarea acestui fapt în cazul funcţiilor sociale difuze: 1. Dreptul de familie devine din ce în ce mai intins si mai complex, or, in principiu, el nu este contractual. În plus, locul restrâns pe care contractul privat il are în cadrul sau devine mereu mai mic: mariaj, adopţiune, abandonarea drepturilor si obligaţiilor de familie; 2. Cu cât contractul capătă importanţă, cu atât este mai reglementat. Această reglementare implică o acţiune socială pozitivă. Necesitatea acestei reglementări. Discuţia asupra analogiilor biologice pe care se sprijina Spencer 139
III. Verificarea aceluiasi fapt în cazul functiilor cerebro-spinale ale organismului social (funcţii administrative şi guvernamentale). Dreptul administrativ şi constituţional, care nu e contractual, se dezvoltă din ce în ce mai mult. Discuţie asupra faptelor pe care Spencer îsi întemeiază opinia contrară. Necesitatea acestei dezvoltări ca urmare a dispariţiei tipului segmentar şi a progreselor tipului organizat. Analogiile biologice contrazic teoria lui Spencer 147
IV. Concluzia primei cărţi: viaţa morală şi socială derivă dintr-o sursă dublă; variatiile inverse ale acestor două curente 151
CARTEA A DOUA. CAUZELE ŞI CONDITIILE
CAPITOLUL I. PROGRESUL DIVIZIUNII MUNCII ŞI CEL AL FERICIRII
După economişti, diviziunea muncii are drept cauză nevoia cresterii fericirii. Aceasta presupune că într-adevăr, fericirea noastră creşte. Nimic mai nesigur 154
I. În fiecare moment al istoriei, fericirea pe care suntem capabili s-o gustăm este limitata. Dacă diviziunea muncii n-ar fi avut alte cauze, ea s-ar fi oprit deci repede, odată atinsă limita fericirii Această limită dă înapoi, e-adevărat, pe măsură ce omul se transformă. Dar aceste transformări, presupunând că ne fac mai fericiti, nu s-au produs în vederea acestui rezultat, căci, multă vreme ele sunt dureroase si nu aduc compensaţii 155
II. Dar oare au ele acest rezultat? Fericirea este starea de sănătate, or, sanatatea nu creste pe masură ce speciile evoluează. Comparaţie între sălbatic si civilizat. Multumirea de sine a primului. Sporirea numărului sinuciderilor odata cu civilizatia; ce dovedeşte acest fapt. Consecinţe importante din punctul de vedere
al metodei sociologice 159
III. Progresul vine oare din plictiseala pe care o produc plăcerile devenite obişnuinţe? A nu se confunda adevărul, care este un element esenţial al plăcerii, cu noutatea, care este secundară. Caracterul patologic al nevoii de noutate, atunci când este foarte mare 165
CAPITOLUL II. CAUZELE
l. Progresele diviziunii muncii au drept cauze:
1. Dispariţia tipului segmental, adică creşterea densităţii morale a societăţii, simbolizată prin creşterea densităţii materiale; principalele forme ale acesteia din urmă;
2. Cresterea în volum a societăţilor, cu condiţia să fie însoţită de o creştere a densităţii 168
II. Teoria lui Spencer, după care creşterea volumului n-ar duce decât la înmulţirea diferenţelor individuale. Respingerea acestei teorii 172
III. Creşterea volumului şi a densităţii determină automat progresul diviziunii muncii prin creşterea intensităţii luptei pentru existenţă. Cum apare nevoia unor produse mai multe si de mai bună calitate; este un rezultat al cauzei care determină specializarea, nu cauza acesteia din urmă 174
IV. Diviziunea muncii nu se produce decât în sânul unor societăţi constituite. Eroarea celor care fac din diviziunea muncii si cooperare faptul fundamental al vieţii sociale. Aplicarea acestei propoziţii la diviziunea internaţională a muncii. Caz de reciprocitate 180
CAPITOLUL III. PACTORII SECUNDARI - SLABIREA PROGRESIVA A CONŞTIINTEI COMUNE ŞI CAUZELE SALE
Diviziunea muncii nu poate progresa decât dacă creşte variabilitatea individuală, iar aceasta nu creşte decât odată cu slăbirea conştiinţei comune. Realitatea acestei regresii a fost stabilită. Care sunt cauzele ei 185
I. Cum mediul social se extinde, conştiinţa colectivă se îndepărtează din ce în ce mai mult de lucrurile concrete şi, ca urmare, devine mai abstractă. Fapte în sprijinul acestei afirmaţii: transcendenta ideii de Dumnezeu, caracterul mai rational al dreptului, al moralei, al civilizaţiei în general. Această nedeterminare lasă mai mult loc variabilităţii individuale 187
II. Dispariţia tipului segmentar, rupându-l pe individ de mediul său natal, îl sustrage acţiunii alor săi si diminuează astfel autoritatea traditiei 189
III. Ca urmare a dispaiiţiei tipului segmentar, societatea, înconjurându-l pe individ de la o distanţă mai mare, nu mai poate înfrâna tendinţele divergente 194
IV. De ce organul social nu poate, din acest punct de vedere, să joace rolul segmentului 196
CAPlTOLUL IV. FACTORII SECUNDARI (urmare) — EREDITATEA
Ereditatea este un obstacol in calea progresului diviziunii muncii; fapte care
demonstrează că ea devine un factor mai puţin important in distribuirea funcţiilor.
De unde vine acest lucru 198
I. Ereditatea îşi pierde puterea fiindcă apar moduri de activitate din ce in ce mai
importante care nu mai sunt transmisibile ereditar. Dovezi:
1. Nu se formează rase noi;
2. Ereditatea nu transmite decât aptitudinile generale şi simple, ori activităţile devin mai complexe în timp ce devin mai speciale. Ereditatea devine astfel un factor mai puţin important al dezvoltării noastre, pentru că nu mai este suficientă în cadrul acesteia 200
II. Moştenirea ereditară devine mai indeterminată. Dovezi:
1. Instinctul scade de la speciile inferioare de animale la cele superioare, de la animal la om. Se poate presupune deci că aceeaşi regresie se întâmplă şi la om. Este ceea ce dovedesc progresele neîntrerupte ale inteligenţei, care variază în sens invers cu instinctul;
2. Nu numai că nu se formează rase noi, dar si rasele vechi dispar
3. Cercetările lui Galton. Ceea ce se transmite în mod regulat este tipul mediu. Or, tipul mediu devine din ce în ce mai nedeterminat ca urmare a dezvoltării diferenţelor individuale 208
CAPITOLUL V. CONSECINTELE CELOR PRECEDENTE
I. Caracterul mai elastic al diviziunii muncii sociale prin comparaţie cu diviziunea muncii fiziologice. Cauza acestei diferenţe este că funcţia devine in mai mare măsură independentă faţă de organ. În ce sens este această independenţă un semn de superioritate 213
II. Teoria mecanicistă a diviziunii muncii implică faptul că civilizaţia este produsul unor cauze necesare, nu un scop în sine. Dar, fiind un efect, ea devine totuşi un scop, un ideal. În ce fel se întâmplă acest lucru. Nu există motiv a presupune că acest ideal va lua vreodată o formă imuabilă, că progresul are un sfârsit. Discutarea
teoriei contrare a lui Spencer 217
III. Creşterea volumului si a densităţii, schimbând societăţile, îi schimbă şi pe indivizi. Omul este mai liber de organism, iar ca urmare, se dezvoltă viaţa psihică, Sub influenţa aceloraşi cauze, personalitatea individuală se desparte de personalitatea colectivă. Fiindcă aceste transformări depind de cauze sociale, psihofiziologia nu poate explica decât formele inferioare ale vieţii noastre psihice. Societatea este cea care-l explică pe individ în mare parte. importanţa acestei propoziţii din punctul de vedere al metodei 222
CARTEA A TREIA. FORMELE ANORMALE
CAPITOLUL I. DIVIZIUNEA MUNCII ANOMICE
Forme anormale în care diviziunea muncii nu produce solidaritate. Necesitatea studiului lor 226
I. Cazuri anormale în viaţa economică; crizele industriale sunt mai frecvente pe măsură ce munca se divizează; antagonismul dintre muncă şi capital. Tot astfel, unitatea ştiinţei se pierde pe măsură ce munca stiinţifică se specializează 226
II. Teoria după care aceste efecte ar fi inerente diviziunii muncii. După Comte, remediul constă într-o mare dezvoltare a organului guvernamental şi in instituirea unei filozofii a ştiinţelor. Neputinţa organului guvernamental in a regla detaliile vieţii economice şi a filosofiei ştiinţelor de a asigura unitatea ştiinţei 228
III. Dacă funcţiile nu conlucrează deloc înseamnă că raporturile dintre ele nu sunt reglate; diviziunea muncii este anomică. Necesitatea unei reglementări. Cum derivă ea, in mod normal, din diviziunea muncii. Ce lipseşte în exemplele date. Această anomie vine din aceea că organele solidare nu sunt intr-un contact suficient sau prelungit cât trebuie. Acest contact este starea normală. Diviziunea muncii, când este normală, nu-l inchide pe individ între-o sarcină anume, împiedicându-l să vadă dincolo de ea 233
CAPITOLUL II. DIVIZIUNEA MUNCII PRIN CONSTRANGERE
l. Lupta de clasă. Ea se datorează faptului că individul nu este în armonie cu funcţia sa„ fiindcă aceasta îi este impusă prin constrângere. Ce este constrângerea: este orice fel de inegalitate în condiţiile exterioare ale luptei. Este adevărat că nu există societate unde aceste inegalităţi să nu fie întâlnite. Dar ele scad din ce în ce
mai mult. Inlocuirea de către solidaritatea organică a solidarităţii mecanice face necesară această diminuare 239
II. Alt motiv care face necesar acest progres pe calea egalităţii. Solidaritatea contractuală devine un factor din ce în ce mai important al consensului social. Or, contractul nu uneşte cu adevărat decât dacă valorile schimbate sunt realmente echivalente şi, pentru a fi astfel, trebuie ca cei care le schimbă să fie plasaţi în
condiţii exterioare egale. Motivul care face injustiţiile din ce în ce mai intolerabile pe măsură ce solidaritatea organică devine preponderentă. În fapt, dreptul contractual si morala contractuală devin mereu mai exigente din acest punct de vedere. Adevărata libertate individuală nu constă deci în suspendarea totală a oricăror reglementări, ci este chiar produsul unei reglementări, căci această egalitate nu există în natură. Această operă de justiţie este sarcina care se impune societăţilor superioare; ele nu se pot menţine decât cu această condiţie 243
CAPITOLUL III. ALTA FORMA ANORMALA
Caz în care diviziunea muncii nu produce solidaritate fiindcă activitatea funcţională a fiecărui muncitor este insuficientă. Cum creste solidaritatea organică odată cu activitatea funcţională a organismului biologic; cazul similar al societăţii. În fapt, activitatea funcţională creşte în acelaşi timp cu diviziunea muncii, dacă aceasta este normală Motiv secundar care face ca aceasta să producă solidaritate 248
CONCLUZIE
I. Soluţia problemei practice puse la început. Regula care ne obligă să. preluăm trăsăturile tipului colectiv are ca funcţie asigurarea coeziunii saciale; pe de altă parte, ca este morală şi nu se poate achita de această funcţie decât fiindcă are un caracter moral. Or, regula care ne obligă să ne specializăm are aceeaşi funcţie, are deci şi ea tot o valoare morală. Alt mod de a demonstra această propoziţie. Ipoteza asupra caracterului de bază al moralităţii, dedusă din clasificările precedente. Morala este ansamblul condiţiilor solidarităţii sociale. Faptul că diviziunea muncii prezintă acest criteriu 252
ll. Diviziunea muncii nu diminuează personalitatea individuală:
1. De ce ar fi în logica naturii noastre dezvoltarea în suprafaţă mai degrabă decât cea în adâncime?
2. Mai mult, personalitatea individuală nu progresează decât sub influenta cauzelor care determină diviziunea muncii. Idealul de fraternitate umană nu se poate realiza decât dacă diviziunea muncii progresează în acelaşi timp. Ea este deci legată de întreaga noastră viaţă morală 256
III. Dar diviziunea muncii nu dă naştere la solidaritate decât dacă produce în acelaşi timp un drept şi o morală. Erorile economiştilor în acest punct. Caracterul acestei morale; mai umană, mai puţin transcendenta. Mai multă justiţie. Consideraţii asupra crizei actuale a moralei 258
Prefaţa celei dea doua ediţii. - Câteva remarci asupra grupurilor profesionale 17
INTRODUCERE
Dezvoltarea diviziunii muncii sociale, generalitatea fenomenului. De unde problema; trebuie să acceptăm mişcarea sau să îi rezistăm, sau problema valorii morale a diviziunii muncii. Incertitudinea conştiinţei morale asupra acestui punct; soluţii contradictorii date simultan. Metoda pentru a face să înceteze această indecizie. Studierea diviziunii muncii în sine si pentru sine. Planul carţii 37
CARTEA ÎNTAI. FUNCTIA DIVIZIUNII MUNCII
CAPITOLUL I. METODA PENTRU A DETERMINA ACEASTA FUNCTIE
Sensul cuvântului funcţie 42
I. Funcţia diviziunii muncii nu este de a produce civilizaţia 42
II. Caz în care funcţia diviziunii muncii este de a face să apară grupuri care nu ar exista fără ea. De unde ipoteza că ea joacă acelaşi rol în societăţile superioare, că este sursa principală a coeziunii lor 45
III. Pentru a verifica această ipoteză trebuie comparată solidaritatea socială cu aceasta sursă cu alte specii de solidaritate şi apoi trebuie clasate. Necesitatea de a studia solidaritatea prin sistemele de reguli juridice; câte clase de astfel de sisteme sunt, tot atâtea forme de solidaritate există. Clasificarea regulilor juridice:
reguli cu sanctiune represivă; reguli cu sanctiune restitutivă 51
CAPITOLUL II. SOLIDARITATEA MECANICA SAU PRIN ASEMANARE
I. Legătura de solidaritate socială căreia îi corespunde dreptul represiv este cea a cărei ruptură constituie crima. Vom sti deci ce este această legătură dacă vom sti ce este în mod esenţial crima. Caracterele esenţiale ale crimei sunt cele care se regăsesc peste tot unde există crimă, oricare ar fl tipul social. Or, singureie
caractere comune tuturor crimelor care sunt sau au fost recunoscute ca atare sunt următoarele: 1. Crima ofensează sentimente care se regăsesc la toţi indivizii normali ai acelei societăţi; 2. Aceste sentimente sunt puternice; 3. Ele sunt definite. Crima este deci actul care ofensează stări puternice şi definite ale conştiinţei
colective; sensul exact al acestei propoziţii. — Examinarea cazului în care delictul este creat sau macar agravat printr-un act al organului guvernamental. Reducerea acestui caz la definiţia precedentă? 55
II. Verificarea acestei definiţii; dacă este exactă, trebuie să dea seama de toate caracterele pedepsei. Determinarea acestor caractere; 1. Pedeapsa este o reacţie pasională, de intensitate graduală; 2. Această reacţie pasională emană din societate; respingerea teoriei după care răzbunarea privată ar fi fost forma primitivă a pedepsei; 3. Această reacţie se exercită prin intermediul unui corp constituit? 54
III. Aceste caractere pot fi deduse din denniţia pe care am date crimei: 1. Orice sentiment puternic ofensat determină imediat o reacţie pasională; utilitatea acestui sentiment pentru menţinerea sentimentului. Sentimentele colective, fiind cele mai puternice din câte există, determină o reactie de acelaşi tip, cu atât mai energică, cu cât sunt mai intense. Explicarea caracterului cvasireligios al expiaţiei; 2. Caracterul colectiv al acestor sentimente explică caracterul social al reacţiei; de ce este util ca ea să fie socială; 3. Intensitatea si mai ales natura deifinită a acestor sentimente explică formarea organului determinat prin care se exercită reacţia 71
IV. Regulile pe care le sancţionează dreptul penal exprimă deci similitudinile sociale cele mai importante; în consecinţă, el corespunde solidarităţii sociale care derivă din asemănări şi variază ca acestea. Natura acestei solidarităţi. Am putea măsura partea ei din integrarea generală a societăţii după proportia ocupată de
dreptul penal in ansamblul regulilor juridice 76
CAPITOLUL III. SOLIDARITATEA DATORATA DIVIZIUNII MUNCII SAU
ORGANICA
I. Natura sancţiunii restitutive implică: 1. Că regulile corespunzătoare exprimă stări periferice ale conştiinţei comune sau care ii sunt străine; 2. Că raporturile pe care le determină nu leagă decât indirect individul de societate. Aceste raporturi sunt pozitive sau negative 80
II. Raporturi negative al căror tip sunt drepturile reale. Ele sunt negative pentru că leagă lucrul de persoană, nu persoanele între ele. — Reducerea la acest tip araporturilor personale care se stabilesc cu ocazia exercitării drepturilor reale sau ca urmare a delictului sau cvasidelictului. — Solidaritatea pe care o exprimă regulile corespunzătoare, fiind negativă, nu are existenţă proprie, ci este doar o prelungire a formelor pozitive ale solidarităţii sociale 82
Ill. Raporturi pozitive sau de cooperare care derivă din diviziunea muncii. Sunt conduse de un sistem definit de reguli juridice pe care l-am putea numi drept cooperativ; verificarea acestei propoziţii cu referire la diferitele părţi ale dreptului cooperativ. Analogii intre funcţia acestui drept si cea a sistemului nervos 86
IV. Concluzie: Două tipuri de solidaritate pozitivă, una care derivă din asemănări, cealaltă din diviziunea muncii. Solidaritate mecanică, solidaritate organică. Prima variază invers, cealaltă direct proportional cu personalitatea individuală. Primele îi corespunde dreptul represiv, celeilalte, dreptul cooperativ 91
CAPITOLUL IV. ALTA PROBA A CELOR DE PRECEDENTE
Dacă rezultatul precedent este exact, dreptul represiv trebuie să aibă cu atat mai multă preponderenţă fată de dreptul cooperativ cu cât similitudinile sociale sunt mai mari şi diviziunea muncii mai rudimentară, şi invers. Or, tocmai asta se întâmplă 94
I. Cu cât societăţile sunt mai primitive, cu atât există mai multe asemănări între indivizi; asemănări fizice; asemănări psihice. Opinia contrară vine din aceea că s-au confundat tipurile colective (nationale, provinciale etc.) cu cele individuale. Primele, într-adevăr, se sterg, in timp ce celelalte se înmulţesc si devin mai pronunţate. Pe de altă parte, diviziunea muncii, la inceput inexistentă, se dezvoltă mereu 94
II. Or, la început, întregul drept are un caracter represiv. Dreptul iudaic. Dreptul hindus. Dezvoltarea dreptului cooperativ la Roma, în societăţile creştine. Astăzi, raportul initial este răsturnat. Preponderenţa iniţială a dreptului represiv nu se datorează moravurilor grosolane 97
CAPITOLUL V. PREPONDERENTA PROGRESIVA A SOLIDARITA'UI ORGANlCE ŞI CONSECINTELE SALE
l. Preponderenţa actuală a dreptului cooperativ asupra dreptului represiv demonstrează că legăturile sociale care derivă din diviziunea muncii sunt mult mai numeroase acum decât cele care derivă din asemănările sociale. Cum această preponderenţă este mai marcată pe măsură ce ne apropiem de tipurile sociale superioare, înseamnă că nu este accidentală, ci depinde de natura acestor tipuri. Aceste legături nu numai că sunt mai numeroase, dar sunt şi mai puternice. Criteriu pentru a măsura forţa relativă a legăturilor sociale. Aplicarea acestui criteriu 103
ll. Fiind mai puţin puternice, legăturile care derivă din asemănări se slăbesc in acelasi timp pe măsură ce evolutia socială avansează. Într-adevar, solidaritatea mecanică depinde de trei condiţii: 1. Mărimea relativă a conştiinţei colective şi a constiintei individuale; 2. Intensitate; 3. Gradul de determinare a stărilor care o compun pe prima, Or, prima dintre aceste condiţii rămânând cel mult constantă, celelalte două regresează. Metoda de a proba acest lucru după variatiile numerice ale tipurilor criminologice. Clasiticarea acestora din urmă 106
III. Regresia şi dispariţia progresivă a unui mare număr din aceste tipuri 109
IV. Aceste pierderi nu au fost compensate prin alte achiziţii. Teoria contrară a lui Lombroso; respingerea ei. Numărul stărilor puternice şi definite ale conştiinţei comune s-a diminuat deci 114
V. Altă probă. Stările conştiinţei comune, cele mai puternice, iau un caracter religios; or, religia este din ce în ce mai putin prezentă în viaţa socială. Altă dovadă extrasă din scăderea numărului proverbelor, dictoanelor etc Solidaritatea organică devine deci preponderenta 117
CAPITOLUL VI. PREPONDERENTA PROGRESIVA A SOLIDARITATII ORGANlCE
ŞI CONSECINTELE SALE (urmare)
I. Structuri sociale corespunzătoare acestor două tipuri de solidaritate. Tipul segmentar; descrierea sa; el corespunde solidarităţii mecanice. Diversele sale forme 121
II. Tipul organizat; caracterele sale; el corespunde solidarităţii organice. Antagonismul dintre aceste două tipuri; cel de-ai doilea nu se dezvoltă decât pe măsură ce primul dispare. Cu toate acestea, tipul segmentar nu dispare complet Formele din ce în ce mai şterse pe care le capătă 125
Ill. Analogie intre această dezvoltare a tipurilor sociale şi cea a tipurilor organizate în regnul animal 130
IV. Legea precedentă nu trebuie confundată cu teoria lui Spencer asupra societăţilor militare şi societăţilor industriale. Absorbirea iniţială a individului in societate nu vine dintr-o foarte puternică centralizare militară, ci mai degrabă din absenta oricărei centralizări. Organizarea centralistă, începutul individualizării. Consecintele celor precedente; 1. Regula metodei; 2. Nu egoismul este punctul de plecare al umanităţii 132
CAPITOLUL VII. SOLIDARITATE ORGANICA ŞI SOLIDARITATE CONTRACTUALA
I. Distincţia dintre solidaritatea organică si solidaritatea industriala la Spencer. Aceasta din urmă ar fi exclusiv contractuală, FIind liberă de orice fel de reglementare. Caracterul instabil al unei asemenea solidarităţi. Insuficienta dovezilor aduse de Spencer. Dimensiunea aparatului juridic este o manifestare a dimensiunii acţiunii sociale; or, el devine din ce în ce mai mare 136
II. Este adevărat că relaţiile contractuale se dezvoltă, dar relaţiile noncontractuale se dezvoltă în acelasi timp. Verificarea acestui fapt în cazul funcţiilor sociale difuze: 1. Dreptul de familie devine din ce în ce mai intins si mai complex, or, in principiu, el nu este contractual. În plus, locul restrâns pe care contractul privat il are în cadrul sau devine mereu mai mic: mariaj, adopţiune, abandonarea drepturilor si obligaţiilor de familie; 2. Cu cât contractul capătă importanţă, cu atât este mai reglementat. Această reglementare implică o acţiune socială pozitivă. Necesitatea acestei reglementări. Discuţia asupra analogiilor biologice pe care se sprijina Spencer 139
III. Verificarea aceluiasi fapt în cazul functiilor cerebro-spinale ale organismului social (funcţii administrative şi guvernamentale). Dreptul administrativ şi constituţional, care nu e contractual, se dezvoltă din ce în ce mai mult. Discuţie asupra faptelor pe care Spencer îsi întemeiază opinia contrară. Necesitatea acestei dezvoltări ca urmare a dispariţiei tipului segmentar şi a progreselor tipului organizat. Analogiile biologice contrazic teoria lui Spencer 147
IV. Concluzia primei cărţi: viaţa morală şi socială derivă dintr-o sursă dublă; variatiile inverse ale acestor două curente 151
CARTEA A DOUA. CAUZELE ŞI CONDITIILE
CAPITOLUL I. PROGRESUL DIVIZIUNII MUNCII ŞI CEL AL FERICIRII
După economişti, diviziunea muncii are drept cauză nevoia cresterii fericirii. Aceasta presupune că într-adevăr, fericirea noastră creşte. Nimic mai nesigur 154
I. În fiecare moment al istoriei, fericirea pe care suntem capabili s-o gustăm este limitata. Dacă diviziunea muncii n-ar fi avut alte cauze, ea s-ar fi oprit deci repede, odată atinsă limita fericirii Această limită dă înapoi, e-adevărat, pe măsură ce omul se transformă. Dar aceste transformări, presupunând că ne fac mai fericiti, nu s-au produs în vederea acestui rezultat, căci, multă vreme ele sunt dureroase si nu aduc compensaţii 155
II. Dar oare au ele acest rezultat? Fericirea este starea de sănătate, or, sanatatea nu creste pe masură ce speciile evoluează. Comparaţie între sălbatic si civilizat. Multumirea de sine a primului. Sporirea numărului sinuciderilor odata cu civilizatia; ce dovedeşte acest fapt. Consecinţe importante din punctul de vedere
al metodei sociologice 159
III. Progresul vine oare din plictiseala pe care o produc plăcerile devenite obişnuinţe? A nu se confunda adevărul, care este un element esenţial al plăcerii, cu noutatea, care este secundară. Caracterul patologic al nevoii de noutate, atunci când este foarte mare 165
CAPITOLUL II. CAUZELE
l. Progresele diviziunii muncii au drept cauze:
1. Dispariţia tipului segmental, adică creşterea densităţii morale a societăţii, simbolizată prin creşterea densităţii materiale; principalele forme ale acesteia din urmă;
2. Cresterea în volum a societăţilor, cu condiţia să fie însoţită de o creştere a densităţii 168
II. Teoria lui Spencer, după care creşterea volumului n-ar duce decât la înmulţirea diferenţelor individuale. Respingerea acestei teorii 172
III. Creşterea volumului şi a densităţii determină automat progresul diviziunii muncii prin creşterea intensităţii luptei pentru existenţă. Cum apare nevoia unor produse mai multe si de mai bună calitate; este un rezultat al cauzei care determină specializarea, nu cauza acesteia din urmă 174
IV. Diviziunea muncii nu se produce decât în sânul unor societăţi constituite. Eroarea celor care fac din diviziunea muncii si cooperare faptul fundamental al vieţii sociale. Aplicarea acestei propoziţii la diviziunea internaţională a muncii. Caz de reciprocitate 180
CAPITOLUL III. PACTORII SECUNDARI - SLABIREA PROGRESIVA A CONŞTIINTEI COMUNE ŞI CAUZELE SALE
Diviziunea muncii nu poate progresa decât dacă creşte variabilitatea individuală, iar aceasta nu creşte decât odată cu slăbirea conştiinţei comune. Realitatea acestei regresii a fost stabilită. Care sunt cauzele ei 185
I. Cum mediul social se extinde, conştiinţa colectivă se îndepărtează din ce în ce mai mult de lucrurile concrete şi, ca urmare, devine mai abstractă. Fapte în sprijinul acestei afirmaţii: transcendenta ideii de Dumnezeu, caracterul mai rational al dreptului, al moralei, al civilizaţiei în general. Această nedeterminare lasă mai mult loc variabilităţii individuale 187
II. Dispariţia tipului segmentar, rupându-l pe individ de mediul său natal, îl sustrage acţiunii alor săi si diminuează astfel autoritatea traditiei 189
III. Ca urmare a dispaiiţiei tipului segmentar, societatea, înconjurându-l pe individ de la o distanţă mai mare, nu mai poate înfrâna tendinţele divergente 194
IV. De ce organul social nu poate, din acest punct de vedere, să joace rolul segmentului 196
CAPlTOLUL IV. FACTORII SECUNDARI (urmare) — EREDITATEA
Ereditatea este un obstacol in calea progresului diviziunii muncii; fapte care
demonstrează că ea devine un factor mai puţin important in distribuirea funcţiilor.
De unde vine acest lucru 198
I. Ereditatea îşi pierde puterea fiindcă apar moduri de activitate din ce in ce mai
importante care nu mai sunt transmisibile ereditar. Dovezi:
1. Nu se formează rase noi;
2. Ereditatea nu transmite decât aptitudinile generale şi simple, ori activităţile devin mai complexe în timp ce devin mai speciale. Ereditatea devine astfel un factor mai puţin important al dezvoltării noastre, pentru că nu mai este suficientă în cadrul acesteia 200
II. Moştenirea ereditară devine mai indeterminată. Dovezi:
1. Instinctul scade de la speciile inferioare de animale la cele superioare, de la animal la om. Se poate presupune deci că aceeaşi regresie se întâmplă şi la om. Este ceea ce dovedesc progresele neîntrerupte ale inteligenţei, care variază în sens invers cu instinctul;
2. Nu numai că nu se formează rase noi, dar si rasele vechi dispar
3. Cercetările lui Galton. Ceea ce se transmite în mod regulat este tipul mediu. Or, tipul mediu devine din ce în ce mai nedeterminat ca urmare a dezvoltării diferenţelor individuale 208
CAPITOLUL V. CONSECINTELE CELOR PRECEDENTE
I. Caracterul mai elastic al diviziunii muncii sociale prin comparaţie cu diviziunea muncii fiziologice. Cauza acestei diferenţe este că funcţia devine in mai mare măsură independentă faţă de organ. În ce sens este această independenţă un semn de superioritate 213
II. Teoria mecanicistă a diviziunii muncii implică faptul că civilizaţia este produsul unor cauze necesare, nu un scop în sine. Dar, fiind un efect, ea devine totuşi un scop, un ideal. În ce fel se întâmplă acest lucru. Nu există motiv a presupune că acest ideal va lua vreodată o formă imuabilă, că progresul are un sfârsit. Discutarea
teoriei contrare a lui Spencer 217
III. Creşterea volumului si a densităţii, schimbând societăţile, îi schimbă şi pe indivizi. Omul este mai liber de organism, iar ca urmare, se dezvoltă viaţa psihică, Sub influenţa aceloraşi cauze, personalitatea individuală se desparte de personalitatea colectivă. Fiindcă aceste transformări depind de cauze sociale, psihofiziologia nu poate explica decât formele inferioare ale vieţii noastre psihice. Societatea este cea care-l explică pe individ în mare parte. importanţa acestei propoziţii din punctul de vedere al metodei 222
CARTEA A TREIA. FORMELE ANORMALE
CAPITOLUL I. DIVIZIUNEA MUNCII ANOMICE
Forme anormale în care diviziunea muncii nu produce solidaritate. Necesitatea studiului lor 226
I. Cazuri anormale în viaţa economică; crizele industriale sunt mai frecvente pe măsură ce munca se divizează; antagonismul dintre muncă şi capital. Tot astfel, unitatea ştiinţei se pierde pe măsură ce munca stiinţifică se specializează 226
II. Teoria după care aceste efecte ar fi inerente diviziunii muncii. După Comte, remediul constă într-o mare dezvoltare a organului guvernamental şi in instituirea unei filozofii a ştiinţelor. Neputinţa organului guvernamental in a regla detaliile vieţii economice şi a filosofiei ştiinţelor de a asigura unitatea ştiinţei 228
III. Dacă funcţiile nu conlucrează deloc înseamnă că raporturile dintre ele nu sunt reglate; diviziunea muncii este anomică. Necesitatea unei reglementări. Cum derivă ea, in mod normal, din diviziunea muncii. Ce lipseşte în exemplele date. Această anomie vine din aceea că organele solidare nu sunt intr-un contact suficient sau prelungit cât trebuie. Acest contact este starea normală. Diviziunea muncii, când este normală, nu-l inchide pe individ între-o sarcină anume, împiedicându-l să vadă dincolo de ea 233
CAPITOLUL II. DIVIZIUNEA MUNCII PRIN CONSTRANGERE
l. Lupta de clasă. Ea se datorează faptului că individul nu este în armonie cu funcţia sa„ fiindcă aceasta îi este impusă prin constrângere. Ce este constrângerea: este orice fel de inegalitate în condiţiile exterioare ale luptei. Este adevărat că nu există societate unde aceste inegalităţi să nu fie întâlnite. Dar ele scad din ce în ce
mai mult. Inlocuirea de către solidaritatea organică a solidarităţii mecanice face necesară această diminuare 239
II. Alt motiv care face necesar acest progres pe calea egalităţii. Solidaritatea contractuală devine un factor din ce în ce mai important al consensului social. Or, contractul nu uneşte cu adevărat decât dacă valorile schimbate sunt realmente echivalente şi, pentru a fi astfel, trebuie ca cei care le schimbă să fie plasaţi în
condiţii exterioare egale. Motivul care face injustiţiile din ce în ce mai intolerabile pe măsură ce solidaritatea organică devine preponderentă. În fapt, dreptul contractual si morala contractuală devin mereu mai exigente din acest punct de vedere. Adevărata libertate individuală nu constă deci în suspendarea totală a oricăror reglementări, ci este chiar produsul unei reglementări, căci această egalitate nu există în natură. Această operă de justiţie este sarcina care se impune societăţilor superioare; ele nu se pot menţine decât cu această condiţie 243
CAPITOLUL III. ALTA FORMA ANORMALA
Caz în care diviziunea muncii nu produce solidaritate fiindcă activitatea funcţională a fiecărui muncitor este insuficientă. Cum creste solidaritatea organică odată cu activitatea funcţională a organismului biologic; cazul similar al societăţii. În fapt, activitatea funcţională creşte în acelaşi timp cu diviziunea muncii, dacă aceasta este normală Motiv secundar care face ca aceasta să producă solidaritate 248
CONCLUZIE
I. Soluţia problemei practice puse la început. Regula care ne obligă să. preluăm trăsăturile tipului colectiv are ca funcţie asigurarea coeziunii saciale; pe de altă parte, ca este morală şi nu se poate achita de această funcţie decât fiindcă are un caracter moral. Or, regula care ne obligă să ne specializăm are aceeaşi funcţie, are deci şi ea tot o valoare morală. Alt mod de a demonstra această propoziţie. Ipoteza asupra caracterului de bază al moralităţii, dedusă din clasificările precedente. Morala este ansamblul condiţiilor solidarităţii sociale. Faptul că diviziunea muncii prezintă acest criteriu 252
ll. Diviziunea muncii nu diminuează personalitatea individuală:
1. De ce ar fi în logica naturii noastre dezvoltarea în suprafaţă mai degrabă decât cea în adâncime?
2. Mai mult, personalitatea individuală nu progresează decât sub influenta cauzelor care determină diviziunea muncii. Idealul de fraternitate umană nu se poate realiza decât dacă diviziunea muncii progresează în acelaşi timp. Ea este deci legată de întreaga noastră viaţă morală 256
III. Dar diviziunea muncii nu dă naştere la solidaritate decât dacă produce în acelaşi timp un drept şi o morală. Erorile economiştilor în acest punct. Caracterul acestei morale; mai umană, mai puţin transcendenta. Mai multă justiţie. Consideraţii asupra crizei actuale a moralei 258
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu