Editura Trei
Colectia Psihologie-Psihoterapie
An aparitie : 2011
Traducerea Delia Şepeţean Vasiliu
ISBN 978-973-707-537-6
Nr pagini : 272
Format 145 x 205
Descrierea
editurii:
Anorexia nervoasă şi bulimia reprezintă în acest moment patologii extrem de grave şi nu mai puţin enigmatice. Cea mai afectată este populaţia de sex feminin, iar numărul cazurilor a crescut constant şi considerabil începând cu a doua jumătate a secolului 20.
Cartea este rodul a cincisprezece ani de activitate desfăşurată deopotrivă în instituţii psihiatrice şi în practică privată. Pacientele care au stat la baza acestui studiu (mai mult de o sută de femei, cu vârste între 18 şi 50 de ani) au fost urmărite fie în terapii scurte, pe perioada spitalizării, fie în analize de lungă durată realizate în clinici de psihoterapie sau în practică privată.
Pe parcursul cărţii, sunt prezentate în esenţă trei studii de caz cu paciente adulte, abordarea sprijinindu-se însă pe întreaga experienţă psihoterapeutică a autorului. Sunt analizate, printre altele, raportul anorexiei cu problematica vampirismului ocular, cu figura dublului, cu imaginea unui „corp pentru cinci" şi cu membrii familiei. De asemenea, mecanismele de apărare nespecifice şi strategiile defensive specifice sunt puse în evidenţă, subliniindu-se locul alimentului în structura psihică a pacientelor, sexualitatea şi agresivitatea lor, violenţa specifică, precum şi limbajul lor verbal şi corporal. Întregul ansamblu al metapsihologiei freudiene este evidenţiat astfel prin intermediul acestei patologii.
Vladimir Marinov este profesor de psihopatologie la Universitatea Paris XIII şi membru al Asociaţiei Psihanalitice Franceze. Este autorul studiului Figuri ale crimei la Dostoievski şi coautor al lucrării colective Anorexie, adicţii şi fragilităţi narcisice, apărute la Editura Trei.

Cuprins:
Preambul
/13
Capitolul
I. O stranie violenta /17
Cazul „violenta" /18
De la ochiul-vampir la
corpul-fantoma /32
Pulsiuni orale si pulsiuni
ale privirii, semnificantul sange /33
Vampirismul ocular /36
Eul-os-piele, eul-tub
digestiv si eul bidimensional /39
Ochiul-san fetis /44
Mitul vampirului,
halucinatia negativa si halucinatia pozitiva /48
Catre problematica dublului /53
Dublul in contrast /53
Tabuul mortilor /54
Identificarea cu mortul din
preistoria personala, cu fiinta secerata in puterea varstei sau pierduta din
vedere inca din prima copilarie /55
Un corp pentru cinci /59
Cloaca nediferentiata /61
Vampirismul halucinatoriu si
vampirismul perceptiv /62
„Obiectul-zona
complementara" /64
Tatal decazut /66
Simptomul ca aparare
impotriva incestului /69
Cresterea excitatiei sexuale
intr-o situatie de doliu /73
Caracterul penetrant al
vocii /74
Limbajul vizual, ultim
recurs impotriva inanitiei /77
Opozitia dintre axa gura–san
si axa voce–ureche /85
Violenta secretului /88
Figuri ale violentei
anorexice /92
Figura paterna /95
Violenta si viol /102
Prabusirea in spatele
nirvanei /102
Axa sadomasochista ascunsa /103
Violenta si viol /104
Violul psihic /106
Corpul puber devine el
insusi violator? /108
Eterna virginitate /109
De la corpul golit la corpul
chinuit /110
Pulsiune de moarte,
violenta, agresivitate /112
„Despre neajunsul de a te fi
nascut" /114
Copilul mort /116
Focul intern al anorecticei /116
Visul ca implinire a
dorintei celuilalt /120
Ambitia si pedeapsa
anorecticei /122
Capitolul
II. Paradigma anorexica
/125
Paradigma anorexica: intre
psihopatologic si cultural /125
„Stilul" anorexic /133
Opacitate si transparenta /135
Imblanzit–neimblanzit /139
Greu si usor /142
Scobit–plin /143
Dur–moale /143
Specular–inform /144
Mecanismele de aparare
nespecifice /145
Refularea originara si
contrainvestirea /145
Disimetria in investirea
filtrului de excitatii /148
Izolarea /149
Anularea retroactiva /151
Identificarea cu agresorul /152
Apararea prin realitate si
rationalizare /153
Refuzul tulburarilor, iluzia
perceptiva /154
Clivajul /157
Proiectie, introiectie,
incorporare /159
Strategiile defensive
specifice /162
Iluminarea /162
Apararea printr-o a doua
piele musculara /171
Necunoscutul si absenta /174
„Androginizarea" /176
Autoconservarea /179
Negativismul, voma /182
„Perversiune rece" sau
aparare prin raceala? /183
Clivajul intre corp si cap /185
Apararea prin uscaciune /188
Strategiile de aparare familiale
intergenerationale /194
Familia „blocata" /196
Capitolul III. Metapsihologia pusa la incercare /198
Logica vidului /198
Functia ludica si aria
tranzitionala /201
Esecul fantasmatic al
sevrajului /205
Sanul dezerotizat si sexul
ranit /206
Alegere de obiect narcisica
si alegere de obiect prin anaclisis /207
Adictie si constrangere /208
Capitolul IV. Alimentul /212
Alimentul ca enigma /212
Alimentul poate fi refulat? /213
Laptele, sangele si sperma /216
Intruziune si enigma /218
Sanul dezerotizat, fata
ascunsa a aisbergului /220
Forma buna /222
Orgasmul mortii /224
Crud si gatit, gras si slab /226
Afectele si senzatiile /230
Capitolul V. Orgasmul primar /232
Nasterea, un orgasm
incestuos? /232
Modelul orgastic al
alaptarii /233
„Refularea" orgasmului
originar si primar /240
Efectul retroactiv al
pubertatii /241
Orgasmul oro-anal /244
Capitolul VI. Gura, sexul, limbajul /246
Un organ al judecatii /246
Foamea ca principiu nirvana /247
Un prim model de refulare /248
Despre unele avataruri ale
instantei eului si se-ului /253
Limba rea /258
Concluzie /259
Bibliografie/264
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu