31/08/2022

PROBLEME DE PSIHOLOGIE GENETICA. Copilul si realitatea

Autor: Jean Piaget
Editura Trei
Colectia Psihologie si psihoterapie
An aparitie : 2022
Editia I
Editia originala: Problemes de psychologie genetique. L'Enfant et la realite
Traducerea Ruxandra Comsa
ISBN 978-606-40-1371-2
Nr pagini : 224
Format 145 x 205
Pretul la data postarii : 41,65 lei la Editura, 39,20 lei la elefant, 49 lei la libris


Descrierea editurii:

        După ce Jean Piaget a identificat diferitele stadii ale dezvoltării intelectuale a copilului și a indicat regulile cărora li se supune aceasta. Nimic din domeniul psihologiei — fie că vorbim despre achiziția limbajului sau despre apariția moralității infantile — nu a mai fost văzut în același mod. Descoperirile sale orientează astăzi toate activitățile de cercetare, constituie baza pe care se clădește orice formă de educație nouă, inspiră orice reformă serioasă a învățământului. În volumul de față cititorul va descoperi scrieri în care Piaget expune și comentează ideile de bază din principalele sale cărți într-un mod accesibil tuturor celor interesați de psihologia copilului, de creștere și dezvoltare.

        Putem distinge două aspecte în dezvoltarea intelectuală a copilului. Pe de o parte, ceea ce putem numi aspectul psihosocial, adică tot ceea ce copilul primește din exterior, învață prin transmitere familială, școlară, educativă în general; și apoi există dezvoltarea pe care o putem numi spontană, pe care o voi numi pe scurt psihologică, aceasta fiind dezvoltarea inteligenței în sine: ceea ce copilul învață singur, ce nu i‑a fost predat, ci ceea ce trebuie să descopere singur; iar acest lucru este, în esență, ceea ce reclamă mult timp. Jean Piaget

        În școlile noastre de la Geneva, predarea noțiunii de proporție elevilor se începe doar către vârsta de 11 ani. De ce nu mai devreme? Este evident că programa școlară ar fi introdus predarea proporțiilor la vârsta de 9 sau chiar de 7 ani în cazul în care copilul ar putea să o înțeleagă mai devreme. Însă e nevoie să se aștepte până la 11 ani pentru asta, deoarece această noțiune presupune nenumărate operații complexe. Jean Piaget

        Jean Piaget (1986 - 1980) a fost un psiholog, biolog, logician și filosof elvețian cunoscut pentru cercetările sale din domeniul psihologiei dezvoltării. A predat cursuri de Psihologie genetică la Universitatea din Geneva și la Sorbona (Paris) și a fondat Centrul Internațional de Epistemologie Genetică din Geneva. A scris numeroase studii și cărți despre dezvoltarea mentală și afectivă a copilului. 

        Din lucrarile sale traduse la noi:
Teorii ale limbajului, teorii ale invatarii (coautor), Politica 1988
Formele elementare ale dialecticii, Institutul European 2007
Psihologia copilului (coautor), Cartier 2011
Probleme de psihologie genetica. Copilul si realitatea, Trei 2022

Cuprins:

Preambul 7

1.Inconștientul afectiv și inconștientul cognitiv 9
2.Stadiile dezvoltării intelectuale a copilului și a adolescentului 32
3.Praxiile prezente la copil 49
4.Percepție, învățare și empirism 56
5.Limbajul și operațiile intelectuale 106
6.Ceea ce rămâne din teoria gestaltistă 126
7.Necesitatea și semnificația studiilor comparative de psihologie genetică 147
8.Viața și gândirea 171
9.Timpul și dezvoltarea intelectuală a copilului 183

Referințe 222

TINE-TI COPIII APROAPE. De ce parintii trebuie sa conteze mai mult decat anturajul

Autor: Gordon Neufeld, Gabor Mate
Editura Curtea Veche
Colectia Familia la Curtea Veche
An aparitie : 2017 (Multi Media Est Publishing), 2023
Editia a II-a
Editia originala: Hold on to Your Kids: Why Parents Need to Matter More Than Peers, 2004
Traducerea Oana Pascu
ISBN 978-606-44-1506-6
Nr pagini : 480
Format 145 x 205
Pretul la data postarii : 95 lei la Editura, 66,50 lei la elefant, 60 lei la libris


Descrierea editurii:

        Într-o lume în care cantitatea de informații oferite atât părinților, cât și copiilor este atât de mare, încât a devenit prea greu de gestionat, Ține-ți copiii aproape te învață să-ți asculți instinctele și să devii un observator atent al fiului sau al fiicei tale. Cu o extraordinară experiență clinică în domeniul dezvoltării copilului, Gordon Neufeld și Gabor Maté descompun în termeni simpli noțiuni interdisciplinare din psihologie, neurologie și antropologie, pe care le îmbină abil atât cu experiențele personale, cât și cu ale pacienților care i-au inspirat.
        Vei afla de ce este nevoie de un sat întreg ca să crești un copil, cum să-l recâștigi pe cel mic, cum să restabilești bazele atașamentului, atât de important în relația cu el, și cum să contrabalansezi tendințele decadente ale societății, care țintesc direct la tineri.

        Dr Gordon Neufeld este psiholog din Vancouver, are o experiență de peste 40 de ani în psihologia clinică a dezvoltării copiilor și tinerilor, fiind recunoscut ca autoritate la nivel internațional în acest domeniu. A înființat Neufeld Institute, unde furnizează în prezent numeroase cursuri create pentru părinți, profesori și profesioniști din domeniul asistenței sociale de pe mai multe continente. Neufeld este renumit pentru capacitatea unică de a desluși indiciile unor probleme complexe de creștere și educare a copiilor.

        Dr. Gabor Maté (n.1944) este un cunoscut medic canadian de origine maghiara, practica medicina de familie, a activat ca medic in ingrijirea paliativa si, cel mai recent, lucreaza cu barbatii si femeile dependente de droguri din Downtown Eastside, Vancouver
        Lucrarile sale traduse:
Tine-ti copiii aproape. De ce parintii trebuie sa conteze mai mult decat anturajul (coautor), MultiMedia Publishing 2017, Curtea Veche 2023
Cand corpul spune nu, Curtea Veche 2021
Minti imprastiate. Originile si vindecarea tulburarii de deficit de atentie, Herald 2019,2022
Mitul normalitatii. Trauma, boala si vindecarea intr-o cultura toxica, Herald 2022

Cuprins:

Notă către cititor    11
Mulțumiri    15

PARTEA ÎNTÂI. FENOMENUL ORIENTĂRII SPRE ANTURAJ
1 . De ce sunt părinții mai importanți ca niciodată    19
2 . Atașamente distorsionate, instincte sabotate  36
3 . De ce am pierdut controlul  59

PARTEA A DOUA. SABOTAJ: MODUL ÎN CARE ORIENTAREA SPRE ANTURAJ SUBMINEAZĂ PARENTINGUL
4 . Puterea de a fi părinte se disipează   83
5 . De la ajutor la obstacol: când atașamentul acționează împotriva noastră  101
6 . Contravoința: de ce devin copiii neascultători  122
7 . Intrarea în moarte cerebrală a culturii  139

PARTEA A TREIA. BLOCAȚI ÎN IMATURITATE: MODUL ÎN CARE ORIENTAREA SPRE ANTURAJ ÎMPIEDICĂ DEZVOLTAREA SĂNĂTOASĂ
8 . Periculoasa fugă de sentimente  153
9 . Blocați în imaturitate 172
10 . O moștenire a agresivității  197
11 . Formarea agresorilor și a victimelor   215
12 . O turnură sexuală  237
13 . Elevii needucabili  253

PARTEA A PATRA. CUM SĂ ÎȚI ȚII COPIII APROAPE (Sau cum să îi recâștigi)
14 . Apropierea copiilor noștri   271
15 . Protejează legăturile care îți dau putere   296
16 . Disciplina care nu dezbină   322

PARTEA A CINCEA. PREVENIREA ORIENTĂRII SPRE ANTURAJ
17 . Nu curta concurența    355
18 . Recreează satul atașamentului   382

PARTEA A ȘASEA. POSTFAȚĂ PENTRU ERA DIGITALĂ (Cum să-ți ții copiii aproape în era internetului, a telefoanelor mobile și a jocurilor video)
19 . Revoluția digitală deformată   399
20 . O chestiune de sincronizare  421

Glosar  443
Note  453
Indice   463

CAND CORPUL SPUNE NU. Costul stresului ascuns

Autor: Gabor Mate
Editura Curtea veche
Colectia
An aparitie : 2021
Editia I
Editia originala When the Body Says No
Traducerea Adriana Ionescu
ISBN 978-606-44-0970-6
Nr pagini : 380
Format 145 x 205
Pretul la data postarii : 57 lei la Editura, 55 lei la cartiminunate, 57 lei la libris
pdf aici

Descrierea editurii:

        Nu există oameni care să nu fi trecut prin episoade de stres acut, fie el provocat de fenomene exterioare, fie produs din cauze interioare. Boala secolului al XXI‑lea ne-a făcut pe toți să simțim măcar de câteva ori în viață că am ajuns la capătul puterilor, determinându-ne să luăm măsuri urgente ca să restabilim echilibrul.

        După câteva decenii de carieră medicală de excepție, în care a urmărit legătura dintre stres și boală, Gabor Maté a strâns laolaltă poveștile pacienților săi, le-a confruntat cu cele mai recente studii clinice și a dezvăluit consecințele imediate, deseori ignorate, ale stresului de zi cu zi. Cartea sa este un semnal de alarmă și o pledoarie pentru medicina biopsihosocială, una dintre cele mai bune căi prin care ne putem elibera de această cumplită afecțiune a epocii noastre. 

        Dr. Gabor Maté (n.1944) este un cunoscut medic canadian de origine maghiara, practica medicina de familie, a activat ca medic in ingrijirea paliativa si, cel mai recent, lucreaza cu barbatii si femeile dependente de droguri din Downtown Eastside, Vancouver
        Lucrarile sale traduse:
Tine-ti copiii aproape. De ce parintii trebuie sa conteze mai mult decat anturajul (coautor), MultiMedia Publishing 2017, Curtea Veche 2023
Cand corpul spune nu, Curtea Veche 2021
Minti imprastiate. Originile si vindecarea tulburarii de deficit de atentie, Herald 2019,2022
Mitul normalitatii. Trauma, boala si vindecarea intr-o cultura toxica, Herald 2022

Cuprins:

Notă către cititor 11

Capitolul 1 Triunghiul Bermudelor 13
Capitolul 2 Fetiţa prea bună ca să fie adevărată 28
Capitolul 3 Stresul și competența emoțională 45
Capitolul 4 Ingropată de vie 61
Capitolul 5 Niciodată destul de bună 87
Capitolul 6 E și o parte din tine, mamă 102
Capitolul 7 Stres, hormoni, reprimare și cancer 117
Capitolul 8 Există și o latură bună 139
Capitolul 9 Există o „personalitate canceroasă“? 158
Capitolul 10 Regula de 55%. 174
Capitolul 11 Totul e în mintea ei 184
Capitolul 12 Moartea va începe de la cap 203
Capitolul 13 Propriu sau străin corpului: sistemul imunitar este confuz 216
Capitolul 14 Un echilibru minunat: biologia relațiilor 238
Capitolul 15 Biologia pierderii 252
Capitolul 16 Dansul generațiilor 265
Capitolul 17 Biologia convingerii 283
Capitolul 18 Puterea gândirii negative 299
Capitolul 19 Cei șapte „A“ ai vindecării 321

Note 350
Resurse 365
Multumiri 369
Indice 371

PE TARAMUL FANTOMELOR INFOMETATE. Prizonieri in lumea dependentei

Autor: Gabor Mate
Editura Herald
Colectia Psihoterapia
An aparitie : 2019, 2022
Editia I
Editia originala In the Realm of Hungry Ghosts: Close Encounters with Addiction
Traducerea Vasile Semeniuc
ISBN 978-973-111-581-8
Nr pagini : 472
Format 140 x 210
Pretul la data postarii : 49,30 lei la Editura, 55 lei la cartiminunate, 55,10 lei la libris
Disponibilitate BCU


Descrierea editurii:

        In bestsellerul sau de referinta, Pe taramul fantomelor infometate, dr. Gabor Maté ne introduce in lumea promiscua, greu accesibila a dependentei, care isi poarta chipul cel mai hidos in suburbiile lumii, printre dependentii de droguri. Prezentandu-ne aceasta lume tulburatoare, el ne arata ca nu este vorba o conditie medicala oarecare ce poate fi tratata in clinici si spitale. De la formele sale mai benigne, dependentele comportamentale, la cele mai maligne, care cauzeaza ravagii in viata intima si sociala si in organismul individului, dependenta este mai degraba un continuum, fiecare dintre noi cazandu-i prada sub diverse forme. Este rezultatul unei istorii de viata in care mediul a influentat genetica mai mult decat vrem sa acceptam ca societate. Impletind detalii din povestea personala cu povestile pacientilor sai din Downtown Eastside (un cartier rau-famat al Vancouverului) si cu o descriere elocventa a celor mai importante concluzii ale studiilor stiintifice din domeniul neurobiologiei adictiei, Maté invita la compasiune, flexibilitate si, nu in ultimul rand, la acceptare. El ne vorbeste despre durere, despre trauma, dar si despre puterea autenticitatii si a relatiei umane. Daca trebuie sa facem tot ce putem mai bine, uneori cel mai bine inseamna sa ne asiguram ca se intampla raul cel mai mic, ne consiliaza autorul.

        O lucrare de o luciditate extrema, in care atat specialistii din domeniul sanatatii mintale, dar si cei implicati la nivel social in politicile de sanatate vor descoperi multa inspiratie. Familiile celor afectati de dependente severe vor gasi in paginile cartii multe raspunsuri edificatoare.

        Intr-o stare de lipsa spirituala, vom fi ademeniti de orice are capacitatea de a ne face insensibili fata de frica noastra. In fond, aceasta este originea procesului dependentei, din moment ce insasi esenta acestui proces este efortul de a asimila din exterior in interior ceea ce in mod normal se naste numai din interior. Daca respingem legatura cu „Ierusalimul” – „Orasul pacii” interioare – in favoarea placerilor lumesti, ne focalizam atentia asupra surselor externe de placere, de putere sau de sens. Cu cat este mai risipita bucuria interioara izvorata din realitatea de a fi in viata, cu atat mai pasionat vom cauta acel slab inlocuitor al bucuriei, placerea. Cu cat puterea noastra interioara este mai mica, cu atat dorinta noastra dupa putere este mai mare. Cu cat constientizarea adevarului este mai plapanda, cu atat este mai disperata cautarea dupa certitudine in afara fiintei noastre. Cu cat este mai mare teama, cu atat este mai puternica atractia gravitationala a procesului dependentei.
         Cand suntem preocupati sa ne indeplinim nevoile noastre false, nu putem suporta sa vedem nevoile reale ale celorlalti – cu atat mai putin pe cele ale copiilor nostri.
        Cu alte cuvinte, opioidele sunt fundatia chimica a sistemului emotional din creier care este responsabil de protejarea si de ingrijirea vietii bebelusului. Asadar, dependenta de narcotice precum morfina si heroina se dezvolta intr-un sistem al creierului care guverneaza cea mai puternica dinamica emotionala din existenta umana: instinctul de atasament. IubireaGabor Maté

        Dr. Gabor Maté (n.1944) este un cunoscut medic canadian de origine maghiara, practica medicina de familie, a activat ca medic in ingrijirea paliativa si, cel mai recent, lucreaza cu barbatii si femeile dependente de droguri din Downtown Eastside, Vancouver
        Lucrarile sale traduse:
Tine-ti copiii aproape. De ce parintii trebuie sa conteze mai mult decat anturajul (coautor), MultiMedia Publishing 2017, Curtea Veche 2023
Cand corpul spune nu, Curtea Veche 2021
Minti imprastiate. Originile si vindecarea tulburarii de deficit de atentie, Herald 2019,2022
Mitul normalitatii. Trauma, boala si vindecarea intr-o cultura toxica, Herald 2022

Cuprins:

Nota autorului       9
Fantome infometate: taramul dependentei  11

PARTEA I. TRENUL CATRE IAD
01 Singurul camin pe care l-a avut vreodata  17
02 Latul letal al drogurilor  37
03 Cheile paradisului: dependenta ca mijloc de a fugi de suferinta  46
04 „N-o sa crezi povestea vietii mele” 61
05 Bunicul Angelei  71
06 Jurnalul unei sarcini  75
07 Camera in care s-a nascut Beethoven  87
08 Trebuie sa existe ceva lumina  100

PARTEA A II-A. DOCTORE, VINDECA-TE PE TINE INSUTI!
09 Un deget arata spre un alt deget  117
10 Jurnalul celor 12 pasi: 5 aprilie 2006  132

PARTEA A III-A. O STARE DIFERITA A CREIERULUI
11 Ce este adictia?  143
12 Din Vietnam in „Rat Park”: provoaca drogurile dependenta?  148
13 O ipostaza diferita a creierului  156
14 O imbratisare calda in varful unui ac  164
15 Cocaina, dopamina si batoane de ciocolata:sistemul de recompensa in adictie  174
16 Un adult captiv in copilarie  181

PARTEA A IV-A. CUM SE DEZVOLTA CREIERUL UNEI PERSOANE DEPENDENTE
17 Creierului lor nu i s-a acordat nicio sansa  195
18 Trauma, stresul si biologia dependentei  204
19 Nu e din cauza genelor  217

PARTEA A V-A. PROCESUL DEPENDENTEI SI PERSONALITATEA DEPENDENTA
20 „Un vid pe care sunt avid sa-l evit”  227
21 Prea mult timp pentru lucrurile exterioare: personalitatea predispusa la dependenta  236
22 Substitute nepotrivite pentru iubire: dependentele comportamentale si originile lor  243

PARTEA A VI-A. SA NE IMAGINAM O REALITATE INGADUITOARE: DINCOLO DE RAZBOIUL IMPOTRIVA DROGURILOR
23 Dislocarea si radacinile dependentei din punct de vedere social  265
24 Cunoaste-ti inamicul  281
25 Un razboi esuat  287
26 Libertatea de a alege si alegerea libertatii  299
27 Sa ne imaginam o politica sociala clara cu privire la droguri  311
28 Un mic pas necesar: reducerea riscurilor  328

PARTEA A VII-A. ECOLOGIA VINDECARII
29 Puterea unei curiozitati pline de compasiune  345
30 Climatul intern  356
31 Cei patru pasi, plus unu 369
32 Cumpatarea si mediul social extern 379
33 Un cuvant catre familii, prieteni si cei care ii ingrijesc pe dependenti 393
34 Nimic nu este pierdut: dependenta si cautarea spirituala  403

Amintiri si minuni: un epilog  414
Anexa 1 – Erori ale studiilor asupra cazurilor de gemeni si de adoptie  422
Anexa 2 – O legatura apropiata: tulburarea deficitului de atentie si dependentele  428
Anexa 3 – Prevenirea dependentei  432
Anexa 4 – Cei 12 pasi  435

Multumiri  439
Note  441

MINTI IMPRASTIATE. Originile si vindecarea tulburarii de deficit de atentie (ADD - ADHD)

Autor: Gabor Mate
Editura Herald
Colectia Psihoterapia
An aparitie : 2019, 2022
Editia a II-a
Editia originala Scattered Minds: The Origins and Healing of Attention Deficit Disorder 1999
Traducerea Walter Fotescu
ISBN 978-973-111-868-0
Nr pagini : 368
Format 130 x 200
Pretul la data postarii : 39,95 lei la Editura, 47 lei la cartiminunate, 44,65 lei la libris
pdf aici

Descrierea editurii:

        In stilul sau original, care impresioneaza prin caracterul uman si cald al naratiunii, dar si prin claritatea si finetea explicatiilor, Gabor Mate, bine-cunoscutul autor al bestsellerului Pe taramul fantomelor infometate, ne apropie inca o data de natura umana, ne face sa ne simtim acasa in mintea si in corpul nostru si ne ajuta sa-i cunoastem si sa-i intelegem pe cei afectati de tulburarea de deficit de atentie, cunoscuta ca AD(H)D. Minti imprastiate reprezinta un ghid pentru parinti si pentru toti cei afectati, care a schimbat milioane de vieti in randul cititorilor. Cartea ofera informatii despre originea si substratul neurofiziologic al tulburarii, despre cum sa cream un mediu propice ameliorarii si vindecarii, despre tratamentul medicamentos si psihologic, despre adultii cu AD(H)D. Si ne da speranta: tulburarea nu este o sentinta pe viata, este un deficit de dezvoltare si sta in puterea noastra sa crestem si sa ne ajutam si copiii sa o faca.
 
        O analogie similara este potrivita pentru situatia in care se gasesc parintii copiilor cu ADD: esti prins in mijlocul traficului aglomerat dintr-o intersectie; motorul s-a blocat si iti dai toata silinta sa pornesti. Toti striga la tine si te claxoneaza nervosi, dar nimeni nu se ofera sa te ajute. Poate ca nimeni nu stie cum. Ca parinti, depunem toate eforturile ca sa ne crestem copiii in siguranta si iubire, nu este nevoie sa ne simtim si mai vinovati decat ne simtim deja. […] Minti imprastiate este scrisa pentru a incuraja o astfel de constientizare. ADD se defineste prin trei caracteristici majore, oricare doua dintre ele fiind suficiente pentru diagnosticare: slaba capacitate de concentrare, un slab control al impulsurilor si hiperactivitate. Semnul distinctiv al tulburarii de deficit de atentie este o "deconectare" automata, nedorita, o frustranta stare de non-prezenta a mintii. […] nu tulburarea se dezvolta, ce se intampla este ca anumite circuite importante ale creierului nu se dezvolta. Interferenta cu conditiile necesare pentru dezvoltarea sanatoasa a cortexului prefrontal, cred eu, explica aproape toate cazurile de ADD. - Gabor Mate

Recenzie video de Bogdan Papacostea

        Dr. Gabor Maté (n.1944) este un cunoscut medic canadian de origine maghiara, practica medicina de familie, a activat ca medic in ingrijirea paliativa si, cel mai recent, lucreaza cu barbatii si femeile dependente de droguri din Downtown Eastside, Vancouver
        Lucrarile sale traduse:
Tine-ti copiii aproape. De ce parintii trebuie sa conteze mai mult decat anturajul (coautor), MultiMedia Publishing 2017, Curtea Veche 2023
Cand corpul spune nu, Curtea Veche 2021
Minti imprastiate. Originile si vindecarea tulburarii de deficit de atentie, Herald 2019,2022
Mitul normalitatii. Trauma, boala si vindecarea intr-o cultura toxica, Herald 2022

Cuprins:

Cuvant-inainte 7
Multumiri 12
Nota autorului 14
Introducere 15

PARTEA INTAI. Natura tulburarii de deficit de atentie
    1. Atat de multa supa si lada de gunoi 19
    2. Multe drumuri nestrabatute 27
    3. Toti am putea sa innebunim 36
    4. O casnicie conflictuala: ADD si familia (I) 42
    5. A uita sa-ti amintesti viitorul 48

PARTEA A DOUA. Cum se dezvolta creierul si cum apar circuitele si chimia ADD
    6. Lumi diferite: ereditatea si mediul copilariei 59
    7. Alergii emotionale: ADD si sensibilitatea 68
    8. O coregrafie suprarealista 74
    9. Sintonizare si atasament 79
    10. Urmele pasilor copilariei 85

PARTEA A TREIA. Radacinile ADD in familie si in societate
    11. Un strain absolut: ADD si familia (II) 95
    12. Povestiri in povestiri: ADD si familia (III) 102
    13. Cea mai frenetica dintre culturi: radacinile sociale ale ADD 113

PARTEA A PATRA. Semnificatia trasaturilor ADD
    14. Ganduri curmate si palavragii: distragere si deconectare 123
    15. Pendulul oscileaza: hiperactivitate, letargie si rusine 133

PARTEA A CINCEA. Copilul cu ADD si vindecarea
    16. Nu e gata pana nu s-a terminat: acceptarea neconditionata 143
    17. Invitarea copilului 153
    18. Ca pestii in mare 161
    19. In cautarea atentiei 171
    20. Sfidatorii: opozitionismul 181
    21. Dezamorsarea contravointei 189
    22. Mi-a luat foc bezeaua: motivatie si autonomie 195
    23. Incredere in copil, incredere in tine insuti: ADD in clasa 204
    24. Mereu in atentia mea: adolescentii 213

PARTEA A SASEA. Adultul cu ADD
    25. Justificarea propriei existente: respectul de sine 225
    26. Substanta amintirilor 235
    27. Amintirea lucrurilor care nu s-au intamplat: relatia ADD 243
    28. Moise salvat de inger: auto-educarea (I) 255
    29. Mediul fizic si cel spiritual: autoeducarea (II) 266
    30. In loc de lacrimi si tristete: dependentele si creierul ADD 278

PARTEA A SAPTEA. Concluzie
    31. Niciodata nu am vazut copacii: ce pot si ce nu pot sa faca medicamentele 287
    32. Ce inseamna a purta de grija 297

Note 301
Bibliografie 311
Cuprins 317
 

AUTOMATISMUL PSIHOLOGIC. Experimente ce stau la baza noilor teorii despre trauma si disociere

Autor: Pierre Janet
Editura Herald
Colectia Psihoterapia
An aparitie : 2022
Editia I
Editia originala: L`Automatisme psychologique: essai de psychologie experimentale sur les formes inferieures de l`activite humaine - Paris, Felix Alcan, 1889
Traducerea Gabriel Doru Avram
ISBN 978-973-111-960-1
Nr pagini : 272
Format 130 x 200
Pretul la data postarii : 40,80 lei la Editura, 48,80 lei la elefant, 48 lei la libris


Descrierea editurii:

        Aceasta carte poate fi considerata lucrarea cea mai importanta din istorie in ceea ce priveste conceptul de disociere, teoriile despre trauma si disociere ale lui Pierre Janet fiind considerate de baza in randurile oamenilor de stiinta care studiaza efectele sindromului stresului post-traumatic (PTSD). Prin studiile sale clinice Pierre Janet a teoretizat legatura intre traumele timpurii si disocierea ca reactie de aparare prin care individul se simte deconectat sau incepe sa se deconecteze de amintirile, emotiile, gandurile, sentimentele si chiar identitatea lor.

        Aceasta lucrare reprezinta teza de doctorat in Filosofie sustinuta de Pierre Janet la Sorbona in anul 1889. In secolul al XVIII-lea, filosoful Étienne de Condillac isi imagina o metoda ingenioasa pentru a studia gandirea umana: ea presupunea existenta unei statui ca un „spirit vid” in care sa se poata introduce, pe rand, fiecare senzatie, emotie, gand si fiecare fenomen al constiintei. Din pacate, realitatea simultana a tuturor acestor fenomene intrepatrunse l-au facut pe bietul Condillac sa-si exerseze metoda doar in imaginatie. Iata insa ca starea de catalepsie pe care o aveau bolnavii mintal pe care ii trata Janet „procura aceste suprimari bruste si complete, apoi aceste restaurari graduale ale constiintei de care dorim sa profitam pentru experimentele noastre”.

        Pierre Janet considera ca diferenta dintre o stare patologica si cea normala este una de grad: „Daca am cunoaste bine bolile mintale, nu ar fi dificil sa studiem psihologia normala.” Metoda folosita in lucrarea sa este cea a stiintelor naturale: faptele au fost adunate prin observatie, pe baza carora au fost formulate ipotezele ce au fost ulterior verificate prin experimente. Subiectii supusi experimentelor au fost persoane isterice si hipnotizabile, atinse de alienare mintala sau epilepsie.

        Pierre Janet  (1859-1947) a studiat și aprofundat simultan filosofia și medicina, devenind doctor în ambele stiinte. A condus laboratorul de psihologie al spitalului Salpêtrière din Paris a fondat Journal de psychologie normale et pathologique (1904) și Société de psychologie (1901), a predat Filosofia la Sorbona. A fost primit în Institute de France (1923); a condus Société Médico-Psychologique, una dintre cele mai vechi societăți de psihiatrie din Franța și din întreaga lume, care este activă și astăzi. De asemenea, a fost membru al American Academy of Arts and Sciences și a primit distincția de comandor în cadrul Ordre national de la Légion d'honneur.
        Pierre Janet este considerat alaturi de William James si de Wilhelm Wundt, unul dintre parintii fondatori ai psihologiei. Cartea lui  poate fi considerată lucrarea cea mai importantă din istorie în ceea ce privește conceptul de disociere. Teoriile despre traumă și disociere ale lui Pierre Janet fiind considerate de bază în rândurile oamenilor de știință care studiază efectele sindromului stresului post-traumatic (PTSD).

Cuprins:

Prefata la editia a treia  7
Prefata la editia a doua  9
Introducere  29
 
PARTEA INTAI. AUTOMATISMUL TOTAL
 
Fenomenele psihologice izolate 41
I. Descrierea fenomenelor provocate in timpul starii cataleptice 43
II. Interpretarea mecanica sau fizica a acestor fenomene 52
III. Interpretari psihologice: catalepsia asimilata somnambulismului 62
IV. O forma rudimentara de constiinta. izolarea senzatiei si a imaginii 69
V. Natura constiintei in timpul catalepsiei 78
VI. Natura constiintei in timpul starilor similare catalepsiei 84
VII. Interpretarea fenomenelor particulare catalepsiei si a principiilor 90
Concluzie 101
 
Uitarea si diversele existente psihologice succesive 103
I. Diferitele trasaturi propuse care ajuta la recunoasterea somnambulismului 103
II. Trasaturi esentiale ale somnambulismului: uitarea la trezire si memoria alternanta 109
III. Variatii si complicatii ale memoriei alternante 122
IV. Cercetare asupra unei stari specifice a amintirii si uitarii imaginilor 130
V. O conditie a amintirii si a uitarii in cazul fenomenelor complexe 141
VI. Interpretarea uitarii la trezirea din somnambulism 149
VII. Diverse existente psihologice succesive; modificari spontane ale personalitatii 158
VIII. Diverse existente psihologice succesive. Schimbarile de personalitate in somnambulismele provocate 167
Concluzie 180

Sugestia si restrangerea campului constiintei 183
I. Rezumatul istoric al teoriei sugestiei 185
II. Descrierea catorva fenomene psihologice produse cu ajutorul sugestiei 189
III. Diverse teorii psihologice despre sugestie 214
IV. Amnezia si distragerea 234
V. Restrangerea campului constiintei 239
VI. Interpretarea fenomenelor de sugestie. Domnia perceptiilor 248
VII. Caracterul indivizilor sugestibili 255
Concluzie 269
 

TEORIA INTERPERSONALA A PSIHIATRIEI. Aplicatii practice si noi directii

Autor: Harry Stack Sullivan
Editura Trei
Colectia Psihologie Psihoterapie
An aparitie : 2018
Editia I
Editia originala: The Interpersonal Theory of Psychiatry
Traducerea Laura Netea
ISBN 978-606-40-0411-6
Nr pagini : 560
Format 165 x 235
Pretul la data postarii : 38,99 lei la targul cartii, 52 lei la cartepedia


        
        Tulburările psihice reprezintă doar un dezechilibru în chimia cerebrală? După Harry S. Sullivan, supranumit Psihiatrul Americii, relațiile interpersonale joacă un rol esențial în dezvoltarea psihică normală și disfuncțională. Volumul de față cuprinde prelegerile pe care Sullivan le-a susținut în cadrul Universității din Washington în 1948, reprezentând ultima formulare completă a concepției sale despre psihiatrie. Acestea prezintă o abordare psihiatrică atent structurată, ce urmărește etapele de dezvoltare ale unei persoane din copilăria mică până la vârsta adultă, marcând legăturile complexe dintre tiparele interpersonale inadecvate sau inoportune și tulburarea psihică apărută mai târziu în viață. Sullivan propune o abordare ce are în centru tiparele dinamice de interacțiune a căror apariție poate fi observată în câmpul interpersonal creat între terapeut și pacient. Specialiștii și cititorii interesați de psihiatrie, psihoterapie și psihologia comunicării interpersonale vor putea găsi în această carte una dintre teoriile care au marcat evoluția psihiatriei și care, prin concepția despre câmpul interpersonal, este de actualitate pentru studiile din științele sociale contemporane.

        Astfel, așa cum psihobiologia caută să studieze ființa umană individuală și așa cum antropologia culturală, care a adus o mare contribuție la psihologia socială, caută să studieze moștenirea socială ce transpare din comportamentul concertat al oamenilor care formează un grup, psihiatria — și știința convergentă, psihologia socială — caută să studieze procesele interpersonale condiționate biologic și cultural, dar sui generis, care au loc în situațiile interpersonale la care participă, prin profesia sa, psihiatrul observator - H.S. Sullivan

        Știința generală a psihiatriei îmi pare să acopere cam același domeniu cu cel care este studiat de către psihologia socială, întrucât psihiatria științifică trebuie definită ca studiul relațiilor interpersonale, iar acest fapt solicită, în cele din urmă, utilizarea unui tip de cadru conceptual pe care îl numim acum teoria câmpului. Dintr-o astfel de perspectivă, personalitatea este privită ca fiind ipotetică. Ceea ce poate fi studiat este tiparul de procese care caracterizează interacțiunea personalităților în cadrul situațiilor recurente specifice sau a câmpurilor care îl „includ" pe observato - . H.S. Sullivan

        Harry Stack Sullivan a fost profesor de psihiatrie și a condus Washington School of Psychiatry la Washington University. Prin prelegerile ținute la Chesnut Lodge a influențat numeroase generații de specialiști din domeniul sănătății mentale. A fondat Institutul William Alanson White împreună cu Erich Fromm, Karen Horney, Eric H. Erickson, Clara Thompson și Frieda Fromm-Reichmann. A scris numeroase articole și cărți despre psihiatria socială, geneza tulburărilor psihice și efectul relațiilor interpersonale asupra formării personalității.

Cuprins:

Prefața editorilor 9
Introducere 15

Partea I. Concepte introductive
Capitolul 1. Înțelegerea abordării centrate pe stadiile de dezvoltare 27
Capitolul 2. Definiții 40
Capitolul 3 Postulate 64

Partea a II‑a. Stadiile de dezvoltare
Capitolul 4. Copilăria mică: începuturile 87
Capitolul 5. Copilăria mică: conceptul de dinamism — Partea 1  104
Capitolul 6. Copilăria mică: conceptul de dinamism — Partea a 2-a  144
Capitolul 7. Copilăria mică: situațiile interpersonale 169
Capitolul 8. Bebelușul ca persoană 202
Capitolul 9. Învățarea: organizarea experienței 222
Capitolul 10. Începuturile sistemului sinelui 233
Capitolul 11. Tranziția de la copilăria mică la copilărie: achiziționarea limbajului ca învățare 251
Capitolul 12. Copilăria 272
Capitolul 13. Reaua‑voință, ura și tehnicile de izolare 292
Capitolul 14. De la copilărie la epoca juvenilă 311
Capitolul 15. Epoca juvenilă 325
Capitolul 16. Preadolescența 350
Capitolul 17. Adolescența timpurie 376
Capitolul 18. Adolescența târzie 423

Partea a III‑a. 7 Tipare de relații interpersonale inadecvate sau inoportune
Capitolul 19. Manifestările mai timpurii ale tulburării psihice: aspecte schizoide și schizofrenice 445
Capitolul 20. Somn, vise și mituri 467
Capitolul 21. Manifestările mai târzii ale tulburării psihice: aspecte paranoide și paranoiace 488

Partea a IV‑a. Înspre o psihiatrie a popoarelor
Capitolul 22. Către o psihiatrie a popoarelor 519

Index 543
        

30/08/2022

DOR. O perspectiva psihologica asupra experientelor de separare din viata


Autor: Marina Badea
Editura Sper
Colectia Anim
An aparitie : 2019
Editia I
ISBN 978-606-8429-75-5
Nr pagini : 576
Format 170 x 250
Pretul la data postarii : 80 lei la Editura,68 lei la carturesti, 80 lei la libris


Descrierea editurii:

        De-a lungul existenţei noastre, separarea cunoaşte multe ipostaze. Viaţa însăşi poate fi înţeleasă ca fiind un lanţ de separări, începând cu naşterea şi înţărcarea, continuând cu desprinderile graduale de cuibul parental, traversând apoi despărţirile de cuplu şi procesul de încheiere a relaţiilor noastre semnificative. Vă voi invita să cunoaştem experienţa separării, aşa cum este ea trăită în copilărie, începând cu primul an de viaţă şi parcurgând etapele individuale de dezvoltare. Vom urmări tranziţia de la copil la adult, pentru ca apoi să surprindem „fiziologia” despărţirilor la vârsta adultă.

        Ne vom opri asupra relaţiilor dintre adulţi (cuplu, prietenie) şi mai ales asupra tiparelor de despărţire. Va fi important să explorăm împreună maniera în care copilul experimentează separarea şi să o comparăm cu maniera în care un adult experimentează separarea.

        Despărţirile dor. încheierile dor. Dorul doare.

        Cunoscând îndeaproape experienţa separării (a copilului, respectiv a adultului), îmi propun să aduc în discuţie, într-un mod mai specific, maniera în care eu, ca psiholog clinician şi psihoterapeut, devin părtaşă a acestor suferinţe şi pot depune mărturie despre existenţa lor. Din acest motiv afirm că am scris această carte pentru a fi în beneficiul copiilor, deşi se adresează, bineînţeles, adulţilor.

        Cartea poate fi utilă părinţilor, adulţilor (mai ales tinerilor) preocupaţi să îşi înţeleagă propriile experienţe de separare (despărţiri sau separări dificile de părinţi), cuplurilor (care doresc să înţeleagă dinamica relaţiilor lor), psihologilor care lucrează cu copii şi familii, în fond, oricărei persoane care este preocupată de optimizarea relaţiilor cu oamenii semnificativi din viaţa sa.
                                                                                                                Autoarea

         Marina BADEA este Doctor în psihologie, MD, psihoterapeut formator supervizor P.E.U., contribuţii la dezvoltarea metodei P.E.U. la copii, consiliere experienţială individuală şi de grup, dezvoltare personală în grup, terapii creativ-expresive, terapia unificării centrată pe copil şi familie, psihodiagnoză proiectivă, specialist în terapia afecţiunilor psihosomatice, stagii de documentare în Franţa, lector universitar – Universitatea Bucureşti

        A scris:

Cuprins:

Nota autoarei 9
Introducere 11

PRIMA PARTE. Experiența separării la copil
I       Viața psihică se naște între două zâmbete 21
II       Regulile și tiparele relaționale 42
III      Separarea și dorul  61
IV     Triatlonul parental 84
V      Proba iubirii 115
VI     Proba competenței 159

A DOUA PARTE. Experiența separării în procesul de maturizare
VII    Proba autonomiei  193
VIII   Diferențierea Eului și maturizarea 213
IX    Avatarurile imaturității 252
X     „Le demon du midi” 286
XI    Factorii eroziunii relaționale 320

A TREIA PARTE. Experiența separării la adult
XII    Emoticon-ul zâmbește pentru noi 361
XIII   El și ea 386
XIV  Naufragiul relațional 408
XV   Nevoia de „closure” 434
XVI   Despărțirile camuflate 464
XVII  Despărțirea – între confuzie, dor și furie 498
XVIII Etica despărțirii 529

Mulțumiri 567
Bibliografie 570

STUDII DESPRE PSIHOLOGIA LUI C.G.JUNG

Autor: Toni Wolff
Editura Nemira
Colectia Philemon
An aparitie : 2017
Editia I
Editia originala: Studien zu C.G. Jungs Psychologie, 1959
Traducerea Liliana Dumitru
ISBN 978-606-579-870-0
Nr pagini : 360
Format 130 x 200
Pretul la data postarii : 39,99 lei la Librariile alexandria


        Prin perspectiva ei inovatoare si originala asupra procesului de individuatie a femeii, Toni Wolff contribuie la intelegerea psihicului feminin. Revelatoare si stimulative, studiile sale abordeaza chestiuni existentiale din unghiuri inedite.

        Dand dovada de o finete psihologica de-a dreptul geniala, in viziunea lui C.G. Jung, Toni Wolff desluseste in volumul de fata spatiul spiritual si fundalul filosofic al Psihologiei Complexe, insistand mai ales asupra concluziilor practice din experienta terapeutica si acordand o mare importanta proceselor de grup. O terapie poate sa fie pe masura omului actual doar atunci cand include toate domeniile de viata care il ating nemijlocit.

        Toni Wolff (1888–1953) a fost o analista jungiana, de origine elvetiana. În timpul vietii a publicat relativ putine scrieri sub numele ei real. A fost unul dintre colaboratorii apropiati ai lui Carl Gustav Jung si a contribuit la definirea si explicarea unor concepte importante precum animus, anima si persona. 

Cuprins:

Toni Wolff, "misterioasa calugarita" a lui Carl Gustav Jung
Studiu introductiv de Lavinia Barlogeanu 5
Prefata la editia a doua - C.A. Meier 15
Prefata de Carl Gustav Jung 17

Introducere in principiile Psihologiei Complexe 25

I. Metodologie 28
II. Structura 93
III. Conceptul psihologic de energie 189
IV. Importanta culturala a Psihologiei Complexe 232
Cateva principii ale interpretarii viselor 248
Reflectii despre procesul de individuatie a femeii 273
Forme structurale ale psihicului feminin 285
Simbolica tantrica la Goethe 301
Crestinismul spre interior 229

Lista de lucrari si argumentatii 353

INTALNIREA CU SINELE. Un comentariu jungian la Ilustraţii la Cartea lui Iov de William Blake

Autor: Edward F. Edinger
Editura Nemira
Colectia Philemon
An aparitie : 2016
Editia I
Editia originala: Encounter with the Self: A Jungian Commentary on William Blake
Traducerea Ema Jalbă-Şoimaru
ISBN 978-606-758-594-0
Nr pagini : 80
Format 130 x 200
Pretul la data postarii : 25 lei la librarie de psihologie

        Publicate prima oara in anul 1825, celebrele ilustratii ale lui William Blake dezvaluie spectaculos urmarile acestei interactiuni asupra inconstientului.

        Povestea lui Iov reprezinta, pentru psihologie, o imagine arhetipala a intalnirii tipice dintre ego si Sine.

        „Gravurile din serie se constituie in adevarate revelatii si sunt demne sa fie puse alaturi de naratiunea pe care o ilustreaza. Interpretarea pe care o propune Blake ne dezvaluie efectul acestei imagini arhetipale asupra inconstientului omului modern sau aproape modern.“ Edward F. Edinger

        Edward F. Edinger (1922 – 1998 ) a fost  psihiatru, psihananalist jungian și scriitor american

Cuprins:

Notă  7
Prefaţă  9
Introducere  11

Ilustraţii la Cartea lui Iov de William Blake  15
Pagina de titlu  17

Gravura 1: Şi aşa făcea Iov mereu  19
Gravura 2: Când Cel Atotputernic era încă cu mine  21
Gravura 3: Focul lui Dumnezeu a căzut din cer  25
Gravura 4: Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste  27
Gravura 5: Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului  29
Gravura 6: Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea  31
Gravura 7: Şi când ei şi-au ridicat ochii de departe  37
Gravura 8: Piară ziua în care m-am născut  39
Gravura 9: Atunci un duh a trecut prin faţa mea  43
Gravura 10: Cel drept, cel fără vină e pricină de râs  45
Gravura 11: Atunci Tu mă spăimântezi cu vise  47
Gravura 12: Eu sunt tânăr şi voi sunteţi bătrâni  49
Gravura 13: Atunci Dumnezeu i-a răspuns lui Iov, din sânul vijeliei  53
Gravura 14: Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă  57
Gravura 15: la priveşte acum înaintea ta, hipopotamul; şi el ca şi tine este făptura Mea  59
Gravura 16: Dacă tu ai fost pedepsit cu străşnicie, ca un nelegiuit, tu scoate din pedeapsă puterea dreptăţii  63
Gravura 17: Din spusele unora şi altora auzisem despre Tine  67
Gravura 18: Şi Domnul a primit rugăciunea lui Iov  71
Gravura 19: Şi fiecare i-a dat câte un chesita  73
Gravura 20: Femei atât de frumoase ca fetele lui Iov  75
Gravura 21: Şi Dumnezeu a binecuvântat sfârşitul vieţii lui Iov  77

TULBURARI ALE SINELUI. O abordare axata pe tipurile de personalitate

Autor: Marshall L. Silverstein
Editura Trei
Colectia Psihanaliza contemporana
An aparitie :2019
Editia I
Editia originala: Disorders of the Self: A Personality-Guided Approach
Traducerea Diana Moraru
ISBN 978-606-40-0671-4
Nr pagini : 512
Format 145 x 205
Pretul la data postarii : 59,5 lei la Editura, 44,60 lei la elefant, 70 lei la libris


Descrierea editurii:

        În această carte incitantă, situată la întâlnirea dintre psihanaliză, psihiatrie și psihologia personalității, Marshall L. Silverstein reașază întregul evantai al tulburărilor de personalitate în cadrele psihologiei Sinelui dezvoltate de către Heinz Kohut. Astfel, autorul regândește afecțiunile de pe Axa a II-a DSM ca pe niște "tulburări ale Sinelui" care pleacă adesea de la o insuficientă oglindire empatică din partea îngrijitorilor din primii ani de viață. Aceste tulburări sunt grupate în funcție de trei tipare distincte: unul care se centrează pe contracararea devitalizării Sinelui (ca în cazul personalităților schizotipale și evitante), altul menit să evite fragmentarea Sinelui (personalitățile borderline și paranoide) și un al treilea tipar care caută căi alternative de asigurare a coeziunii unui Sine slăbit (ca în dependență și histrionism). Pentru fiecare dintre aceste grupe de tulburări de personalitate, autorul creionează mai întâi principalele perspective teoretice din psihopatologia descriptivă, dar și din psihanaliza clasică, pentru ca mai apoi să reformuleze, la nivel teoretic și clinic, simptomele și tiparele comportamentale din perspectiva unei psihologii a Sinelui axată pe deficitele de la nivelul coeziunii interne.

        "Tulburarea de personalitate histrionică prezintă o problematică mult mai complexă. Acești pacienți nu dispun de o capacitate reală de a dezvolta căi alternative pentru a-și repara Sinele atunci când responsivitatea oglinditoarea a obiectului Sinelui este blocată. Ceea ce înseamnă că ei nu încearcă să caute obiecte ale Sinelui (idealizante sau gemelare), cel puțin nu într-un mod durabil sau creativ. Aceștia mai degrabă urmăresc posibile obiecte oglinditoare, încercând în mod repetitiv să stabilească o cale alternativă, dar apelând la aceeași manieră ineficientă." Marshall L. Silverstein

        "Kohut considera că tulburarea de personalitate borderline este o stare de deficit ce precede formarea unei structuri stabile sau a unei forme rudimentare a Sinelui. În opinia lui, personalitatea borderline ar fi o ruptură a Sinelui nuclear, ceva între fragmentarea regresivă și o structură narcisică reconstituită, care a fost vulnerabilă și uneori delirantă. În opoziție, el considera că tulburările de personalitate narcisică și de comportament prezintă fragmentări doar temporare, semnificând niște stări vulnerabile de moment ale Sinelui într-o structură de personalitate mult mai stabilă și mai coezivă." Marshall L. Silverstein

        Marshall L. Silverstein, psiholog clinician și profesor de psihologie la Universitatea Long Island (New York), este specializat în psihodiagnostic, cu accent pe evaluarea tulburărilor de personalitate.

Cuprins:

Cuvânt‑înainte 7
Mulţumiri 11
Introducere 13

I. Fundamente teoretice 

1. Introducere teoretică 23
2. Tulburarea de personalitate narcisică 49

II Devitalizarea: Sinele neoglindit

3. Psihopatologie descriptivă şi perspective teoretice: tulburările de personalitate schizoidă, schizotipală şi evitantă 111
4. O perspectivă a psihologiei Sinelui: Tulburările de personalitate schizoidă, schizotipală şi evitantă 133

III Prevenirea fragmentării

5. Psihopatologie descriptivă şi perspective teoretice: Tulburările de personalitate paranoidă, obsesiv‑compulsivă şi borderline 177
6. O perspectivă a psihologiei Sinelui: Tulburările de personalitate paranoidă, obsesiv‑compulsivă şi borderline 207

IV Căi alternative pentru menţinerea unui Sine coeziv

7. Psihopatologie descriptivă şi perspective teoretice: Tulburările de personalitate dependentă, histrionică şi antisocială 261
8. O perspectivă a psihologiei Sinelui: Tulburările de personalitate dependentă, histrionică şi antisocială 305

V Alte tulburări ale Sinelui

9. Tulburarea de personalitate depresivă 365
10. Tulburări ale Sinelui şi reactivitatea somatică 411
11. Dezavuarea: clivajul vertical 437

Postfaţă 461
Bibliografie 476

DEPENDENTA DE PERFECTIUNE. Mireasa inca nerapita

Autor: Marion Woodman
Editura Herald
Colectia Jungiana
An aparitie : 2021
Editia I
Editia originala: Addiction to Perfection: The Still Unravished Bride: A Psychological Study (Studies in Jungian Psychology by Jungian Analysts)
Traducerea Ines Simionescu
ISBN 978-973-111-886-4
Nr pagini : 288
Format 130 x 200
Pretul la data postarii : 39,53 lei la Editura, 39,53 lei la elefant, 44, 17 lei la libris


Descrierea editurii:

        Dependenta imbraca multe chipuri: abuzul de substante, dependenta de mancare, de sex, obsesia pentru munca etc. In mod obsesiv, multi barbati si femei cauta un sens in mijlocul haosului, iar, in efortul lor, consuma tot mai multa energie vitala pentru implinirea unui ideal iluzoriu, de neatins, inconstient: perfectiunea.

        Ei cauta sa faca tot, sa fie tot, sa fie perfecti ziua, iar noaptea cedează controlul, prea slabi pentru a se opune pornirilor interioare. Ce este aceasta perfectiune care, efectiv, ne ucide?

        Prin studii de caz, vise si mituri, Marion Woodman – analist jungian si scriitoare de renume – exploreaza si explica intr-o maniera originala si captivanta dedesubturile compulsiei. Ne face sa intelegem de ce pervertim nevoia de iubire si atractia catre implinirea spirituala intr-o foame neostoita – de lucruri, de mancare, de putere, de iluzii.

        Centrat pe problematica tulburarilor de alimentatie (anorexie, bulimie, mancatul compulsiv) ca simptom al alienarii pe care o traim, Dependenta de perfectiune se dovedeste a fi un studiu psihologic impresionant, revelator, vindecator!

        Marion Jean Woodman (1928–2018) este cunoscuta lumii intregi ca autor al unor lucrari cu caracter mitopoetic, care au influentat dezvoltarea psihologica si spirituala a milioane de oameni din intreaga lume. Analist jungian, poet si sustinatoare a drepturilor femeii, a scris numeroase lucrari care trateaza problema feminitatii si a corpului, si vorbesc deschis despre repercusiunile pe care reprimarea femininului in societate si in noi insine le are asupra mintii si sufletului, asupra naturii si, in special, asupra copiilor nostri. A predat limba engleza timp de 20 de ani, dar suferind de anorexie nervoasa si-a luat un an sabatic pentru a calatori. A descoperit psihologia jungiana la Londra si s-a inscris la Institutul Jung din Zürich, pentru a deveni analist jungian. 

Cuprins:

PREFAŢĂ  9

1. INTRODUCERE  15
2. RITUAL: SACRU ŞI DEMONIC  36
3. DEPENDENŢA DE PERFECŢIUNE  67
4. LA BINE ŞI LA RĂU  84
5. ACCEPTAREA ZEIŢEI  111
Corpul ca vas sacru  121
Studiu de caz: bulimia  134
Jurnalul ca oglindă de argint  143
6. MITUL FEMEII  D  165
7. VIOLUL şi IUBITUL DEMON  187
8. MIREASA RĂPITĂ  224

NOTE  270
GLOSAR DE TERMENI JUNGIENI  275
BIBLIOGRAFIE  278
INDEX  282