Editura Cartea Daath
Colectia Ştiinţă şi spiritualitate
An aparitie : 2005
Titlul original Power vs. Force: The Hidden Determinants of Human Behavior
Traducerea Robert Malischitz
ISBN 973-86731-8-6
Nr pagini : 240
Format 150 x 230
Descriere:
Cercetările doctorului Hawkins cu privire la natura conştiinţei au condus la publicarea dizertaţiei sale de doctorat „Analiza cantitativă şi calitativă şi calibrarea nivelelor conştiinţei umane”. Aceasta a constituit baza ştiinţifică de la care a fost scrisă cartea Putere versus Forţă: o anatomie a conştiinţei, devenită ulterior text universitar. Cartea a fost publicată în numeroase ediţii străine şi a figurat în topul primelor zece cărţi cel mai bine vândute în multe ţări, fiind salutată de mulţi lideri mondiali şi laureaţi ai Premiului Nobel, printre care şi Maica Tereza.
Dr. David R. Hawkins (1927 - 2012) a fost profesor, psihiatru, medic și cercetător american, renumit conferenţiar la nivel internațional şi expert în procesele mentale. Ales membru pe viaţă al Asociaţiei Psihiatrice Americane, el a început să practice psihiatria în 1952; continuând să asiste pacienţii cu nevoi speciale şi după ce a renunţat la consultaţiile de la cabinetul său new-yorkez pentru a se dedica muncii de cercetare. Unicitatea contribuției sale provine din cercetarea starii avansate de conștientizare spirituală cunoscută sub numele de „Iluminare”, „Realizare de Sine” și „Unio Mystica”. Fiind un om de știință desăvârșit. si medic, Dr. Hawkins este calificat în mod unic pentru a prezenta o cale spirituală care este convingătoare din punct de vedere științific pentru societatea modernă. Este autorul a numeroase lucrări ştiinţifice şi materiale video.
La noi au fost traduse:
Sinele: realitate si subiectivitate, Cartea Daath 2006
Ochiul Sinelui. De care nimic nu se poate ascunde, Cartea Daath 2007
Adevar versus falsitate: cum sa facem diferenta, Cartea Daath 2008
Descoperirea prezentei lui Dumnezeu. Non-dualitatea devotionala, Cartea Daath 2009
Vindecare si recuperare, Cartea Daath 2011
Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui, For You 2013
Letting Go. Calea renuntarii, Cartea Daath 2014
Realitatea, spiritualitatea si omul modern, For You 2019
Harta Constiintei, o scala dovedita a energiei constiintei, Cartea Daath 2022
Cuprins:
Prefaţă ... 13
Introducere ... 21
PARTEA I - Uneltele ... 27
I: Descoperiri fundamentale pe drumul cunoaşterii ... 29
II: Istorie şi Metodologie ... 38
III: Rezultatele testării şi interpretarea lor ... 47
IV: Nivelele conştiinţei umane ... 52
V: Distribuţia socială a nivelelor conştiinţei ... 67
VI: Noi orizonturi în cercetare ... 72
VII: Analiza punctelor critice din viaţa de zi cu zi ... 80
VIII: Sursa puterii ... 91
PARTEA a II-a - Lucrarea ... 99
IX: Modele de putere în atitudinile umane ... 101
X: Puterea în politică ... 107
XI: Puterea în economie ... 114
XII: Puterea şi sportul ... 121
XIII: Puterea socială şi spiritul uman ... 127
XIV: Puterea în artă ... 134
XV: Geniul şi puterea creativităţii ... 138
XVI: A supravieţui succesului ... 143
XVII: Sănătatea fizică şi puterea ... 146
XVIII: Sănătatea şi procesul îmbolnăvirii ... 150
PARTEA a III-a - Înţelesul ... 157
XIX: Baza de date a conştiinţei ... 159
XX: Evoluţia conştiinţei ... 164
XXI: Studiul conştiinţei pure ... 173
XXII: Lupta spirituală ... 181
XXIII: În căutarea adevărului ... 188
XXIV: Concluzie ... 198
Anexa A ... 204
Anexa B ... 205
Anexa C ... 209
Glosar ... 210
Note de subsol ... 217
Despre Autor ... 229
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu