Autor: Maria Cruz Sanchez, Maria Victoria Martin Cilleros, Juan Jose Mena Marcos
Editura Litera
Colectia Descopera psihologia Vol 38
An aparitie : 2023
Editia I
Editia originala: Psicoeducación. La maleta del buen educador
Traducerea Mihaela Coman
ISBN 978-606-33-9394-5
Nr pagini : 144
Format 160 x 230
Pretul la data postarii : 33,92 lei la Editura, 29,92 lei la librarie.net, 31,92 lei la libris
Descrierea editurii:
Acest volum analizează câteva dintre numeroasele probleme cu care se confruntă cadrele didactice în cariera lor profesională. Discutăm despre greutățile pe care le poartă ca într-un bagaj atunci când se ocupă de munca lor zilnică în cel mai riguros mod posibil. Acest „bagaj“ include patru compartimente interconectate, în care orice profesor își adună abilitățile, deprinderile, experiențele și cunoștințele. Compartimentele au în vedere elevii (în special, modul în care învață), educatorul însuși (predarea), centrul educațional în care predă (școala) și familiile elevilor.
María Cruz Sánchez Gómez este Profesor la Universitatea din Salamanca, María Victoria Martín Cilleros este Doctor al Universității din Salamanca, Juan José Mena Marcos este Profesor titular la Universitatea din Salamanca
Cuprins:
Introducere 9
ELEVII 13
Învăţământul primar 15
Ce trebuie să știm despre dezvoltarea copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani? 16
Dezvoltarea personalității 23
Sunt toţi elevii la fel? 25
Dar cum putem face faţă unei asttel de diversităţi? 29
Care este rolul unui educator bun? 33
Ce aspecte ar trebui să ia în considerare un profesor în mentoratul elevilor? 34
Mentoratul este doar responsabilitatea cadrului didactic? 35
Concluzii 36
ȘCOALA 37
Centrele de educaţie 39
Definirea unui centru de educaţie: proiectul educaţional (PE) 49
Ceea ce se predă elevilor: propunerea sau proiectul curricular (PC) 41
Aspecte educaţionale care nu sunt predate la clasă: programul general anual (PGA) 42
Regulamentul școlar: regulamentul de ordine interioară (ROI) 42
Aspectele financiare ale școlii: proiectul de management (PM) 42
Înregistrarea activităţilor din școală: raportul anual (RA) 43
PROFESORII 45
Abordare și planificare 4
La ce ne referim atunci când vorbim despre curriculum școlar în învățământul primar? 48
Abordarea profesorului. Predarea care se potrivește tuturor: Proiectarea universală pentru învăţare 50
Planificarea activităţii de predare: de la propunerea curriculară la unităţile didactice 54
Competenţele 55
Obiectivele 56
Conținuturile 56
Metodologia de predare 57
Activităţile 58
Sarcinile 58
Criteriile de evaluare 60
În ce constă planul de lecţie pentru un curs? 60
Ce ar trebui să ia în considerare un profesor înainte de a începe 62
Predarea lecţiei. Ce înțelegem prin instruire? 69
Modalităţile de predare 69
Metodele de predare 70
Strategiile de predare 74
Elevii vor coopera întotdeauna? Managementul clasei ca grup 81
Aspectele de care un educator bun trebuie să țină cont pentru un management adecvat al clasei 82
Cum rămâne cu disciplina în clasă? 89
Disciplina impusă din exterior sau autodisciplina? 90
Cum se poate controla comportamentul elevilor într-o clasă de școală primară? 92
Climatul social și emoţional 93
Evaluarea: întrebările pe care le pun profesorii în clasă 97
Ce tipuri de întrebări pune de obicei un profesor în clasă? 98
Cum formulează profesorii întrebările în clasă? 102
Cum sunt evaluați elevii? 105
Ce se înțelege prin examen? 107
Cum sunt notaţi elevii? 112
Care sunt criteriile de notare utilizate? 113
Evaluarea finală a elevilor: notele 114
FAMILIA 119
Mediul sociofamilial 121
Ce rol joacă familia în dezvoltarea integrală a copiilor? 123
Care ar fi condiţiile familiale optime pentru o dezvoltare bună a copiilor?
Care sunt diferențele dintre educaţia în mediul familial și cea școlară? 126
Cum este relaţia familie-școală? 129
De ce este important ca familiile să colaboreze îndeaproape cu școala? 131
Factori psihologici care influenţează succesul sau eşecul şcolar 135
Factorii psihologici și infiuenţa cercetărilor asupra performanţei elevilor 135
Bibliografie 139
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu