06/01/2024

SINDROMUL DE BOURNOUT


Autor: Valeria Herdea, Ileana Lucia Brinza
Editura Amaltea
An aparitie : 2018
Editia I
ISBN 978-973-162-184-5
Nr pagini : 190
Format 170 x 240
Pretul la data postarii : 75 lei la Editura, 48,75 lei la librarie.net, 65 lei la libris



Descrierea editurii:

        Criza de adaptare la viteza ameţitoare a vieţii se manifestă în mai multe forme, printre care sindromul de burnout. El se poate găsi în multe domenii ale activităţii umane, inclusiv în domeniul medical. Acestui fenomen i-au acordat atenţia cuvenită cele două autoare, medici de familie, iniţiatoarele unor campanii de informare a populaţiei, conducătoare ale unei asociaţii profesionale de o importanţă deosebită: Asociaţia Română de Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie – AREPMF.
        Sindromul de burnout este o carte-eveniment, care se adresează în primul rând profesioniştilor din domeniul medical, dar nu numai. Am văzut cu toţii cât de suprasolicitaţi sunt medicii din marile spitale, aşa-zisele „uzine de sănătate“, sau medicii care lucrează în cabinete private. Este de vină doar sistemul sau şi individul are partea lui de contribuţie la propria lui uzură? Cartea de faţă răspunde la aceste întrebări şi la multe altele, conexe.
        Unele studii au pus semnul egal între simptomele de burnout şi cele ale depresiei: pierderea interesului pentru muncă, pentru orice activitate, chiar şi pentru a trăi, oboseală cronică pe fond de insomnie, stare mentală confuză, pesimism exacerbat, lipsa totală a bucuriei, a speranţei, a sensului vieţii, apatie, anorexie, tristeţe, „gânduri negre“ etc. Totuşi, boala în sine identificată prin sindromul de burnout pare foarte diferită de depresie, mai ales în privinţa cauzelor care duc la simptomele depresiei. Aceste distincţii ne sunt sugerate în cartea de faţă, ale cărei autoare s-au confruntat, în practică, cu problemele analizate, motiv pentru care şi-au propus să aducă maimultă lumină asupra lor şi să propună soluţii. Astfel, lucrarea prezintă şi o abordare clinică aplicată, analizează cauzele şi manifestările sindromului de burnout ocupaţional în sistemul medical şi propune multiple variante de prevenţie şi de terapie.
        Extrem de util pentru cititori este faptul că autoarele propun şi anumite strategii pe care o persoană supusă la un stres intens, continuu şi prelungit în perioade lungi de timp le poate adopta, din mers, dacă este dispusă să-şi recunoască problema şi să schimbe ceea ce depinde de ea.

        Ileana Lucia Branza este medic primar medicină de familie, instructor formator şi coach.
        Valeria Herdea este medic primar medicină de familie, atestat comunicare în domeniul medical, instructor formator şi preşedintele AREPFM (Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie).

Cuprins:

Prefata. Sindromul de burnout — un sindrom postmodern  9
Argument  13

I. Premise — Dr. Valeria Herdea 

II. Conceptul de burnout — Dr. Valeria Herdea 
1. Tipuri de personalitate  21
2. Genetica si comportament  28
3. Forme de manifestare a comportamentului 29 
4, Modularea comportamentului in conditiile instalarii SBO  32

III. Conceptul de stres — Dr. Ileana Brînză 35
1. Modularea comportamentului in conditii de stres  37

IV. Factori de risc in aparitia si dezvoltarea SBO. Epidemiologia SBO — Dr. Valeria Herdea  41
A. Factori de risc individuali 43 
1. Implicarea totala permanenta — Dr. Valeria Herdea  43
2. Efort psihic si fizic — Dr. Valeria Herde  44
3. Vulnerabilitate individuala — Dr. Valeria Herdea  45
4. Antecedente personale — Dr. Valeria Herdea   46
4.1. Fiziologice 46
4.2. Patologice  46
4.2.1. Scala de stres  47
4.2.2. Anxietatea de separare 50
4.2.3. Trauma fizica  51
4.2.4. Trauma psihica  51
4.2.5. Decesul unul apropiat  53
4.2.6. Divortul  53
4.2.7. Pierderile materiale  54
4.2.8. Schimbarea locului de munca  54
4.2.9. Emigrarea. Pierderea identitatii sociale. Pierderea identitatii culturale. Pierderea identitatii religioase, instrainarea  55
4.2.10. Malpraxisul  58
4.2.11. Pierderea libertatii  59
4.2.12. Reintegrarea sociala dupa detentie 60
5. Antecedente heredo-colaterale — Dr. Valeria Herdea 60
6. Mitul ,,datoriei cu orice pret“ — presiunea modelului — Dr. Valeria Herdea  61
7. Standardul arhetipal — Dr Valeria Herdea 62
7.1. Ştacheta familială  62
7.2. Amprenta derealizării intrafamiliale  69
8. Abuzul de substanţe  63
8.1. Medicația — Dr. Valeria Herdea  63
8.2. Alcoolul — Dr. Ileana Brînză 64
8.3. Fumatul — Dr. Ileana Brânză  68
8.4. Drogurile — Dr. Ileana Brînză   79
8.5. Jocurile de noroc — Dr. Ileana Brînză  79
8.6. Tulburări de comportament alimentar — Dr. Ileana Brinză  84
9. Tipul de personalitate şi sindromul de burnout — Dr. Valeria Herdea  96
B. Factori de risc socio-culturali — Dr. Valeria Herdea  89
1. Familia   89
1.1. Relaţia între partenerii de cuplu  89
1.2. Compatibilităţi  89
1.3. Structura tradiţională a familiei. Copiii   90
1.4. lerarhizarea socială a familiei. Educaţia. Recunoaşterea socială, îmbinarea responsabilităţilor. Valorile morale  90
2. Locul de Muncă  92
2.1. Valenţele ierarhiei profesionale  92
2.2. Gărzile 93
2.3. Locuri de muncă simultane  93
2.4. Profilul "Hoinar“  93
2.5. Profilul „Conflictual"  94
2.6. Colectivul dizarmonic „Divide et Impera“  94
3. Conflictul social  95
3.1. Conflictul efort profesional — recunoaştere socială   95
3.2. Conflictul viaţă profesională — viaţă familială. Sentimentul „munca in zadar“ 95
4. Vârsta  96
4.1. Presiunea responsabilităţii   96
4.2. Pensionarea  97
4.3. Particularităţile SBO la personalul medical-femei 97
5. Particularităţile sindromului de bumout la personalul medical în Romania  98
5.1. Poziţia personalului medical în societatea civilă — perspectivă istorica  98
5.2. Personalul medical în societatea contemporană  100
5.3. Blazarea 101
5.4. Influenţa mijloacelor media contemporană 102
5.5. Profilul defensiv  103
5.6. Profilul activ-agresiv  104

V. Manifestări clinice — comportamentale ale stresului  Dr. Ileana Brînză 105

VI. Manifestări clinice — comportamentale ale sindromului de burnout — Dr. Valeria Herdea  109

VII. Implicaţiile sindromului de burnout asupra calităţii actului medical şi vieţii pacienţilor — Dr. Va/eria Herdea  113

VIII. Mecanisme de protecţie faţă de sindromul de burnout — Dr. Valeria Herdea  115
1.1. Conştientizarea riscului  115
1.2. Managementul factorilor de risc  116
1.3. Limitele autocontrolului  117
1.4. Colectivul — Managerul  119
1.5. Organigrama locului de muncă. Distribuirea sarcinilor 120
1.6. Consilierea psihologică a personalului medical 120
1.7. Mecanisme de protecţie 121

IX. Mecanisme de intervenţie  125
A. Strategii personale   125
1. Reprioritizarea — Dr. Valeria Herdea  126
2. Autoconştientizarea — Dr. Valeria Herdea   126
3. Limite şi responsabilităţi — Dr. Valeria Herdea  126
4. Viaţa personală şi profesională — Dr. Ileana Brînză  128
4.1. Timpul între măsura fizică şi perspectiva psiho-emoţională 128
4.1.1. Generalităţi  128
4.1.2. Managementul timpului   128
4.1.3. Care este viziunea mea despre timp?  130
4.1.4. Cum îmi prioritizez activităţile?   131
4.1.6. Care sunt tehnicile pe care să ni le însuşim?    132
4.1.7. Analiza propriei relaţii cu timpul  133
Rp   134
4.2. De la emoţiile începutului la experienţă şi responsabilitate în traficul pe strada Comunicării  134
4.2.1. Generalităţi   134
4.2.2. Tehnicile de comunicare   136
4.2.3. Funcţiile comunicarii 136
4.2.4. Formele comunicarii 136
4.2.5. Comunicarea şi relaţiile interpersonale  137
4.2.6. Stilul comunicării  138
4.2.7. Sugestia şi empatia în comunicare  138
4.2.8. Asertivitatea  139
4.2.9. Centrarea  139
RP.  141
4.3. Stilul de viaţă: Sens, armonie şi împlinire  142
4.3.1. Generalităţi  142
4.3.2. Ce este stilul de viaţă?  142
4.3.3. Ce este stilul de viaţă sănătos?  143
4.3.4. Cum să am un stil de viaţă sănătos?   143
4.3.9. Dece să am un stil de viaţă sănătos?  143
Alimentația  143
Alcoolul  147
Mişcarea   147
Rp. 147
B. Strategii profesioniste  148
1. Psihoterapia individuală/de grup — grupurile Balint — Dr. Ileana Brînză 143
2. Mecanisme de protecţie — câteva sugestii — Dr. Ileana Brînză   149
2.1. Pălăriile gânditoare  149
2.2. Selfcoaching  154
2.3. Motivația  155
3. Contracararea SBO — Dr. Valeria Herdea  157
3.1. Tehnici de relaxare  157
3.2. Terapia ocupaţională   159
3.3. Dezvoltare personală  160
3.4. Meditaţia  161
3.5. Activitatea spirituală  162
3.6. Sportul  163
3.7. Meloterapia  164
3.8. Terapia prin artă  165
4. Intervenţia terapeutică — Dr. Valeria Herdea    168
4.1. Neurogeneză şi neuroprotecţie    169
4.2. Terapia suportivă  172
4.3. Tratament medicamentos   175
4.4. Algoritmi de intervenţie  176

X. Concluzii — Dr. Valeria Herdea   181

Bibliografie selectivă  185

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu