Autor: Gisèle Harrus-Révidi
Editura Trei
Colectia Psihologia pentru toti
An aparitie : 2018
Editia I
Editia originala: Ne bouge pas, tu vas tomber ! Réussir malgré ses parents
Traducerea Olga Ceaușu
ISBN 978-606-400-495-6
Nr pagini : 200
Format 130 x 200
Pretul la data postarii : 14,70 lei la carturesti, 27,11 lei la emag, 28 lei la librarie.net
Orice părinte crede în sinea sa că își dorește tot ce e mai bun pentru copilul său. Și, totuși, mulți dintre părinții zilelor noastre ajung, fără să-și dea seama, să le pună celor mici bețe în roate! Iar asta imediat ce copilul vrea s-o apuce pe un drum care-l îndepărtează de modelele, valorile și așteptările familiei sale. Ce pretexte vor găsi părinții pentru a-l împiedica să se împlinească? Și ce preț va avea de plătit copilul pentru a se "realiza" în alte moduri decât și-ar fi dorit ai lui? Dedicată artei de a evita deformările familiei, cartea de față îți vorbește despre acei copii care devin străini de tradiția familie lor, dar cu prețul unui stres permanent, al nesiguranței de sine și al unei atitudini defensive. Deveniți mai târziu adulți, aceștia își vor găsi cu greu calmul, aruncându-se în activități epuizante, ca și cum ar avea tot timpul ceva de demonstrat. Reflectând și conștientizând această dinamică familială ascunsă, părinții de azi sunt invitați să reconsidere ce înseamnă de fapt "binele copiilor" lor, iar adulții ce au "reușit" în pofida familiilor vor găsi căi pentru echilibrarea afectivă și reînnodarea unor relații sănătoase cu cei apropiați.
Gisèle Harrus-Révidi a predat la Universitatea Paris 7 "Denis Diderot" și a devenit cunoscută datorită temelor inedite de cercetare psihologică: de la seducție și isterie, la părinții imaturi și cultura gurmanzilor. La noi au fost traduse cartile :
Psihanaliza simțurilor, Trei 2008
Potolește-te, o să cazi! Când copiii reușesc în ciuda părinților, Trei 2018
Ce este isteria?, Trei 2018
Cuprins:
Introducere 9
Partea I. Când te naşti in afara clasei tale sociale 19
1. Geneza unui disconfort social 21
O lume închisă 28
O lume deschisă 30
Handicapul invizibil 34
2. N-am învăţat niciodată să citesc 37
Name dropping 45
Un sejur în Olimp 48
Un cititor împătimit, dar un jucător mediocru 51
3. Corpul care cerşeşte afecţiune 55
Fragilitatea corpului, fragilitatea sufletului 58
Cine spune asta? 60
Un corp se modelează 62
Teamă de orice, teamă de nimic 66
Sechele corporale 68
Sechelele fizice cauzează sechele psihice 70
4. Terorismul suferinţei parentale 73
Partea a II-a. De la un eu la un alt eu 85
5. Să te naşti din tine însuţi 87
Să înveţi să gândeşti 89
La şcoala reuşitei 96
Rateurile în privinţa integrării 102
6. Pentru omologarea unei gene de clasă 105
Mediocritatea ca destin 108
Confortul locurilor comune 112
Deschiderea intelectuală sau începutul rupturii 116
Gusturile artistice, altă formă de dezadaptare familială 121
Partea a III-a. Revolta împotriva pasivităţii mortale 123
7. Etapele prin care trece „trădătorul de clasă" ajuns la adolescenţă 125
Realitatea nu este decât un principiu, în timp ce plăcerea este o iluzie 130
Naşterea întru cultură 131
O senzape de deja-vu 132
8. Năpârlirea 135
Năpârlirea socială şi noile coduri 139
Bunele maniere la masă 142
Codurile vestimentare 144
Cum vorbim 146
9. De la inactivitatea impusă la hiperactivitatea aleasă 151
Să faci faţă 153
Călcâiul lui Ahile: dezadaptare şi supraadaptare 157
Să fii invidiat 161
Când te vezi ca pe un impostor 166
Dependenţa de muncă, o luptă împotriva angoasei 170
Între inactivitate şi hiperactivitate 171
10. În cele din urmă vine şi recunoaşterea 177
Să punem punct în cazul lui Edouard Louis 180
Tatăl 182
Mama 184
Fraţii 184
Un caz de autocreare 186
CONCLUZIE. Variaţiuni despre mişcare 189
Mişcarea 189
Imobilismul 191
Să avansezi 193
Bibliografie 199
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu