Colectia Psihologie Practica
An aparitie : 2003, 2008
Editia a II-a
Editia originala: Quand les parents se séparent, 1988
Traducerea Magdalena Popescu, Smaranda Bedrosian
ISBN 978-973-707-121-7
Nr pagini : 154
Format 130 x 200
Anticariat
Pretul la data postarii : 21,50 lei la librarie-cartionline,
Disponibilitate BCU
pdf aici si pe scribd
"Când părinţii pleacă, dacă spaţiul nu mai este acelaşi, copilul nu se mai regăseşte nici chiar în corpul lui, adică în reperele lui spaţiale şi temporale, pentru că unele depind de celelalte. Dimpotrivă, dacă, atunci când cuplul se desface, copilul poate rămâne în spaţiul unde părinţii au fost împreună, există o mediere şi travaliul divorţului decurge mult mai bine pentru el. Dacă nu, deoarece corpul lui s-a identificat cu casa în care trăieşte, când casa este pentru el distrusă, datorită absenţei unui părinte sau dislocării cuplului, sau când el însuşi trebuie s-o părăsească, copilul va cunoaşte două niveluri de destructurare: nivelul spaţial, care se răsfrânge asupra corpului; nivelul afectivităţii, răsfrânt în sentimente disociate.
[...]
Când e foarte mic, copilul nu poate face cu adevărat travaliul afectiv de a pricepe divorţul, decât dacă rămâne în acelaşi spaţiu. Aşa că, dacă părinţii pot proceda astfel, cel mai bine ar fi ca apartamentul să le rămână copiilor şi ca părinţii înşişi să vină alternativ să-şi îndeplinească aici "datoriile de părinte". Locul de domiciliu obişnuit al copiilor ar trebui să fie acela unde au trăit împreună cu cei doi părinţi şi unde vor rămâne cu un singur părinte.
Lucru valabil nu doar pentru casă, dar şi pentru şcoală, când este vorba de copii de la şapte-opt ani în sus. Este contraindicat ca, datorită unui divorţ, un copil să fie constrâns să-şi părăsească şcoala pentru a merge la altă şcoală. Putem fi siguri că se va alege cu doi ani de întârziere şcolară; nu se va mai duce la şcoală pentru că este prea divizat."
* * *
Una dintre cărţile "cele mai practice" scrise de Françoise Dolto, Când părinţii se despart se adresează nu numai părinţilor şi copiilor, ci şi juriştilor care decid asupra divorţului. Ideea asupra căreia autoarea insistă constant este că trebuie să comunicăm copiilor adevărul, în forme adecvate, minciunile de tipul "tata (mama) este plecat(ă) într-o călătorie" conducând mai târziu la efecte nefaste.
Françoise Dolto (1908–1988) este, alaturi de Jacques Lacan, una dintre personalitatile de renume ale psihanalizei franceze. A abordat cu precadere probleme legate de dezvoltarea copiilor, aplicand metode psihanalitice de diagnostic si tratament in tulburarile psiho-afective si de comportament ale preadolescentilor. S-a distins prin înnoiri teoretice si prin abilităţile practice ilustrate în practica sa psihoterapeutică.
La noi au fost traduse lucrarile:
Despre educatie in copilarie, Imag 1994
Un psihanalist va raspunde, Vol I si II, Trei 1997
Cuvinte pentru adolescenti sau complexul homarului (coautor), Paradigme 2006
Ce sa le spunem copiilor: cand sunt foarte mici, cand sunt bolnavi, cand se bucura, cand sunt tristi, Trei 2005, 2011
Despre educatie in copilarie, Imag 1994
Un psihanalist va raspunde, Vol I si II, Trei 1997
Cuvinte pentru adolescenti sau complexul homarului (coautor), Paradigme 2006
Ce sa le spunem copiilor: cand sunt foarte mici, cand sunt bolnavi, cand se bucura, cand sunt tristi, Trei 2005, 2011
Imaginea inconstienta a corpului, Trei 2005
Sexualitatea feminina. Libidoul genital si destinul sau feminin, Trei 2005
Psihanaliza si copilul: notiuni fundamentale in psihanaliza, saisprezece cazuri de copii, Humanitas 1993, Trei 2006
Cand apare copilul: o psihanalista da sfaturi parintilor, Humanitas 1994, Trei 2007, 2011
Femininul: articole si conferinte, Trei 2008
Cand parintii se despart, Trei 2003, 2008
Dificultatea de a trai. Povestiri psihanalitice despre copii, Trei 2009
Despre copilarie cu Francoise Dolto, Philobia 2016
Evangheliile si credinta fata in fata cu psihanaliza sau Viata dorintei, Convorbiri cu Gérard Sévérin , Editura Metafraze 2017
Cuprins:
Prezentare 5
Capitolul 1. Despărţirea părinţilor şi inconştientul copilului 11
Divorţul şi structura triangulară a copilului. - încă din viaţa fetală, mama este bivocală pentru copil. - Spaţiul disociat şi continuumurile corporal, afectiv şi social.
Capitolul 2. Să spunem sau să nu spunem? 23
De ce şi cum să le spunem copiilor despre despărţire? - Motivele de divorţ invocate de părinţi sunt întotdeauna false. - "A nu preveni copilul înseamnă să-l traumatizezi."
Capitolul 3. Funcţia pozitivă a îndatoririlor 37
Dincolo de noţiunile judiciare (interes sau drepturi ale copilului?), trebuie avută în vedere autonomia lui. - împărţirea timpului. - "Părinţii nu mai au autoritate, ci răspunderi." - A menţine referinţa la celălalt părinte. - Copiii vinovaţi ai mamelor care "le-au sacrificat totul". - Datoria de a vizita, nu dreptul de a vizita. - "Nimeni nu se poate pune de-a curmezişul datoriei altcuiva." - Reacţii psihosomatice la vizitele părintelui discontinuu. - Locuri neutre? - Pensie alimentară. - împotriva încredinţării alternante a celor mici.
Capitolul 4. Relaţia cu noii parteneri ai părinţilor 67
"Este esenţial pentru dezvoltarea unui copil ca un adult să-l împiedice de a avea o intimitate totală cu părintele la care stă." - "Un «taţi» nu este neapărat tatăl." - Cuvântul părintelui îl face credibil pe noul partener în ochii copilului. - Părinţi homosexuali.
Capitolul 5. Relaţia cu două linii parentale, respectiv cu două etnii 75
Bogăţia metisajului admis şi susţinut social. - Regresia copilului al cărui părinte se întoarce împreună cu el la propriii săi părinţi. - Spusele bunicilor temperând reproşurile nepoţilor la adresa părinţilor.
Capitolul 6. Travaliul de castrare 81
Dezorientarea copilului în faţa a "două poluri nord". - Vicleniile oedipiene. - A accepta doliul după copilăria mică. - Despre responsabilitatea femeilor în alcoolismul soţilor, uneori al fiilor. - Violenţa dintre părinţi nu este resimţită la fel de copil înainte şi după Oedip. - Culpabilitatea: embolia dezvoltării. - Inflaţia tatălui şi suprainvestirea lui imaginară. - Dorinţa necesară de a vrea să stea la celălalt părinte. - A-ţi cinsti părinţii nu înseamnă să te identifici cu ei, ci să-ţi preiei răspunderea de tine însuţi
Capitolul 7. Copilul şi şcoala 98
Tăcerea asupra divorţului: fie ruşinată, fie excitată. -Lectura textelor literare: distanţarea faţă de încercările vieţii afective. - A răspunde fără erotizare la declaraţiile de dragoste ale elevilor. - "Limbajul corpului": te duci la infirmieră, nu la "psi", nici la asistenta socială.
Capitolul 8. Copilul faţă în faţă cu justiţia 106
Daunele semnificative: "condamnat"; "din greşeala"; "din vina". - Justiţia nu trebuie să vrea ca "un copil să fie fericit, ci să-i permită să-şi continuie dinamica de structură". - A favoriza autonomia mai precoce a copiilor din părinţi divorţaţi. - A informa copilul despre procedură. - Copilul să poată vorbi cu judecătorul. - A respecta copilul în demnitatea lui de subiect.
Postfaţă de Ines Angelino 124
Anexă. Generalizarea principiului dublei autorităţi părinteşti şi consecinţele ei 127
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu