Autor: Vasile Dem. Zamfirescu (coord)
Editura Trei
Colectia Psihologie-psihoterapie
An aparitie :2009, 2017
Editia a II-a
ISBN 978-606-400-288-4
Nr pagini : 416
Format 150 x 210
Anticariat
La data postarii nu am gasit oferte de vanzare a acestei carti
Disponibilitate BCU (ed 2009)
pdf pe scribd (ed 2009)
Succesul în psihoterapie depinde de o relaţie bazată pe căldura, empatie şi acceptare. IRVIN D. YALOM
"Publicarea pentru prima dată în cultura română a unui volum cu prezentări de cazuri inedite scrise de reprezentanţi ai unor orientări diferite exprimă preocuparea Editurii Trei de a susţine continuu şi energic dezvoltarea psihoterapiei autohtone.
Îmbucurătoare mi se pare disponibilitatea liderilor unor şcoli de psihoterapie, care trec drept ireductibil opuse, de a coexista paşnic între coperţile aceleiaşi cărţi, fără ca ecourile acerbelor dispute internaţionale să fie deranjant prezente. Mi se pare un gest de normalitate, în condiţiile în care toate psihoterapiile au un scop comun (acordarea de ajutor psihic), diferite fiind doar metodele, iar piaţa de psihoterapie din România fiind, poate pentru câteva decenii de acum înainte, încă puţin acoperită. Invitaţiile de colaborare le-am adresat celor mai reprezentativi psihoterapeuţi ai momentului - lideri de şcoală, formatori şi supervizori, dar şi candidaţi promiţători, toţi aparţinând asociaţiilor şi societăţilor de psihoterapie recunoscute de Colegiul Psihologilor din România" - Vasile Dem. Zamfirescu
Vasile Dem. Zamfirescu s-a născut în 1941, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Filosofie, secţia Pedagogie, în 1964, şi Facultatea de Limbi Germanice în 1975, ambele la Universitatea din Bucureşti, unde obţine şi Doctoratul în Filosofie (1975), cu o teză pe teme de psihanaliză. S-a format urmând o analiză personală între 1986 şi 1988. Începe să practice psihanaliza din 1988 şi obţine autorizaţia de practică de la Societatea Română de Psihanaliză, în chiar anul înfiinţării acesteia, 1990.
S-a îngrijit de apariţia unor lucrări fundamentale de psihanaliză – a editat operele complete ale lui Freud, iar în prezent încearcă să facă acelaşi lucru cu cele ale lui Jung –, a publicat numeroase studii şi cărţi în domeniu. Unele dintre cele mai importante sunt: Etica şi psihanaliza (1973), Etică şi etologie (1982), Între logica inimii şi logica minţii (1985), În căutarea sinelui (1994), Nedreptatea ontică (1995), Filosofia inconştientului (vol. I în 1998, iar vol. II în 2001).
A fost membru fondator al SRP. A obţinut premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti în 1994. A fost validat ca membru asociat direct al Asociaţiei Psihanalitice Internaţionale (IPA) în 1997, iar apoi ca membru direct al ei, în acelaşi an. Este director general al Editurii Trei, specializată în publicarea lucrărilor din domeniile psihanalizei, psihologiei şi literaturii de gen. Este director al Revistei Române de Psihanaliză.
Din lucrarile sale:
Între logica inimii și logica minții, Cartea Romaneasca 1985, Trei 1997,2003, 2011, 2014
În căutarea sinelui. De la filosofie la psihanaliză în comunism, Cartea Romaneasca 1994, Trei 1999, 2014
Filosofia inconștientului, Trei 1998, 2001, 2009, 2016
Introducere în psihanaliza freudiană și postfreudiană, Trei 2003, 2007, 2012, 2015
Povestiri de psihoterapie romanească. 19 cazuri inedite (coord), Trei 2009, 2017
Nevroza balanica, Trei 2012
Cuprins:
Cuvant inainte 7
AUGUSTIN CAMBOSIE
Ioana sau narcisismul unei depresii 13
ION DAFINOIU
Corpul tau stie 31
DANIEL DAVID
Cazul Chucky - papusa agresiva 45
LIANA DON
Toba feminina de tinichea 73
ALFRED DUMITRESCU
Vulcanul 95
NICOLETA GHEORGHE
Aschia din picior 113
VLAD MIHAI GRIGORESCU
Pot fi 131
IRINA HOLDEVICI
De la ganduri negre la speranta 155
GABRIELA HUM
Cand un inceput poate fi o continuare 175
MIHAELA MINULESCU
Puterea Anei 195
IOLANDA MITROFAN
Prin fereastra intredeschisa - flash-uri dintr-un parcurs terapeutic unificator 219
BRINDUSA ORASANU
Neindemanarea 257
FLORENTINA PALADA
4 ore 279
MARA PRICEPUTU
Drumul de la calvar la eliberare 295
SIMONA REGHINTOVSCHI
Dumnezeu mi-a dat-o in locul mamei! 313
IRENA TALABAN
Micul print asiatic 333
DIANA VASILE
Ce gasesti atunci cand pierzi 357
RADU VULCU
Maria 379
VASILE DEM. ZAMFIRESCU
Sunteti evreu? 399
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu