Editura: Niculescu
Colectia Informare
An aparitie :2017
Editia I
Traducerea Alex Vlad
ISBN 978-606-38-0121-1
Nr pagini : 312
Format 130 x 200
Pretul la data postarii : 29,61 lei la Editura, 25,99 lei la elefant, 32,90 lei la librarie.net
Descrierea editurii:
Dăunătoare copilului, minciunile şi lucrurile nespuse rămân distrugătoare şi la vârsta adultă. Cum să ieşi din impasuri, să te cunoşti mai bine şi să ajungi la pacea interioară? Pentru Marc Pistorio, există o singură cale către fericirea care durează: autenticitatea.
Autenticitatea faţă de sine însuşi. Este dificil să fii în relaţii bune cu ceilalţi când nu eşti împăcat cu tine însuţi. Soluţia este de a te întoarce la originea problemei şi de a-l înfrunta pe cel care eşti, fără a te minţi. Acest gen de introspecţie este, însă, dificil. Trebuie să te priveşti fără subterfugii, integrând lucrurile de care eşti mai puţin mândru, cele care te fac să te simţi ruşinat sau decepţionat. E necesar să-ţi pui întrebarea: Cine sunt cu adevărat? Şi, în timp ce reflectezi la acest subiect, să-ţi priveşti în faţă moştenirea afectivă. înţelegând realitatea profundă a propriei noastre istorii de viaţă, suntem capabili să-i înţelegem consecinţele asupra opţiunilor din viaţa adultă.
Autenticitatea în cuplu. Pentru cei care trăiesc în cuplu sau care îşi doresc acest lucru, după ce a fost atinsă această zonă de siguranţă cu sine însuşi, totul este pregătit pentru a-l primi pe celălalt şi a spera să-ţi trăieşti dragostea într-o frumoasă şi dulce complicitate.
Autenticitatea faţă de copii. Rănile profunde vin, adesea, din copilărie. Rolul de părinte este, aşadar, dintre cele mai importante. Din acest motiv, autorul ne propune trei reguli, dintre care prima este aceea de A SPUNE ADEVĂRUL copiilor noştri. Să le dăm posibilitatea de a pune întrebările la care noi să le răspundem, după cunoştinţele noastre.
Marc Pistorio este psiholog clinician şi psihoterapeut. Amplificându-şi expertiza, s-a specializat, de asemenea, în rezolvarea conflictelor în mediul corporatist, în calitate de mediator civil şi comercial şi a susţinut numeroase conferinţe atât în instituţii publice, cât şi private.
Cuprins:
PARTEA ÎNTÂI Minciuni şi adevăr faţă de sine
Cap. 1. A te construi în minciună /31
Cap. 2. La întâlnirea cu celălalt /50
Cap. 3. Mecanismele de apărare, un mijloc de protecţie contra durerii /83
Cap. 4. Adevărul faţă de sine /111
PARTEA A DOUA Către autenticitatea cuplului
Cap. 5. A se construi prin imitaţie sau prin opoziţie /141
Cap. 6. Greutăţile recurente ale cuplului /158
Cap. 7. Reuşita cuplului /187
PARTEA A TREIA Minciuni şi adevăruri spuse copiilor
Cap. 8. Părinţi care iubesc rău /235
Cap. 9. Adevărul spus copiilor /263
Concluzie /301
Bibliografie /305
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu