10/12/2023

DINCOLO DE GANDURI SI EMOTII. Povesti terapeutice pentru copii si preadolescenti


Autor: Marilena Cotici, Ana-Georgiana Marinkovic
Editura Agaton
An aparitie : 2016
Editia I
ISBN 973-973-1981-78-9
Nr pagini : 68
Format 130 x 200
Pretul la data postarii : 26,40 lei la Editura, 30 lei la libraria sophia, 30 lei la libris



Descrierea editurii:

        „Dincolo de gânduri şi emoţii” prefigurează terapia sub formă de poveste, oferind noi moduri de comunicare şi relaţionare cu lumea înconjurătoare pentru copiii şi preadolescenţii care se exteriorizează cu dificultate.
        Suportul ilustrativ, extrem de sugestiv, pe care îl oferă cartea de faţă, a fost testat pe grupuri de copii de diferite vârste. La vârsta preşcolară şi nu numai, acesta are un impact deosebit, deoarece copilul călătoreşte cu ochii minţii în poveste, iar prin vizual reuşeşte mai bine să facă parte din poveste. Ilustraţiile, prin expresivitatea şi claritatea cu care sunt redate emoţiile trăite de fiecare personaj, au rol şi în fixarea punctelor cheie ale poveştii şi facilitează transmiterea ideilor principale în planul mental, unde se produce disputarea.
        Poveştile din „Dincolo de gânduri şi emoţii” au o tematică variată, cu subiecte frecvente în viaţa copilului şi preadolescentului. Unele se concentrează pe aspecte negative ale vieţii cum ar fi furia, agresivitatea, lenea, separarea, tristeţea, doliul, iar altele pe aspecte pozitive care pot produce anxietate, precum adopţia, apariţia unui frate sau a unei surori, relaţiile din mediul social etc. Obstacolele pe care personajele se luptă să le depăşească devin ocazii favorabile în găsirea unor modalităţi creative de a ajuta copilul să găsescă strategii de adaptare potrivite. Prin indentificarea cu personaje sau aspecte asemănătoare celor din viaţa sa, copilul conştientizează problemele cu care se confruntă şi găseşte răspunsuri şi soluţii favorabile în scopul ameliorării problemei sau în cel al alinării sufletesti. Drept urmare, acesta se simte înţeles şi observă că şi alţii s-au confruntat cu situaţii asemănătoare. Copilul nu se simte evaluat sau criticat, totul îmbracă haine de poveste, iar intervenţia se petrece în sfera lui mentală şi emoţională.
        Utilizate corespunzător, poveştile devin instrumente valoroase, asigurând o comunicare flexibilă între adult şi copil, care va avea ca finalitate înlocuirea gândurilor iraţionale cu trăiri emoţionale sănătoase.

Cuprins:

Prefață / 3

Agresivitate fizică și verbală
Corni învață să vorbească și nu să lovească / 4

Complex de inferioritate; stimă de sine scăzută
Colindători în jurul bradului / 7
Aventurile buburuzei cu buline albastre / 11

Comportament indezirabil social
Lecția pisicilor năzdrăvane / 15

Criza de identitate a copilului adoptat
Darul grădinaruluiu / 18
Iubire părintească / 22

Dependența de IT
Dincolo de ecran / 27

Diferențierea binelui de rău și capcana păstrării unui secret
Secretul lui Picolino / 30

Dificultăți de adaptare la situații noi; strategii de coping
Șoricelul Rontăilă / 34

Frică de întuneric; tulburări de somn
Misterele întunericului / 37

Hiperactivitate
Popi, pinguinul săltăreț / 39

Instabilitate emoțională cauzată de divorțul părinților
Eu cui aparțin? / 41

Lene
Mofturile lui Aricel / 43

Minciună
Veverițele Kira și Mira / 47

Sfidare
Marco și balonul cu “nu vreau” / 51

Stres; frică
Povestea castelului din lut / 54

Stres posttraumatic
Aripa ruptă a rândunicii / 56

Suferința cauzată de pierderea unei persoane dragi (doliu)
Zborul catre cer / 59

Rivalitate între frați; rezistență la schimbare
Fratele meu, prietenul meu / 62

Timiditate; fobie socială
Ana și poneiul / 65


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu