Autor: Bruce Wilkinson
Editura Casa Cartii
Colectia
An aparitie : 2003 (ed. Logos), 2020
Editia a II-a
Editia originala: The 7 Laws of the Learner
Traducerea Odet Ferentinos
ISBN 978-606-732-174-68
Nr pagini : 370
Format 150 x 230
Pretul la data postarii : 68 lei la Editura, 68lei la librarie.net, 68 lei la libris
pdf aici (ed. 2003)
Descrierea editurii:
Fie că predai ca parte a profesiei tale, eşti învăţător voluntar la şcoala duminicală sau la grupele de copii din biserică, esti un părinte dornic să le dea o educaţie cît mai bună copiilor săi ori un patron sau şef interesat să îşi instruiască mai bine angajaţii, această carte, prin principiile şi tehnicile prezentate, va revoluţiona felul în care îi înveţi pe alţii şi te va ajuta să poţi preda astfel încît viaţa studenţilor tăi să se schimbe.
Cartea este organizată în 7 secţiuni, după cele 7 legi: Legea învăţării, Legea Aşteptării, Legea Aplicării, Legea Memorării, Legea Nevoii, Legea Echipării şi Legea Trezirii spirituale.
Fiecărei legi îi sunt dedicate două capitole, unul concentrîndu-se preponderent asupra înţelegerii legii respective, în timp ce al doilea prezintă metoda concretă de aplicare imediată a legii, într-o largă varietate de situaţii, într-un mod foarte practic, cu numeroase ilustraţii. Cartea conţine numeroase diagrame şi schiţe care sintetizează materialul şi îl fac uşor de asimilat. S-a bucurat de o primire călduroasă pe piaţă, în numeroase ţări, conceptele prezentate fiind universal valabile, indiferent de cultură şi contextul în care se produce actul predării/învăţării.
Cele 7 legi ale învăţării se va dovedi o resursă valoroasă pentru oricine este implicat în vreo formă de învăţare a altora. Indiferent că ai 30 de ani de experienţă de predare sau eşti abia în primul an, vei beneficia de ideile şi tehnicile prezentate.
Cuprins:
Mulţumiri 9
Introducere 13
Legea întâi: Legea învățării
Capitolul 1 Legea învăţării: concept, model şi maxime 21
Capitolul 2 Învăţarea: metodă şi sugestii 43
Legea a doua: Legea așteptării
Capitolul 3 Legea aşteptării: concept, model şi maxime 67
Capitolul 4 Aşteptarea: metodă şi sugestii 89
Legea a treia: Legea aplicației
Capitolul 5 Legea aplicaţiei: concept, model şi maxime 109
Capitolul 6 Aplicaţia: metodă şi sugestii 129
Legea a patra: Legea memorării
Capitolul 7 Legea memorării: concept, model şi maxime 159
Capitolul 8 Memorarea: metodă şi sugestii 181
Legea a cincea: Legea nevoii
Capitolul 9 Legea nevoii: concept, model şi maxime 207
Capitolul 10 Nevoia: metodă şi sugestii 235
Legea a șasea: Legea echipării
Capitolul 11 Legea echipării: concept, model şi maxime 263
Capitolul 12 Echiparea: metodă şi sugestii 289
Legea a șaptea: Legea trezirii spirituale
Capitolul 13 Legea trezirii spirituale: concept, model şi maxime 317
Capitolul 14 Trezirea spirituală: metodă şi sugestii 341
Epilog 369
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu