17/02/2023

TULBURARI DE COMUNICARE. Abordari terapeutice



Autor: Daniela Popa
Editura Presa Universitara Clujeana
An aparitie : 2020
Editia I
ISBN 978-606-37-0770-4
Nr pagini : 176
Format e-book

pdf gratuit la editura



        Prezentul curs reprezintă o introducere în terapia tulburărilor de limbaj și comunicare, permițând studentului să se familiarizeze cu cele mai cunoscute dintre acestea. Selecția tulburărilor de limbaj și comunicare a fost realizată în urma studierii literaturii de specialitate, în funcție de prevalență în populația școlară și secundar cea adultă, pentru a pregăti viitorul specialist cu cunoștințele de bază necesare în domeniu. Cursul se adresează studenților care urmează specializările psihologie, psihopedagogie specială, ciclul licență. Astfel, s-a încercat abordarea științifică a conținuturilor dintr-o perspectivă adecvată nivelului studenților, cu un nivel mediu de complexitate, în acord cu dezvoltarea competențelor necesare. Unitățile de învățare sunt structurate într-o manieră logică, care să faciliteze învățarea. Cursul debutează cu o poziționare atitudinal - valorică asupra tematicii abordate, o scurtă introducere în domeniu, familiarizarea cu cele mai cunoscute modele explicative și o imagine de ansamblu asupra evaluării logopedice. În unitățile de învățare care urmează, sunt prezentate principalele tulburări de limbaj și comunicare, acestea fiind definite, evindențiindu-se principalele caracteristici și particularități. La finalul acestui material, se regăsește o scurtă recapitulare a elementelor esențiale ale terapiei tulburărilor de limbaj și comunicare.

Cuprins:

Introducere  5
Chestionar de evaluare inițială  9
Perspective socio – culturale în Terapia tulburărilor de limbaj și comunicare  10
1.1. Introducere  10
1.2. Competenţele unităţii de învăţare  11
1.3. Scurt istoric al terapiei tulburărilor de limbaj și comunicare  11
1.4. Dezvoltarea tipică a limbajului în ontogeneză  16
Factorii anatomo-fiziologici. Comunicarea totală  25
2.1. Introducere  25
2.2. Competenţele unităţii de învăţare  25
2.3. Factorii anatomo-fiziologici ai limbajului   26
2.4. Comunicarea totală   36
Test de evaluare a cunoștințelor  40
Modele explicative ale tulburărilor de limbaj și clasificarea acestora  43
3.1. Introducere   43
3.2. Competenţele unităţii de învăţare   43
3.3. Modele explicative ale tulburărilor de limbaj  44
3.4 Clasificarea tulburărilor de limbaj  46
3.5. Conștiința fonologică 48
3.6. Abordări în intervenția logopedică 50
Evaluarea tulburărilor de limbaj   56
4.1. Introducere 56
4.2. Competenţele unităţii de învăţare 56
4.3. Aspecte particulare ale testării vârstelor mici 57
4.4. Examinarea logopedică în perioada de la naștere la școlaritatea mică  59
4.5. Examinarea complexă începând cu vârsta școlară mică 60
4.6.  Instrumente de evaluare 66
Tulburările de limbaj și dizabilitățile cognitive și intelectuale 71
5.1. Introducere 71
5.2. Competenţele unităţii de învăţare 71
5.3. Tulburările de limbaj și ADHD 72
5.4. Tulburările de limbaj și Sindromul Down 74
5.5. Tulburările de limbaj asociate leziunilor cerebrale traumatice 76
5.6. Tulburările de limbaj și demența 78
Întârzierea în dezvoltarea limbajului 86
6.1. Introducere 86
6.2. Competenţele unităţii de învăţare 86
6.3. Delimitări conceptuale. Etiologie 87
6.4. Evaluare logopedică 92
6.5.Terapia logopedică 94
Test de evaluare a cunoștințelor 96
Dizartria 98
7.1. Introducere 98
7.2. Competenţele unităţii de învăţare 98
7.3. Delimitări conceptuale. Etiologie 99
7.4. Clasificarea tulburărilor dizartrice 101
7.5. Terapia logopedică 108
Tulburarea de ritm și fluență 115
8.1. Introducere 115
8.2. Competenţele unităţii de învăţare 115
8.3. Forme ale tulburărilor de ritm și fluență 116
8.4. Balbismul 118
8.5. Terapia logopedică la copii 121
8.6. Terapia cognitiv comportamentală 124
8.7. Terapia medicamentoasă 125
Test de evaluare a cunoştinţelor 128
Tulburările de limbaj ale persoanelor cu tulburare din spectrul autist 131
9.1. Introducere 131
9.2. Competențele unității de învățare  131
9.3. Descrierea tulburării din spectru autist  132
9.4. Tulburările de limbaj specifice persoanelor afectate de autism 136
9.5. Terapia logopedică 139
Abordări terapeutice în tulburările de limbaj și comunicare 147
10.1. Introducere 147
10.2. Competențele unității de învățare 147
10.3. Tipuri de terapii logopedice 148
10.4. Terapia logopedică cu caracter general – abordare directivă 152

Bibliografie 164

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu