Autor: Helen LaKelly Hunt, Harville Hendrix
Editura Pagina de PsihologieAn aparitie : 2019
Editia I
Editia originala: The Space Between: The Point of Connection
Traducerea Dana-Ioana Chiriţă
ISBN 978-606-94680-7-4
Nr pagini : 112
Format 130 x 200
Pretul la data postarii : 26,60 lei la Editura, 34 lei la eusunt, 36 lei la libris
Descrierea editurii:
Fiecare dintre noi se află într-o permanentă căutare! Și toți vrem același lucru. Numai că majoritatea se uită în locuri nepotrivite…
Cartea de față ne spune CE căutăm, UNDE poate fi găsit și CUM să obținem ce ne dorim. Acel CEVA pe care-l căutăm este senzația de viață desăvârșită, acompaniată de bucurie și recunoștință. Este condiția noastră originară, pe care am trăit-o cu multă vreme în urmă, în vremea când eram copii. Dar am pierdut-o pe parcurs. Și de atunci, tot căutăm s-o regăsim. Ea reprezintă cea mai mare năzuință a noastră.
Mulți dintre noi cercetează în sinea lor. Fac terapie, adoptă practici spirituale și fac eforturi să gândească pozitiv. Alții tind să-și umple vidul cu lucruri din afara lor – mâncare, muncă sau distracție.
Viața desăvârșită vine din calitatea interacțiunilor pe care le avem cu partenerul, în spațiul nostru de cuplu – nici înăuntru, nici în afară, ci între noi și celălalt. Când spațiul dintre noi e plin de siguranță și energie pozitivă, el declanșează o emoție ce se transmite, ca un impuls electric, prin toate căile neurale, umplându-ne viața de culoare.
Decenii de-a rândul, autorii au studiat natura universală a dorințelor umane, sursele satisfacției și comportamentele umane. Așa au descoperit că, în esență, calitatea relațiilor noastre ne determină calitatea vieții. Despre asta e cartea pe care o aveți în mână.
Aceasta carte este o sinteza a filosofiei relatiilor. E ca o poezie, ale caror versuri iti vine sa le citesti din nou si din nou, stiind ca mereu vei descoperi ceva semnificativ si plin de sens printre randurile scrise cu atata maiestrie. Ce gasim in spatiul dintre noi? Ce inseamna ceea ce gasim acolo? Si cum gestionam ce se afla in acel spatiu? Iata cateva intrebari de baza la care acest manual al relatiilor ne ajuta sa raspundem, pentru a crea un spatiu sigur – acesta fiind unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le putem obtine pe parcursul vietii. - Raluca Zaharie Anton, doctor in psihologie si psihoterapeut relational Imago
Prin aceasta carte, partenerii de cuplu vor constientiza faptul ca spatiul dintre ei este un spatiu sacru si vor fi mai atenti la ceea ce gandesc, vorbesc si fac in relatia de cuplu. Informatiile sunt extrem de pretioase si ne ajuta sa dobandim siguranta, armonie si iubire in viata de cuplu. Spor la a fi constienti de spatiul sacru dintre voi. - Niculina Gheorghita, psiholog clinician, terapeut relational Imago si autor
Harville Hendrix, Ph.D. este autor de bestsellere New York Times. Are peste 40 de ani de experiență ca terapeut de cuplu, educator, trainer și lector internațional, fiind invitat în emisiunea găzduită de Oprah Winfrey de 17 ori, ceea ce i-a adus prezentatoarei un premiu Emmy pentru talk-show-ul „cu cel mai important impact social“. Harville Hendrix are o formare în psihanaliză la Universitatea din Chicago, fiind, de asemenea, specializat în terapia rogersiană, analiza tranzacțională, Gestalt Terapie, analiza jungiană și bioenergetică.
Helen LaKelly Hunt, Ph.D. este autor de bestsellere New York Times, lector, filantropist și activistă pentru mișcarea drepturilor femeii. Deține două masterate, în urma absolvirii cursurilor Southern Methodist University din Dallas, precum și un doctorat în psihologie la Union Theological Seminary din New York. Pentru activitatea sa, a obținut numeroase premii și a fost selectată să facă parte din National Women’s Hall of Fame, Galeria Numelor Celebre de Femei ale Națiunii Americane. Sursa: pagina de psihologie
Impreuna au scris numeroase lucrari:
Terapia Imago. Stiinta relatiilor, Pagina de psihologie 2022
Spaţiul dintre noi. Locul in care ne cladim iubirea, Pagina de psihologie 2019
Impreuna la bine si la greu.10 adevăruri salvatoare pentru relația de cuplu, Pagina de psihologie 2016
Dăruiește iubirea care vindecă. Ghid pentru parinti, Herald 2015, 2022
Primește iubirea pe care o dorești. Ghid pentru cupluri, Curtea Veche 2009, Herald 2015, 2022
Jurnal de cuplu - Primește iubirea pe care o dorești.Ghidul practic de regăsire a fericirii în relație, Herald 2022
Accepta iubirea. Cum iti poti transforma relatia primind iubirea in viata ta, Pagina de Psihologie 2023
Cuprins:
Prefaţă /7
Capitolul 1
Totul a început ca în filmele Technicolor /11
Capitolul 2
Dar apoi luminile s-au stins /17
Capitolul 3
Trăind în Spaţiul dintre noi /23
Capitolul 4
Să vorbim o nouă limbă /31
Capitolul 5
Ia-ţi adio de la vorbele grele /41
Capitolul 6
Primeşte cu inima deschisă bunătăţile care te aşteaptă /51
Capitolul 7
Stăpâneşte-ţi fricile /63
Capitolul 8
Transformă frustrările în dorinţe /73
Capitolul 9
Treci de la condamnare la surprindere /81
Capitolul 10
Trăind în acord cu noile valori /91
Capitolul 11
Să creăm o civilizaţie relaţională /95
Încheiere. Gânduri care să vă însoţească în viitor /101
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu